BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 04 Aprilie, 2008 - Published 07:37 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
2 milioane de copii infectaţi în 2007 cu virusul HIV-SIDA
 
SIDA
Peste două milioane de copii s-au infectat anul trecut cu virusul HIV-SIDA.

Iată estimările unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite care evidenţiază progresele făcute în ultimii ani în lupta pentru protejarea anti-SIDA a femeilor şi copiilor, dar care atrage atenţia că mai sunt multe de făcut.

În lume sunt peste 15 milioane de copii care şi-au pierdut unul sau ambii părinţi din cauza SIDA.

Şi doar anul trecut aproape trei sute de mii de copii au murit de aceeaşi boală.

Dar UNICEF, agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite însărcinată cu protecţia copiilor, are planuri ambiţioase pentru reducerea ratei infecţiilor pentru copii.

UNICEF intenţionează şi ca până în anul 2010 peste 80 de procente dintre femeile însărcinate care sunt seropozitive să primească sprijinul medical necesar ca să prevină infectarea copiilor care se vor naşte.

Ţintele UNICEF sunt însă mult prea amibiţioase.

Iată ce spune cel mai recent raport al agenţiei care mai arată că a fost totuşi înregistrat un progres real la scară globală.

Una dintre poveştile de succes ale eforturilor mondiale anti-SIDA este Botswana, unde sub cinci la sută dintre copiii născuţi din mame seropozitive se mai infectează, mulţumită tratamentului eficient şi început la timp la care sunt supuse mamele.

Iar în ţările în curs de dezvoltare media femeilor seropozitive catre beneficiază de tratament a crescut la 60 de procente.

Din nefericire, rămân deocamdată înafara sistemelor de tratament milioane de copii şi de femei.

 
 
Africa HIV şi TBC în Africa
O combinaţie dintre SIDA şi TBC creează valuri de îmbolnăviri în Africa.
 
 
HIV HIV vine din Haiti
Virusul a ajuns în 1969 în SUA şi Europa cu ajutorul unei singure persoane.
 
 
sicriu Industrie pe ducă
În Malawi campaniile susţinute anti-SIDA au dus la declinul industriei sicrielor.
 
 
Rusia Flagelul SIDA
UNICEF a lansat un program cu Rusia pentru stoparea răspândirii bolii.
 
 
Bill Gates 300 milioane dolari
Fundaţia lui Bill Gates a făcut donaţia pentru găsirea unui vaccin împotriva HIV.
 
 
mac Heroina şi SIDA
Infecţiile HIV cresc cu o viteză îngrijorătoare în Asia Centrală şi Europa de Est.
 
 
AIDS HIV / SIDA
Un flagel care face ravagii pe toate continentele.
 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>