BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 31 Ianuarie, 2008 - Published 15:33 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Afganistanul riscă să devină un stat nefuncţional
 
Pir Mohammed
Guvernatorul adjunct al provinciei Helmand din Afganistan Pir Mohammed
Guvernatorul adjunct al provinciei Helmand din Afganistan şi alte cinci persoane şi-au pierdut viaţa joi în urma unui atentat sinucigaş cu bombă. Atacul a avut loc lângă o moschee din capitala provinciei, Laşkar Gah, aflată peste drum de birourile guvernului local.

Aceste noi violenţe au loc la scurt timp după publicarea a trei rapoarte extrem de pesimiste cu privire la situaţia din Afganistan.

Unul dintre ele avertizează că riscă să devină un stat nefuncţional.

În discursul privind starea naţiunii, preşedintele George Bush a descris Afganistanul ca o democraţie tânără unde copiii merg la şcoală, se construiesc drumuri şi spitale, iar oamenii privesc cu speranţă spre viitor.

În ataculul de lângă moschea din Laşkar Gah au murit şase persoane

Dar trei rapoarte despre situaţia din Afganistan avertizează că realizările din ultimii ani sunt ameninţate.

Unul dintre ele, realizat de Consiliul Americano Atlantic, avertizează că riscă să devină un stat nefuncţional.

Un altul, realizat de Grupul pentru Studii Afgane, susţine că misiunea de stabilizare a Afganistanului este pe cale să eşueze.

Principalele subiecte de îngrijorare sunt amplificarea violenţelor, creşterea producţiei de opium şi scăderea încrederii în guvernul central.

Unul dintre autorii săi este fostul ambasador american la ONU, Thomas Pickering, spune că trebuie luate măsuri dedicate în toate domeniile civile.

 Afganistanul ar putea deveni un nou refugiu pentru Talibani şi al-Qaeda, iar teroriştii îl vor folosi din nou ca bază de atac asupra Europei şi Statelor Unite.
 
Thomas Pickering

"De la anti-narcotice şi până la reforma juridică şi îmbunătăţirea guvernării. De la mai buna instruire a militarilor şi poliţiştilor afgani şi până la lupta împotriva corupţiei", explică domnul Pickering adăugând că o prioritate a Kabulului trebuie să fie recâştigarea controlului asupra provinciilor de unde provin ameninţări constante.

În caz contrar: "Afganistanul ar putea deveni un nou refugiu pentru Talibani şi al-Qaeda, iar teroriştii îl vor folosi din nou ca bază de atac asupra Europei şi Statelor Unite."

"În plus, Afganistanul va deveni un furnizor important de droguri - deja asigură 93% din cantitatea de opium şi heroină consumată în lume", spune fostul ambasador american la ONU.

 Afganistanul va deveni un furnizor important de droguri - deja asigură 93% din cantitatea de opium şi heroină consumată în lume.
 
Thomas Pickering

Deşi continuă să susţină că sunt şi elemente pozitive, guvernele occidentale sunt tot mai îngrijorate de ceea ce numesc - neoficial - "lipsa unei strategii globale".

Sunt şi îngrijorări despre felul în care se folosesc ajutoarele internaţionale - subiect abordat de un al treilea raport - al organizaţiei de caritate Oxfam.

Reprezentantul său, Matt Waldman, a declarat la BBC că trebuie mai multă eficienţă şi coerenţă în trimiterea ajutoarelor.

"Se iroseşte mult plătind consultanţi scumpi şi contractori care obţin profituri considerabile", spune reprezentantul Oxfam adăugând că circa 40% din ajutoarele financiare ajung înapoi în buzunarele ţărilor donatoare.

 Se iroseşte mult plătind consultanţi scumpi şi contractori care obţin profituri considerabile.
 
Matt Waldam

În replică, ministrul educaţiei din Afganistan, Hanif Attmar, a precizat joi la BBC ce aşteaptă ţara sa de la comunitatea internaţională.

"Aşteptăm o angajare pe termen lung - între 10 şi 20 de ani. Avem nevoie de sporirea ajutorului economic şi a asistenţei militare, mai ales pentru reconstruirea instituţiilor de securitate."

"Şi mai avem nevoie ca partenerii noştri să aibă o politică coerentă privind dimensiunea regională a insecurităţii şi terorismului care afectează Afganistanul", a spus ministrul afgan la BBC.

 
 
Taliban Talibanizare
Asasinarea doamnei Bhutto e rodul unui nou atac sângeros dintr-o serie recentă.
 
 
Afganistanul este cel mai mare producător şi exportator ilegal de opiu Opiul în Afganistan
Emisiunea Arena, despre cel mai mare producător ilegal de opiu din lume.
 
 
Afganistan Arena: Afganistan
Cum arată Afganistanul astăzi, la cinci ani de la căderea regimului taliban?
 
 
mac Heroina şi SIDA
Infecţiile HIV cresc cu o viteză îngrijorătoare în Asia Centrală şi Europa de Est.
 
 
CIA CIA în Afganistan
Un fost agent CIA despre misiune de a-l ucide pe Osama bin Laden.
 
 
Afganistan Raport ONU
Afganistanul în pericol de a recădea în haos dacă nu se depun eforturi susţinute.
 
 
LEGĂTURI
Doi diplomaţi expulzaţi din Afganistan
27 Decembrie, 2007 | Ştiri
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>