În satul Rayinda oamenii se luptă pentru ajutoare

În satul Rayinda Bazar din provicia Bagerhat, sute de oameni s-au adunat în mijlocul localităţii şi aşteaptă să primească ajutoarele promise de guvern.

Într-un târziu, un grup de soldaţi îşi face apariţia.

Au adus cu ei mai mulţi saci cu orez.

La vederea lor oamenii par să-şi piardă simţul raţiunii şi se îngrămădesc să-şi primescă porţia.

Soldaţii îi împing cu armele şi le spun să stea în rând. Sătenii însă nu aud. Sau nu vor să audă.

Unii dintre ei nu au mai mâncat din ziua ciclonului.

Alţii, ceva mai norocoşi, şi-au astâmpărat foamea cu nucile de cocos pe care furtuna le-a scuturat din copaci.

Din nefericire, proviziile sunt puţine şi se termină imediat.

În sat se aud strigătele de furie ale mulţimii, care se vede nevoită să mai petreacă o zi fără mâncare.

Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost armele soldaţilor!

În baza militară improvizată din localitate îl întâlnesc pe colonelul Said, responsabilul cu programul de ajutorare a sinistraţilor din zonă.

Îmi spune că ştie de situaţia din Rayinda, şi se gândeşte ca în zilele următoare să împartă alimentele din uşă în uşă pentru a fi sigur că toată lumea îşi va primi raţia.

O problemă şi mai mare este cu apa potabilă.

În foarte multe zone fântânile au fost contaminate de apele râurilor, iar armata nu a reuşit încă să distribuie proviziile necesare.

Aşa că oamenii se văd nevoiţi să bea apa pe care o au la dispoziţie.

Deja s-au raportat câteva cazuri de diaree, dar medicii se tem ca lipsa apei potabile să nu cauzeze o epidemie de holeră.

Mai ales că serviciile medicale din sudul Bangladeshului nu par a fi pregătite să facă faţă unei asemenea provocări.

În Rayinda Bazar cei patru doctori ai unei organizaţii neguvernamentale cu greu făceau faţă pacienţilor răniţi în timpul ciclonului.

Toată ziua au dezinfectat răni, au pus bandaje şi au împărţit medicamente.

Şi cu toate acestea, nu au reuşit să-i trateze pe toţi cei care aşteptau la rând.

Dar dincolo de problemele cu care se confruntă oamenii, în Rayinda Bazar am aflat şi câteva poveşti ale celor care au supravieţuit ciclonului.

Pe Shauraladar l-am întâlnit din întâmplare pe una din uliţele satului.

Are 10 ani. În timpul furtunii părinţii săi au fugit să se adăpostească şi l-au uitat în casă.

Când a văzut că apa începe să intre în încăpere s-a speriat şi s-a suit într-unul din copacii din apropiere.

Vântul însă l-a smuls din rădăcini, iar Shaurladar s-a trezit aruncat în apă.

A reuşit să se agaţe de un alt copac, dar vântul a fost la un pas să-l doboare şi pe acesta.

Băiatul s-a dat jos şi s-a căţărat în altul.

Cu însufleţire în glas, mi-a povestit că apa era atât de mare încât îi ajunsese până la gât, aşa că a fost nevoit să urce mai sus şi să aştepte ca furtuna să se termine.

Când a coborât a început să-şi caute părinţii, şi spre marea lui bucurie, a reuşit să-i găsească.

Nu era supărat pe ei pentru că l-au lăsat în urmă, ci mi-a spus că "aşa a vrut Allah să se întâmple".

Marţi vom rămâne în districtul Bagerhat şi vom vizita mai multe sate afectate de ciclon.

Printre acestea şi South Khali, o localitate în care oamenii care nu au murit în timpul ciclonului ar putea să moară de foame.