|
Președintele Serbiei în vizită la București
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
La Palatul Cotroceni a avut loc primirea oficială a președintelui Serbiei, Boris Tadici.
Vizita se desfășoară în contextul declarării unilaterale a independenței de către Kosovo. România se află printre puținele state europene care, la fel ca Serbia, nu recunosc independența provinciei majoritar albaneze. Președintele Traian Băsescu a explicat că nici România nu este de acord cu independența - pentru că noul stat acordă drepturi colective minorităților și nu respectă integritatea teritorială a Serbiei. E așadar vizita președintelui Tadici un gest de mulțumire față de această poziție? l-a întrebat Carmen Valică pe Iulian Chifu de la Centrul de Prevenire a Conflictelor.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, după discuțiile cu reprezentanții partidelor politice, că România își menține poziția și nu va recunoaște independența provinciei Kosovo, din motive precum acordarea de drepturi colective minorităților și nerespectarea integrității teritoriale a Serbiei. Conform șefului statului, alte motive pentru nerecunoașterea independenței Kosovo se referă și la nerespectarea principiului inviolabilității frontierelor și a suveranității Serbiei, precum și faptul că nu a existat o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU, care să reglementeze declarația de independență făcută la Priștina. Parlamentul a adoptat, luni seară, declarația privind nerecunoașterea independenței provinciei Kosovo, cu 357 de voturi "pentru" și 27 "împotrivă". Întâlniri cu președinții camerelor și cu premierul
În programul vizitei președintelui Tadici în România au mai fost incluse întâlniri și cu președinții celor două camere ale parlamentului și cu premierul Tăriceanu. Președintele Tadici a vorbit după întâlnirea cu președintele Senatului Nicolae Văcăroiu despre importanța pentru Serbia a faptului că România nu a recunoscut independența Kosovo și despre multele puncte pe care România și Serbia le-ar avea în comun. Pentru noi atitudinea României, în calitatea ei de stat membru al Uniunii Europene, este de o reală semnificație, cu atât mai mult cu cât sunt unele țări europene care recunosc independența Kosovo. Iar în absența Serbiei nu putem vorbi de un continent european unit și în egală măsură nu putem vorbi de stabilitate în Europa de sud est căreia îi aparțin atît România cât și Serbia, a spus domnul Tadici. Președintele Senatului Nicolae Văcăroiu a spus la rândul său cum ar putea România să ajute Serbia. L-am asigurat pe domnul președinte Tadici de sprijinul nostru pentru a veni cu experiența noastră în continuarea demersului sârb pentru aderarea la Uniunea Europeană, spune Nicolae Văcăroiu. Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, care a avut și el o întâlnire separată cu domnul Tadici, a spus că au vorbit printre altele și despre proiecte de infrastructură pe care România și Serbia le-ar putea face în comun. Am discutat despre dorința dezvoltării unei infrastructuri comune și de a trece peste proastele experiențe ale ultimilor 17 ani în România cînd s-a vorbit mult și s-a făcut puțin, a spus președintele Camerei Deputaților. Președintele Serbiei a numit cîteva proiecte care ar putea fi realizate în comun. Am convenit că în fața noastră se află numeroase proiecte economice și de infrastructură importante cum ar fi oleoductul Constanța - Pancevo - Trieste sau lupta comună împotriva inundațiilor. Președintele Serbiei a vorbit și despre intenția construirii unei autostrăzi în Banat, care să lege Belgradul de Timișoara. Vizita președintelui Serbiei are loc la trei zile după ce România a anunțat că nu recunoaște independența Kosovo, și la trei
săptămâni după o vizită a președintelui Băsescu în Serbia, efectuată înainte de alegerea lui Boris Tadici în cel de-al doilea
mandat de președinte. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||