|
Birocrație greoaie privind taxa de poluare
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Guvernul a promis că până vineri la prînz se vor adopta toate măsurile care să remedieze deficiențele privind taxa de poluare,
care se plătește de la 1 iulie în locul celei de primă înmatriculare.
La orele prînzului mulți dintre cei care intrau și ieșeau din clădirile administrației financiare se dovedeau a fi tracasați de procedurile birocratice. Nu anunță nicăieri ce anume îți trebuie. Să îți spună: trebuie să completați asta, asta și asta. E o mare prostie. Adică vii să plătești bani și te tot plimbă". "E a doua oară când vin aici să fac lucrul ăsta. După aia trebuie să vin, după ce mă cheamă ei, în decurs de 48 de ore, să-mi spună cât mai am de plată. Încă o zi luată de la servici, spune un bucureștean care dorește să-și înmatriculeze mașina. Multe dintre probleme se referă la cei care vor să recupereze diferența după ce au plătit taxa veche de primă înmatriculare, sau ale celor care nu au înscrise la registrul auto pe cartea mașinii emisiile de noxe și care se așteaptă să plătească o taxă foarte mare pentru această operațiune. Dar am întâlnit și o categorie de persoane care mai trebuie să treacă și pe la traducători autorizați pentru a-și pune actele în acord cu cerințele funcționarilor, care ei înșiși par derutați. Oamenii se întreabă de ce asemenea proceduri nu pot fi simplificate, de ce taxa nu se poate plăti pe loc după primul drum la administrația financiară și în general de ce organizarea acestor sisteme e atît de diferită de cea din alte țări europene. Mașina e cumpărată din afară. Am circulat cu ea cu numere de Spania, dar voiam să o înmatriculez să fiu în cadrul legal. E a patra, a cincea zi când umblu și încă nu am terminat, când în afară în circa două ore ai actele la mașină, spune un alt bucureștean. Taxa de poluare Taxa de poluare înlocuiește de la 1 iulie controversata taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul, și se pare că nici noua formulă nu e scutită de probleme în ce privește aplicarea.
Normele de aplicare a ordonaței care introduce noua taxă prevăd că aceasta se calculează și în funcție de emisiile de carbon degajate de autovehicule în atmosferă. Asta duce la situația în care pentru înmatricularea unei mașini second hand, proprietarul trebuie să o ducă și pe la RAR pentru măsurarea emisiilor de gaze. Situația e valabilă pentru toate mașinile care nu au înscrise emisiile în cartea de identitate a mașinii. Iar operațiunea implică alte costuri pentru proprietari. De asemenea, proprietarii de mașini trebuie să facă mai multe drumuri la administrațiile financiare pentru a plăti această taxă. La fel și cei care doresc să-și recupereze banii pe taxa de înmatriculare, în cazul în care aceasta a fost mai mare decât cea de poluare. De altfel joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu a criticat felul în care ANAF a organizat procedurile de încasare a taxei de poluare. Purtătorul de cuvânt ANAF a replicat că s-au luat măsuri pentru evitarea supraaglomerării ghișeelor și că personalul a fost instruit "pentru a soluționa cu promptitudine orice solicitare venită din partea contribuabililor și pentru a le explica orice neclaritate". Noua taxă, numită de poluare, a fost introdusă de guvern după ce Comisia Europeană a criticat vechea taxă de primă înmatriculare pe motiv că încălca principii de bază ale Uniunii Europene. Raportul Comisiei Europene din septembrie anul trecut atrăgea atenția că taxa încalcă tratatul Comunității Europene potrivit căruia nivelul taxării nu trebuie să împiedice achiziționarea de produse de pe tot cuprinsul Uniunii în favoarea produselor de proveniență internă. Comisia începuse chiar așa numita procedură de infrigement împotriva României în acest caz. Negocierile între București și Bruxelles au dus totuși la un compromis, cel care se aplică de la 1 iulie. Țări care au introdus taxe similare celei de primă înmatriculare, Polonia și Finlanda, au pierdut în fața Comisiei Europene iar statele respective au de plătit amenzi usturătoare pentru că au încălcat libera concurență. Țările repective sunt obligate să restituie banii celor care au plătit taxa incriminată. Prin schimbarea numelui și a modului de calcul, autoritățile române au reușit să transfere controversata taxă într-un registru agreat în spațiul comunitar: acela al protecției mediului. Aceasta în condițiile în care în state cu nivel de trai foarte ridicat cum ar fi Olanda sau Germania a început taxarea, fie și experimental, în funcție de emisia de noxe produse de autovehicule. |
LEGĂTURI
Taxa pe poluare la mașini presupune cheltuieli în plus03 Iulie, 2008 | Știri
Tăriceanu, nemulțumit de ANAF privind taxa de poluare03 Iulie, 2008 | Știri
Vot în comisii senatoriale privind taxa de poluare - anulat24 Iunie, 2008 | Știri
Legislație greoaie a măsurilor împotriva poluării24 Aprilie, 2008 | Știri
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||