BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 15 Decembrie, 2008 - Published 16:48 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Sunetul istoriei
 
Corneliu Coposu
Liderul PNȚCD Corneliu Coposu, în galeria interviurilor-unicat
Cei 69 de ani de existență ai redacției în limba română a BBC World Service au însemnat 69 de ani de istorie sonoră.

Din toată această colecție prețioasă, am selectat câteva înregistrări cu caracter unic, în care se aud voci pe care trecerea timpului nu le poate atinge în nici un fel.

Aceste voci au darul de a reconstrui o clipă istorică sau un moment ieșit din orice tipare.

În decembrie 1987, Christian Mititelu a realizat un interviu cu regele Mihai, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la abdicarea forțată de la 30 decembrie 1947. Este singurul interviu amplu acordat de rege unui post de radio și în finalul acestei discuții se revine la momentul 1947.

Invitat la Londra, în 1990, de premierul Thatcher la conferința anuală a Partidului Conservator, Corneliu Coposu a vorbit la BBC despre momentul arestării sale, după înscenarea de la Tămădău, din 1947, care a dus la decimarea de către comuniști a conducerii PNȚCD.

În 1988, la BBC, s-a difuzat un program care l-a avut ca protagonist pe filozoful Constantin Noica într-o postură inedita, cea de autor de poezie. "Trei poeme filozofice pentru Sanda" au fost publicate postum în revista "Viața Românească", în decembrie 1988, dar în programul realizat de Oana Lungescu poate fi auzit chiar autorul citind aceste poeme, grație unei înregistrări făcute de cea căreia i-au fost dedicate poemele. Sanda Stolojan l-a înregistrat pe Constantin Noica citind cele trei poeme la Văratec, în chilia unei maici, în august 1971.

 
 
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>