BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 06 Martie, 2008 - Published 13:46 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Amendă pentru contracte 'anticoncurenţiale' cu insulină
 
Insulină
Preţul insulinei ar fi mai mare decât ar trebui
Consiliul Concurenţei a amendat cu aproape 23 de milioane de euro patru firme din domeniul medical pentru "încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale" în ceea ce priveşte Programul Naţional pentru Diabet.

Trei firme distribuitoare de medicamente din România ar fi făcut o înţelegere cu producătorul elveţian al insulinei, ceea ce a dus, susţine Consiliul Concurenţei, la preţuri mai mari decât cele obişnuite.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a plecat de la faptul că timp de mai mulţi ani achiziţia de insulină pentru bolnavii de diabet a fost făcută în baza unor contracte care datau din 2003, deşi legea obliga la licitaţii anuale.

Preşedintele consiliului, Gheorghe Oprescu, a declarat pentru BBC că în acest fel costurile Programului Naţional pentru Diabet nu ar fi fost cele reale.

"La licitaţia din 2003 organizată de Ministerul Sănătăţii, înţelegerea aceasta a făcut ca în fapt fiecare dintre cei trei distribuitori să se prezinte doar la unul dintre medicamente şi să nu se concureze între ei, în aşa fel încât probabil preţul să fie mai mare decât dacă s-ar fi concurat", spune domnul Oprescu.

Preşedintele Oprescu mai spune că, în afară de firmele sancţionate pentru practici anti-concurenţiale, de vină ar fi şi Ministerul Sănătăţii, şi asta pentru lipsa licitaţiilor ani la rând.

"Ministerul a viciat şi el mediul concurenţial prin faptul că în perioada 2004 - 2006, deci ulterior licitaţiei, deşi avea obligaţia să organizeze anual noi licitaţii, nu a mai făcut-o. Şi atunci contractele s-au prelungit automat”, spune la BBC Gheorghe Oprescu.

 Ministerul a viciat şi el mediul concurenţial prin faptul că în perioada 2004 - 2006, deci ulterior licitaţiei, deşi avea obligaţia să organizeze anual noi licitaţii, nu a mai făcut-o
 
Gheorghe Oprescu

Numai că ministerul în sine nu poate fi sancţionat, mai spune preşedintele Consiliului Concurenţei Gheorghe Oprescu.

Singura măsură este să constate că legea a fost încălcată şi să ceară remedierea situaţiei.

Lucru care s-a şi petrecut, dar la mult timp după constituirea aşa-numitului "cartel" al firmelor implicate în producţia şi distribuţia de insulină.

Ministrul Eugen Nicolăescu a afirmat la BBC că rezolvarea neclarităţilor în domeniu a avut loc la începutul mandatului său.

"În 2004, fostul ministru Brânzan n-a făcut licitaţie, în 2005 fostul ministru Cinteză n-a făcut licitaţie, după care a urmat modificarea legislaţiei”.

“Şi în 2006, în toamnă, am început licitaţia împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Dar în acelaşi timp, la începutul lui 2007, am luat o decizie mult mai importantă - şi anume să renunţăm definitiv la licitaţii şi am descentralizat complet programul în sensul în care toate medicamentele se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis”, spune ministrul Nicolăescu.

Buget prejudiciat?

 Prin aceste preţuri mai înalte, care sunt plătite până la urmă din bugetul public, se cauzează o pagubă în bugetul public
 
Laura Ştefan

Deocamdată nu există cifre care să demonstreze că bugetul ar fi fost prejudiciat în urma acestor practici anti-concurenţiale.

Dar, spune Laura Ştefan, expert în cadrul Societăţii Academice din România, astfel de înţelegeri sunt în mod cert păgubitoare pentru bugetul Ministerului Sănătăţii.

"Prin această acţiune guvernamentală practic s-a încurajat închiderea pieţei”.

“Aceste înţelegeri duc până la urmă la consolidarea unei politici de preţuri".

"Prin aceste preţuri mai înalte, care sunt plătite până la urmă din bugetul public, se cauzează o pagubă în bugetul public”, spune la BBC Laura Ştefan.

România nu produce insulină

În România nu există la ora actuală un producător pentru insulină, necesarul fiind asigurat din importuri.

În ultima vreme apăruse posibilitatea fabricării insulinei la Antibiotice Iaşi, în colaborare cu o firmă din China, dar deocamdată procesul este blocat, fabrica de la Iaşi fiind în privatizare.

Firma din Iaşi este însă în proces de privatizare, metoda aleasă fiind licitaţia cu strigare.

Sindicatul de la Antibiotice a contestat metoda, susţinând că până la urmă fabrica va fi închisă, un eventual cumpărător pe această cale putând fi interesat numai de valoarea imobiliară a terenurilor.

 
 
statine Risc cardiovascular
O analiză a statinelor şi a protecţiei cardiovasculare oferite diabeticilor.
 
 
cafea Diabetul şi cofeina
Cofeina afectează metabolismul glucozei într-un mod periculos pentru cei cu diabet.
 
 
depresie Efectele depresiei
Depresia are efecte negative mult mai mari decât diabetul sau alte boli cronice.
 
 
Insulina Adio insulină?
Un studiu brazilian sugerează că celulele stem ar putea bloca diabetul de tip 1.
 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>