BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 17 Decembrie, 2007 - Published 16:47 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Guvernul dorește prelungirea educației obligatorii
 
Cristian Adomniței
Cristian Adomniței vrea școli și universități conduse de manageri
Ministrul educației, Cristian Adomniței, a prezentat luni noul proiect de Legi ale Educației, care au ca principală noutate trecerea de la învățământul obligatoriu de 10 ani la cel de 13 ani.

Pachetul de acte normative intră în dezbatere publică timp de o lună, perioadă în care vor putea fi aduse sugestii și amendamente.

După acest moment urmează votul din Parlament.

Legile Educației au prins contur în urma negocierilor la care au participat - de-a lungul acestui an - reprezentanții Ministerului Educației, sindicatele din învățământ și membrii comunității academice.

Structura învățământului preuniversitar cuprinde educația timpurie - care se împarte în ante-preșcolară (0-3 ani), învățământ preșcolar - cu cele trei grupe (3-6 ani), primar - cinci clase structurate în clase pregătitoare și clasele I-IV, învățământul gimnazial - care este secundar inferior și cuprinde cinci clase, respectiv V-IX, învățământul liceal - care este secundar superior și care cuprinde trei sau patru clase, respectiv a X-a XII/XIII.

Educația profesională face parte din învățământul liceal, filiera tehnologică.

Ultimul este învățământul terțiar non-universitar, care cuprinde învățământul postliceal cu una-trei clase.

Liceele pot organiza admiteri

Pachetul de legi ale educației lansate în dezbatere publică pe pagina de internet Ministerului este compus din trei legi: legea învațământului preuniversitar, cea a învățământului superior și Statutul cadrului didactic.

Vorbind despre extinderea învățământului obligatoriu, Cristian Adomniței a precizat că acest lucru nu înseamnă că statul va lua cu forța copiii la grădiniță, ci reprezintă obligația statului de a asigura atâtea locuri la grădiniță câte cereri sunt.

Legile educației lansate în dezbatere publică introduc și finanțarea școlilor în funcție de numărul de elevi.

O altă noutate este reapariția concursul de admitere la liceu, însă în funcție de opțiunea fiecărei instituții de învățământ.

Liceele care doresc pot stabili un concurs de admitere iar după această fază se va continua cu repartiția computerizată dacă locurile nu au fost în întregime ocupate prin concurs.

Legea învățământului superior

Legea învățământului superios prevede că orice personalitate care ocupă o funcție de conducere, indiferent de natura ei, nu mai poate avea o rudă care să dețină o funcție de conducere în aceeași universitate.

Totodată, actul normativ prevede și crearea unei agenții de credite pentru studenți, care va acorda acestora bani pentru studii.

 Ar fi trebuit ca familiile și comunitățile să fie consultate înainte de elaborarea legilor
 
Traian Băsescu

Tinerii vor înapoia creditul după terminarea universității.

În proiectul Statutului personalului didactic apare pentru prima dată un capitol referitor la deontologia profesională a personalului din învățământ.

Ministrul Adomniței a precizat și că unitățile de învățământ nu trebuie conduse de profesori, ci de manageri, așa cum se întâmplă și în alte domenii de activitate, iar aceștia nu trebuie să stea la ore, ci să se ocupe strict de activitatea școlii.

Cristian Adomniței a subliniat și că profesorii cu performanțe deosebite pot fi plătiți suplimentar, din fondurile școlii.

Președintele critică, premierul respinge criticile

Președintele Traian Băsescu a criticat pachetul legilor educației, lansat luni prin dezbatere publică, pentru că "nu aduc un aer proaspăt".

"Dacă le citești, rămâi cu aceeași impresie cu care rămâi dacă citești Legea de reformare a învățământului din 1995. (...) Toate textele par scrise de aceeași mână", a declarat Traian Băsescu.

El a spus că parlamentarii vor trebui să țină cont la momentul dezbaterii acestor legi de faptul că România este în prezent o țară europeană.

Traian Băsescu a reproșat că "ceea ce se spune în aceste legi despre relația sistemului de educație cu societatea este foarte general".

"Ar fi trebuit ca familiile și comunitățile să fie consultate înainte de elaborarea legilor," a subliniat președintele Băsescu.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că observațiile președintelui Traian Băsescu privind noul pachet de legi în educație sunt mai degrabă de ordin politic și vizează probleme minore care nu influențează seriozitatea învățământului.

“Dezbaterea aceasta ar trebui degajată de considerente de ordin politic, dacă vrem să avem un învățământ mai performant", a subliniat premierul Tăriceanu.

La sfârșitul lunii trecute, președintele Băsescu a invitat partidele parlamentare să adopte un pact național în domeniul educației.

Șeful statului consideră că semnarea unui astfel de pact ar fi necesară pentru ca reglementările din domeniul educației să nu se modifice la fiecare schimbare de ministru.

Până la urmă, pactul nu a fost adoptat.

Pactul național pentru educație a fost realizat sub coordonarea consilierului prezidențial, Mircea Miclea.

Acesta consideră că pachetul prezentat de ministrul Adomniței are și puncte bune dar nu oferă soluții pentru multe dintre problemele sistemului de educație din România.

 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>