BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 25 Octombrie, 2007 - Published 13:54 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
O familie de romi din Moldova la cerşit în Finlanda
 

 
 
foto. Helsinki Sanomat
Serviciile sociale încearcă să găsească o soluţie pentru cerşetorii de pe străzile capitalei finlandeze
Cerşetori în cârje, cu copii lângă ei ori îngenuncheaţi în mijlocul străzii - iată o imagine cu care finlandezii nu sunt obişnuiţi. Ei au beţivi, oameni fără adăpost şi drogaţi care dorm sau îşi pierd cunoştinţa şi zac în mijlocul străzii, dar cerşetori nu.

Şocaţi de aceste obiceiuri ca şi de soarta copiilor care stau în frig pe stradă, ei au alertat poliţia, presa şi serviciile sociale, după cum scriu ziarele din capitala Helsinki.

Cerşetori au mai apărut şi anii trecuţi, dar ei au dispărut odată cu venirea frigului.

Era vorba de ţigani în grupuri organizate, forţând automobiliştii să oprească şi să cumpere bijuterii false, furând portofelele neatenţilor, ori coborând din dubiţă în fiecare dimineaţa şi ocupând strategic centrul oraşului, scrie cotidianul naţional Helsinki Sanomat.

foto. Helsinki Sanomat
De la stânga la drepta Muscă Trandafir şi Angelica, Mariana şi Marius Moldovan

Ziarul a anchetat cine sunt cei care au rămas pe frigul de 0 grade să cerşească pe străzi.

Deşi aceştia spun ca sunt din Ungaria, Bosnia ori Slovacia, cotidianul a aflat că sunt de fapt membrii unei familii din Moldova, rămaşi fără adăpost în urma inundaţiilor şi veniţi să îşi încerce norocul la lucru în Finlanda.

Serviciile sociale încearcă să găsească o soluţie, mai ales pentru fetiţa de doi ani care doarme cu părinţii pe strada.

Dacă se dovedeşte că fetiţa este folosită ca momeală pentru a cerşi, ea va fi separată de familie.

Serviciile sociale nu au voie să lase un copil în frig şi nici în propria familie dacă este bătut sau ameninţat.

foto. Helsinki Sanomat
Mariana Moldovan la cerşit pe străzile Helsinki-ului

Abandonată de autorităţile române, familia s-a temut să apeleze la serviciile sociale finlandeze ca să nu fie expulzată.

Potrivit legilor europene, orice cetăţean poate căuta de lucru într-un stat membru timp de 3 luni, şi nu poate fi expulzat decât daca face acte antisociale.

Pentru cei care nu vorbesc finlandeza, este extrem de dificil sa găsească de lucru în trei luni.

Cerşitul şi acostarea persoanelor pe stradă sunt interzise prin lege, iar poliţia caută cea mai potrivită soluţie pentru ca cerşetorii să nu îşi facă apariţia pe străzile Finlandei, mai scrie ziarul.

 
 
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>