BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 10 Decembrie, 2007 - Published 03:05 GMT
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
Tensiuni pe teme comerciale la summitul UE-Africa
 
reuniune, UE-Africa
Reuniunea UE Africa a fost umbrită de dezacorduri pe teme comerciale și în ce privește Zimbabwe
Duminică, în Portugalia, a avut loc summitul Africa-Uniunea Europeană. Întâlnirea a fost boicotată de premierul Marii Britanii, Gordon Brown, care a protestat astfel față de participarea președintelui statului Zimbabwe, Robert Mugabe.

La summitul de la Lisabona, liderii europeni și cei ai țărilor din Africa au semnat un parteneriat strategic între cele două părți.

Documentul conține prevederi privind colaborarea dintre țările africane și Uniunea Europeană în domenii precum securitatea, sau democrația.

Cât privește prezența lui Robert Mugabe la astfel de întâlniri, pare că istoria se repetă, scriu corespondenții BBC.

Africa se arată sensibilă la subiecte legate de trecutul său colonial și insistă că Europa nu are dreptul să decidă dacă Robert Mugabe poate sau nu să ia parte la întâlniri internaționale.

Așa că Domnul Mugabe vine până la urmă la aceste întâlniri, europenii îl critică, iar el îi atacă, spunând că sunt neocolonialiști.

De această dată Gordon Brown a decis să nu se prezinte la summit, astfel că restul țărilor din Uniunea Europeană au fost cele care au transmis criticile la adresa statului Zimbabwe, iar Robert Mugabe le-a numit megafoanele Marii Britanii.

Au fost si alte aspecte asupra cărora cele două părți au părut a avea vederi diferite.

Actualul acord comercial dintre Africa și Uniunea Europeană expiră anul viitor și se poartă negocieri în vederea încheierii unuia nou.

Multe țări africane spun că noul acord va însemna o lovitură pentru economiile fragile ale Africii.

Potrivit acordului, ar urma ca țările Africii să își deschidă complet piețele pentru a primi bunuri din Europa, pentru a primi acces liber - fără taxe - pentru propriile exporturi pe piața unică europeană.

 
 
LEGĂTURI
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten   Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>