|
America Latină e indignată de planul UE
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Țările Americii Latine continuă să reacționeze în termeni duri la recentele reglementări adoptate de Parlamentul European
cu privire la imigranții ilegali.
Președintele Venezuelei, Hugo Chavez, a amenințat să sisteze alimentarea cu petrol a continentului european în cazul în care Uniunea Europeană pune în aplicare aceste reglementări. Reacția Venezuelei vine după decizia Parlamentului European, care a aprobat miercuri noi reglementări în privința imigrației ilegale. În urma aplicării acestor reglementări, imigranții ilegali ar putea fi ținuți în detenție până la 18 luni. Odată expulzați, ei pot fi supuși unei interdicții de intrare în spațiul Uniunii Europene cu durata de 5 ani. Noile măsuri ar putea intra în vigoare în 2010. Proiectul a fost criticat dur de cei care apără drepturile omului, precum și de liderii din Africa și America de Sud, de unde provin majoritatea imigranților. Președintele Chavez este probabil vocea care se face cel mai tare auzită, mai ales că recurge și la o armă de calibru greu - petrolul. "Este o directivă de rușine", a spus el. "Petrolul din Venezuela nu va merge în țările care decid să o aplice", a spus el. Răspunsul Uniunii Europene nu s-a lăsat mai prejos. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Javier Solana, a declarat că amenințările sunt absolut disproporționate și tipice pentru domnul Chavez. Venezueala are însă suporteri în această chestiune. Președintele Boliviei, Evo Morales, a calificat legea drept rasistă. |
LEGĂTURI
Parlamentul European: măsuri privind imigrația ilegală18 Iunie, 2008 | Știri
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||