|
Turcia: partidul de guvernământ nu va fi scos în afara legii
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
În Turcia, Curtea Constituțională a decis că Partidul Dreptății și Dezvoltării - de guvernământ, nu va fi scos în afara legii.
Formațiunea era acuzată că promovează politici islamiste și că subminează astfel caracterul laic al statului.
Judecătorii Curții Constituționale au avut nevoie de trei zile de deliberări pentru a ajunge la acest verdict, considerat în cele din urmă o victorie a partidului de guvernământ. Președintele Curții a anunțat că șase din cei 11 judecători au votat în favoarea scoaterii în afara legii a Partidului Dreptății și Dezvoltării, deoarece ar reprezenta o amenințare la adresa caracterului laic al statului. Pentru ca propunerea să fie adoptată era nevoie de un singur vot în plus. Totuși, patru judecători au cerut ca partidul să fie sancționat din punct de vedere financiar, iar Curtea a hotărât ca jumătate din fondurile de care ar fi trebuit să beneficieze să fie tăiate. Președintele Curții a declarat că liderii formațiunii de guvernământ ar trebui să primească această sentință ca pe un avertisment și să ia măsuri urgente. Posibilitatea ca partidul să fie scos în afara legii a fost adusă în discuție în luna martie de procurorul general al Turciei care susținea la cea vreme că sistemul laic al țării este într-un pericol mai mare ca niciodată. Ca un argument în favoarea afirmațiilor sale procurorul șef a prezentat încercarea formațiunii de guvernâmânt de a ridica interdicția existentă în universități care le împiedica pe femei să poarte tradiționalul văl islamic. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||