BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 19 Decembrie, 2007 - Published 12:49 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Accidentul ministrului Orban în atenţia Parchetului
 
Ministrul Orban a spus că a plătit fapta cu propriul carnet şi cu puncte penalizare ca orice alt cetăţen
Dosarul privind accidentul rutier de duminică în care a fost implicat ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a fost trimis Parchetului General de Poliţia Capitalei.

Procurorii au cerut documentele după ce poliţia a admis că o persoană ar fi fost rănită în acest accident.

Deşi iniţial au infirmat această ipoteză, poliţiştii au revenit şi au spus că presupusa victimă a fost chiar identificată.

“Noi am luat cunoştinţă de acel eveniment la ora 19.30 alaltăieri (luni, n.r.) când dl. Orban a venit şi l-a raportat. Întrucât în presă au apărut diferite semnalări că ar fi fost vorba şi de o victimă, în mod firesc au fost făcute cercetări pentru a se vedea dacă este aşa sau nu. Cercetarea noastră a fost mult îngreunată fiindcă părinţii acestei persoane au refuzat orice colaborare cu poliţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan.

Încă de marţi seară şeful Poliţiei Capitalei a spus că dosarul va fi trimis procurorilor.

De altfel chiar Parchetul General a cerut documentele din acest dosar.

Presupusa victimă

Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Robert Cazanciu, a spus că există motive foarte clare pentru care cazul nu mai poate fi cercetat de poliţie.

“Există informaţii publice potrivit cărora în urma accidentului rutier în care a fost implicat ministrul transporturilor ar exista şi o victimă- situaţie în care nu mai avem un simplu incident rutier, se pune problema unor infracţiuni care e posibil să fi fost săvârşite de un ministru. Iar în acest caz competenţa aparţine exclusiv Parchetului General.”

Purtătorul de cuvânt al Parchetului a precizat că în stadiul actual e vorba de acte premergătoare cercetării penale.

Este posibil să fie noi audieri pentru a se stabili dacă a existat o victimă, de ce nu a fost raportată de la început sau cine ar fi vinovat de ascunderea acestei situaţii.

Presupusa victimă a fost identificată deja de poliţie.

Ar fi vorba de o elevă de 17 ani care a primit îngrijiri medicale duminică, după accident, la spitalul de urgenţă pentru copii Grigore Alexandrescu.

Într-un comunicat de presă, conducerea spitalului a precizat că poliţia a cerut copia unei fişe medicale a unui pacient care a fost tratat la urgenţe.

Maşina condusă de ministrul Ludovic Orban a derapat duminică după-amiază în zona Cotroceni din Bucureşti.

Maşina a lovit un stâlp şi un alt autoturism.

Ministrul şi şoferul celeilalte maşini au declarat accidentul la poliţie după expirarea termenului legal de 24 de ore şi li s-au reţinut carnetele de conducere.

Ludovic Orban a explicat că întârzierea cu care a raportat incidentul a avut trei motive: o problemă familială, faptul că a coordonat acţiunea de deszăpezire şi pentru că a avut de făcut o serie de analize medicale.

 
 
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>