BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 25 Noiembrie, 2007 - Published 17:32 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Nawaz Sharif revine în Pakistan după şapte ani de exil
 
Fostul prim ministru al Pakistanului, Nawaz Sharif
Fostul prim ministru al Pakistanului, Nawaz Sharif, a revenit în Pakistan
Fostul prim ministru al Pakistanului, Nawaz Sharif, s-a întors la Lahore după şapte ani de exil în Arabia Saudită.

Domnul Sharif a fost înlăturat de la putere în 1999 printr-o lovitură de stat militară în urma căreia a preluat puterea actualul preşedinte, Generalul Pervez Musharraf.

Revenirea sa, precum şi cea anterioară a fostului premier Benazir Bhutto, denotă faptul că Pakistanul trăieşte un moment politic interesant.

Sosirea domnului Sharif la Lahore contrastează cu tentativa sa eşuată din luna septembrie când a fost deportat la doar câteva ore după ce a ajuns la Islamabad.

De data aceasta a aterizat pe un alt aeroport şi a fost întâmpinat de o mulţime de suporteri.

'Înlăturarea dictaturii militare'

nawaz sharif

Înainte de a coborî din avion, Nawaz Sharif a declarat reporterilor BBC că obiectivul său final este de a pune capăt dictaturii militare în Pakistan, afirmaţie care sugerează că nu rămâne loc de dialog cu preşedintele ţării, Generalul Pervez Musharraf.

Rămâne de văzut dacă prin această afirmaţie domnul Sharif a dorit să pună în evidenţă diferenţa dintre el şi rivala sa politică, doamna Bhutto.

Aceasta din urmă s-a întors în Pakistan luna trecută după un lung exil. Revenirea ei a fost însă precedată de mai multe runde de negocieri cu preşedintele Musharraf pe marginea unei posibile divizări a puterii.

Nici unul dintre ei nu a explicat clar dacă s-a ajuns la o înţelegere, sau dacă există posibilitatea atingerii unei înţelegeri în viitor.

Relaţiile lor s-au deteriorat însă ca urmare a opoziţiei doamnei Bhutto faţă de impunerea stării de urgenţă în Pakistan la începutul lunii noiembrie.

Benazir Bhutto şi Nawaz Sharif au servit fiecare câte două mandate de prim ministru.

Asta înseamnă că - dacă nu se modifică actuala constituţie - nici unul dintre ei nu poate obţine un al treilea mandat de premier, chiar dacă partidele lor câştigă alegerile din luna ianuarie.

Sunt semne de întrebare în legătură cu corectitudinea acestor alegeri.

Preşedintele Musharraf a impus starea de urgenţă, a suspendat constituţia, a demis mai mulţi judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, a arestat mii de oponenţi politici şi a impus restricţii dure presei.

Cu toate acestea, simpla prezenţă în Pakistan a doi dintre cei mai populari politicieni - Nawaz Sharif şi Benazir Bhutto - face ca situaţia politică să fie foarte interesantă.

Rămâne de văzut dacă revenirea acasă a celor doi va echivala cu o victorie politică.

 
 
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>