|
Verdict de colaborare pentru 25 de magistrați
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Șefa Direcției de Investigații din cadrul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, Germina Nagâț, a declarat
la BBC că 25 de magistrați au primit verdict de poliție politică.
Cei 25 fac parte dintr-un grup de aproape 120 de magistrați. Despre unii dintre aceștia ar fi existat indicii că au colaborat cu Securitatea, iar despre alții - că au fost urmăriți de poliția politică a regimului comunist. CNSAS a verificat până acum peste 3500 dintre procurorii și judecătorii din România. Doamna Nagâț i-a explicat lui Corneliu Miclescu că deciziile de poliție politică în cazul magistraților rămân în vigoare.
Ordonanță a Guvernului Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care permite menținerea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității într-o formă apropiată de cea actuală. Soarta instituției, înființată în urmă cu 9 ani, a fost pusă sub semnul întrebării de hotărârea de săptămâna trecută a Curții Constituționale. Judecătorii Curții au decis atunci că CNSAS nu mai poate da verdicte de poliție politică, pentru că în acest fel s-ar erija într-o instanță paralelă, extraordinară, lucru interzis de Constituție. Care sunt efectele ordonanței? "Ordonanța este necesară pentru că România nu se poate opri la jumătatea drumului", a declarat premierul Tăriceanu. "După 18 ani de la căderea regimului comunist nu putem opri acest proces de deconspirare a comunismului și a crimelor comise de regimul comunist", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu. Textul ordonanței de urgență va fi dat publicității de îndată ce decizia de la 31 ianuarie a Curții Constituționale va fi publicat în Monitorul Oficial, urmând să intre apoi în vigoare.
Cum a rezolvat însă guvernul problema spinoasă a păstrării mecanismului de deconspirare a Securității? Întocmită după discuții cu membrii Colegiului CNSAS, purtate chiar de primul ministru, și apoi mai tehnice, cu reprezentanți ai organizațiilor civice, ordonanța de urgență a guvernului păstrează activitatea de bază a CNSAS. Arhivele obținute în ultimii ani de la serviciile de informații, inclusiv în urma demersurilor președintelui Băsescu, rămân la CNSAS. Cercetătorii își vor continua activitatea de investigație, iar cetățenii vor putea avea în continuare acces la propriul dosar. Ce se întâmplă cu verdictele de poliție politică? CNSAS va continua de asemenea verificarea din oficiu a demnitarilor, înalților funcționari, magistraților și a aleșilor de la nivel central și local, cu totul într-o legislatură în jur de 80 de mii de persoane. Ce se schimbă este însă faptul că membrii Colegiului nu mai dau verdicte pentru că judecătorii Curții Constituționale au calificat acest demers neconstituțional.
Marius Oprea, consilierul personal al primului ministru, spune că: "procedura este mult simplificată și nu mai are nimic comun cu o instanță de judecată; practic direcția de investigații de la CNSAS comunică persoanei verificate de către instituție calitatea de ofițer de securitate sau de colaborator al Securității." "Această hotărâre poate fi contestată în termen de 60 de zile, fie mai întâi la Colegiu CNSAS, ceea ce este facultativ, pe cale administrativă, fie direct în instanța de contencios administrativ, potrivit legii", mai spune domnul Oprea. Abia după o sentință definitivă cu privire la calitatea de ofițer de securitate sau de colaborator, dacă instanța a confirmat acest lucru în baza investigației făcute de cercetătorii de la CNSAS, numele persoanelor respective va fi făcut public prin publicare în Monitorul Oficial partea a treia. Disputa declanșată de hotărârea Curții Constituționale a adus în discuție și miza politică a verdictelor Colegiului CNSAS într-un an electoral. Aceasta în condițiile în care pronunțarea unei decizii judecătorești durează cel puțin luni de zile. Marius Oprea crede că aceasta nu ar fi o problemă majoră și că CNSAS iese de fapt întărit din toată această controversă.
"Odată cu dispariția posibilității de a hotărî cine a făcut sau n-a făcut poliție politică dispare și sintagma de poliție politică cea care a creat atâtea probleme în trecut în activitatea CNSAS", spune Marius Oprea. Rolul Colegiului, potrivit ordonanței de guvern, va fi acela de administrator al Instituției și de rezolvare a contestațiilor administrative ale celor care contestă rezultatele investigațiilor cercetătorilor. Primul ministru a anunțat pe de altă parte că guvernul va elabora o altă ordonanță de urgență, negociată cu partidele politice, cea prezentă fiind una tranzitorie, necesată pentru evitarea unui blocaj la CNSAS. Filip Standavid a stat de vorbă cu Mircea Dinescu, membru în conducerea CNSAS, pe care l-a întrebat dacă e mulțumit de soluția avansată de Guvern.
|
LEGĂTURI
Interviu cu Avocatul Poporului despre legea CNSAS05 Februarie, 2008 | Știri
CNSAS cere rejudecarea deciziei Curții05 Februarie, 2008 | Știri
Premierul vrea continuarea activității CNSAS04 Februarie, 2008 | Știri
Protest al societății civile împotriva Curții Constituționale03 Februarie, 2008 | Știri
Guvernul caută soluții în criza funcționării CNSAS02 Februarie, 2008 | Știri
Motivarea Curții privind legea CNSAS01 Februarie, 2008 | Știri
Decizie a Curții Constituționale privind CNSAS31 Ianuarie, 2008 | Știri
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||