BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 05 Noiembrie, 2007 - Published 17:18 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Rata inflației pe 2007, mai mare decât era prognozat
 
Mugur Isărescu
Guvernatorul BNR a precizat că rata inflației a început să crească încă din vară
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a anunțat că rata inflației ar putea fi mai mare la sfârșitul acestui an decât prognoza inițială, 5,7% față de 3,9%. Principalele motive ar fi seceta care a făcut ca prețurile la alimente să fie mai mari, dar și recordurile înregistrate pe piața internațională la prețul petrolului.

Banca Națională recomandă guvernului să nu mai mărească salariile, chiar dacă urmează o perioadă electorală și să reducă deficitul de cont curent.

Explicația lui Mugur Isărescu pentru că ținta BNR privind inflația pe 2007 ar putea să nu fie atinsă a fost că seceta a dat peste cap calculele făcute.

Guvernatorul BNR a precizat că rata inflației a început să crească încă din vară, iar principalul motiv a fost explozia de prețuri la alimente.

Domnul Isărescu a declarat că "în mai puțin de 2 luni prețurile au depășit marja de sus și s-ar putea să rămână așa."

"În august prevedeam o inflație de 3,7%, acum credem că se va ajunge la 5,7%".

Mugur Isărescu a adăugat că efectul secetei a fost amplificat de faptul că ponderea alimentelor în coșul zilnic este în România cea mai mare din Uniunea Europeană, 35%, față de media Uniunii care e de 15%.

Alte cauze pentru rata mare a inflației sunt, în opinia guvernatorului BNR, creșterile salariale care nu au ținut cont de productivitatea muncii și mărirea pensiilor.

Toate aceste presiuni asupra guvernului, tipice pentru o perioadă electorală, s-au adăugat la creșterile de prețuri pe piețele internaționale la produsele agricole, și desigur, recordului la prețul petrolului la bursa de la Londra înregistrat în ultimele luni.

În fine, la depășirea țintei prognozate de BNR au mai contribuit turbulențele de pe piețele financiare internaționale care au determinat modificarea cursului de schimb.

Dacă situația actuală se menține, BNR avertizează că există pericolul scăderii ratingului de țară, ceea ce ar putea duce la reducerea investițiilor străine și la îngreunarea accesului la credite externe.

Deja agențiile de rating au început să dea semne că se gândesc la așa ceva.

FMI avertiza asupra pericolului pe care-l reprezintă plățile sociale făcute de guvern.

Experții FMI spuneau atunci că nu doar ținta de inflație pentru acest an ar putea fi depășită, ci și inflația prognozată pentru anul viitor.

Tocmai pentru a evita asemenea pericole, BNR recomandă o politică fiscală și monetară restrictivă și mai ales creșterea productivității muncii corelată cu stoparea măririlor de salarii.

 
 
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>
 
  Ajutor | Contacte | Confidențialitate