BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 02 Mai, 2008 - Published 08:55 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Începe campania electorală pentru alegerile locale
 
Votare
Începe campania electorală pentru alegerile locale din iunie.
Vineri începe oficial campania electorală pentru alegerile locale care vor avea loc în luna iunie.

Candidaţii intră aşadar în competiţie pentru funcţiile de primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilier judeţean şi local.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Permanent, Marian Muhuleţ explică:

"Se candidează pentru un număr de 3.182 de posturi de primar şi pentru aproximativ 40.286 de posturi de consilier local. La acestea se adaugă posturile de preşedinte de consiliu judeţean, pentru fiecare din cele 41 de judeţe ale ţării."

"De asemenea, se candidează pentru postul de primar general al municipiului Bucureşti şi pentru posturile de consilieri judeţeni" a mai adăugat domnul Muhuleţ.

Restricţii

Marian Muhuleţ aminteşte că partidele politice şi candidaţii nu au voie să influenţeze alegătorii, oferindu-le bunuri alimentare sau materiale.

De asemenea, reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului insistă că în timpul campaniei electorale televiziunile şi radiourile trebuie dea dovadă de echidistanţă faţă de candidaţi.

Campania electorală pentru alegerile locale din luna iunie va dura 30 de zile şi se va sfârşi pe 31 mai, la ora 7 dimineaţa.

Primul tur de scrutin va avea loc pe întâi iunie, iar al doilea, două săptămâni mai târziu.

 Regula este foarte uşoară: şanse pentru fiecare
 
Atilla Gasparik

Biroul Electoral Central a hotărât ce materiale sau obiecte au voie să ofere partidele politice şi candidaţii alegătorilor şi ce nu.

"Doar acele materiale promoţionale de tipul pixuri, steguleţe, tricouri şi şepci, dar care trebuie să fie inscripţionate cu numele candidatului sau partidului care le distribuie. Nu intră în această categorie mărfurile alimentare sau mărfurile nealimentare ce depăşesc o anumită valoare" a explicat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Posibile nereguli

Domnul Muhuleţ a mai precizat că eventualele nereguli pot fi semnalate la circumscripţiile locale ale Biroului Electoral, după care, dacă este cazul, sunt sesizate instanţele de judecată.

Cât priveşte aşa-numita mită electorală se referă la cadourile în alimente, băuturi sau produse din tutun. Conform legii, această infracţiune se pedepseşte cu închisoarea între 6 luni şi 5 ani.

Interdicţiile îi vizează şi pe prefecţi şi subprefecţi. Aceştia nu au voie să candideze sau să participe la acţiunile din campania electorală.

O altă restricţie: afişele electorale nu pot să depăşească 5 metri în lungime şi 3 în lăţime. De asemenea, aceste afişe pot fi amplasate doar în anumite zone, însă nu acolo unde ar încurca circulaţia sau alte activităţi.

Prezentare echidistantă

În privinţa instituţiilor de presă radio sau de televiziune, acestea trebuie să ofere informaţii legate de campania electorală numai în emisiunile informative sau de dezbatere.

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Atilla Gasparik a declarat:

"Echitatea ar trebui să funcţioneze, fiecare să aibă aceeaşi şansă în campania electorală şi bineînţeles trebuie să se ţină cont de poziţiile în Parlament ale candidaţilor. Regula este foarte uşoară: şanse pentru fiecare."

În emisiunile cu caracter electoral este interzisă combinarea de culori combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.

Cât despre sondajele de opinie, acestea se pot difuza până în vinerea dinaintea alegerilor.

 
 
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>