BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 05 Martie, 2008 - Published 12:22 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Alegeri pentru mitropolitul Moldovei în Sinodul BOR
 
Palatul Patriarhiei
Sindoul Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit miercuri dimineaţă - între altele - pentru a alege noi episcopi în funcţii neocupate în acest moment. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, a spus că: "este vorba de postul vacant de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar după aceea există alegeri de episcopi pentru nou-înfiinţatele eparhii: Episcopia de Tulcea, Episcopia Slatinei şi Episcopia Sălajului.

"În străinătate este vorba de alegerea episcopilor titulari în Episcopia Ordotoxă Română a Italiei, în Episcopia Ortodoxă Română pentru Spania şi Portugalia, în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi în Eiscopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande", a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica.

 În străinătate este vorba de alegerea episcopilor titulari în Episcopia Ordotoxă Română a Italiei, în Episcopia Ortodoxă Română pentru Spania şi Portugalia, în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi în Eiscopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande.
 
Constantin Stoica

Cel mai importantă funcţie pentru care se organizează alegeri în Sindoul BOR este considerată de teologi a fi cea de la conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de unde a fost ales în funcţie actualul Patriarh Daniel.

Teologul Mihail Neamţu crede că Biserica Ortodoxă Română se extinde odată cu aceste noi alegeri de episcopi.

Mihail Neamţu se referă la noile eparhii din Slatina şi din judeţele Tulcea şi Sălaj, dar mai ales la faptul că BOR va avea episcopi în ţări ca Italia, Spania sau Australia, unde există comunităţi importante de români.

Domnul Neamţu spune însă că cea mai importantă alegere va viza mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

"Atenţia tuturor se va îndrepta asupra Iaşiului. Ce se va întâmpla la Iaşi, ce se va întâmpla cu succesorul Preafericitului Daniel, care a fost mitropolit al Moldovei", spune Mihail Neamţu.

 Atenţia tuturor se va îndrepta asupra Iaşiului. Ce se va întâmpla la Iaşi, ce se va întâmpla cu succesorul Preafericitului Daniel, care a fost mitropolit al Moldovei.
 
Mihail Neamţu

"Este foarte important dată fiind dinamica ultimelor decenii, ştim prea bine tradiţia care spune că în general patriarhul României vine de pe poziţia de fost patriarh al Moldovei", spune domnul Neamţu.

Teologul Mihail Neamţu a reamintit că, pentru locul liber de mitropolit a Moldovei şi Bucovinei, Sinodul BOR va alege - cel mai probabil - între episcopul Ioan al Covaseni şi Harghitei şi episcopul Casian al Dunării de Jos.

Pentru această funcţie ar putea - teoretic - însă să fie propus de Sinodul BOR şi episcopul vicar al Iaşilor, Calinic Botoşăneanul.

Ioana Haşu a vorbit despre activitatea de până acum a celor doi candidaţi cu teologul Mihail Neamţu.

Pe de altă parte, istoricul Petre Guran spune că înfiinţarea unor noi eparhii, pentru care vor fi aleşi episcopi în cadrul acestui Sinod, este un semn că Biserica Ortodoxă Română se întoarce la vechea tradiţie bizantină.

"Tradiţia medievală bizantină şi chiar cea din perioada timpurie creştină prevedea pentru fiecare oraş un episcop, astfel încât o comunitate de credincioşi să se regăsească cu adevărat în episcop. Ori ceea ce se întâmplă acum chiar înseamnă o revenire la acest principiu eclesiologic", spune istoricul Petre Guran.

 Tradiţia medievală bizantină şi chiar cea din perioada timpurie creştină prevedea pentru fiecare oraş un episcop, astfel încât o comunitate de credincioşi să se regăsească cu adevărat în episcop.
 
Petre Guran

Pentru alegerea celor opt noi ierarhi a avut deja loc o primă etapă. Aşa-numitele sinoade mitropolitane, după ce s-au consultat cu adunările din eparhii, formate din preoţi, dar şi din laici, şi-au desemnat prin vot secret candidaţii.

Aceste candidaturi sunt analizate de comisia canonică din Sinod, iar forul respectiv are dreptul să facă propriile propuneri pentru aceste funcţii.

Votul final se va da la reşedinţa Patriarhiei. Dacă după primul tur de scrutin unul dintre candidaţi nu va obţine jumătate plus unu din voturi se va organiza cel de-al doilea tur.

 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>