11 Martie, 2008 - Published 16:37 GMT
Sergiu Șteț
Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș, și premierul Călin Popescu Tăriceanu au participat marți la conferința de lansare în județul Giurgiu a Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Programul prevede acordarea a circa 10 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pentru modernizarea exploatărilor agricole și creșterea calității producției.
Acest lucru este posibil pentru că potențialul există, resursa umană o avem. Sigur că, după peste 50 de ani de mers șontâc-șontâc a agriculturii în perioada comunistă, este nevoie de investiții masive în modernizare, în echipare, în tot ceea ce înseamnă infrastructura necesară dezvoltării unei agriculturi competitive și performante. Sunt convins că vom reuși", a spus la Giurgiu premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Fondurile pot fi solicitate și de persoanele particulare, însă se adresează cu preponderență firmelor și asociațiilor cu activitate în domeniul agricol, precum și autorităților din mediul rural.
Programul Național de Dezvoltare Rurală prevede alocarea a circa 10 miliarde de euro pentru modernizarea agriculturii și a satelor din România.
Fondurile pot fi solicitate până în anul 2013, și vor finanța trei direcții de dezvoltare în zonele rurale, așa numitele măsuri.
Cele 10 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, din partea Uniunii Europene și a Guvernului, reprezintă o sumă importantă pentru agricultura românească.
Fiind vorba de bani publici, cheltuirea lor corectă va fi atent supravegheată, a spus premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Nu vreau însă să vă creez iluzii. În momentul în care accesăm fonduri europene trebuie să existe și o componentă sănătoasă birocratică, legată de modul în care sunt cheltuiți acești bani, pentru că sunt bani publici, pe care contribuabilul român și european îi dă pentru finanțarea agriculturii, și acești bani trebuie să fie cheltuiți eficient, și mai ales corect.
Deci, în măsura în care procedurile pot fi simplificate, rog ministerul să țină seama de acest lucru, a spus premierul Tăriceanu.
Chiar dacă procedurile prin care se alocă astfel de fonduri sunt greoaie, sumele consistente care sunt puse la dispoziție nu au trecut neobservate în rândul celor care se ocupă de agricultură.
Pe mine mă interesează măsura 1.2.1., e vorba de modernizare a fermelor. Vreau să-mi fac magazie, celule de silozuri, o basculă... să pot să-mi înmagazinez producția și să nu mai stau la mâna samsarilor. Încă nu am făcut proiectul, sunt în studiu cum s-ar zice. Să văd, în perspectiva anului acesta că anul trecut, ca producție, a fost foarte dificil, spune fermierul Nicolae Gonă din județul Giurgiu.
Cele trei măsuri ale Programului Național de Dezvoltare Rurală au ca principal scop modernizarea agriculturii din România.
Banii vor fi alocați proiectelor de modernizare a exploatațiilor agricole, creșterii gradului de prelucrare și a valorii produselor
agricole precum și dezvoltării satelor și îmbunătățirii serviciilor pentru populația din mediul rural.