|
Președintele cere din nou aprobarea legii votului uninominal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Președintele Traian Băsescu a avertizat din nou că va organiza un referendum dacă în termen de o săptămână nu i se înaintează pentru promulgare legea privind votul uninominal. De această dată, într-o scrisoare adresată președinților celor două camere ale parlamentului, premierului Călin Popescu Tăriceanu și liderilor partidelor politice, președintele Băsescu nu mai spune că referedumul ar urma să aibă loc în 25 noiembrie - data alegerilor europarlamentare, omisiune care aruncă guvernului, se pare, o soluție de negociere. Traian Băsescu spunea că vrea ca legea să fie adoptată indiferent cum, deci și prin asumarea răspunderii de către guvernul condus de premierul Tăriceanu. Guvernul ar putea să-și asume responsabilitatea Președintele Camerei Deputaților Bogdan Olteanu spune acum și el că e posibil ca guvernul să își asume răspunderea. "Sigur există soluția procedurală ca guvernul să-și asume răspunderea. Nici această nu s-ar finaliza pentru că e o procedură care durează cam două săptămâni". "Pe de altă parte sunt convins că într-o situație în care guvernul și-ar asuma răspunderea, și președintele ar deschide un dialog pe această temă și probabil și-ar lăsa opțiunile deschise. N-ar avea sens să fie adoptat un referendum și legea să fie adoptată prin asumarea răspunderii. Referendumul ar rămâne fără obiect", a mai declarat Bogdan Olteanu. Opoziția respinge proiectul PRM a avertizat că va depune o moțiune de cenzură în cazul asumării răspunderii de către guvern. La fel și PD, care se teme că executivul va profita de situație ca să amâne până în 2012 primul scrutin uninominal. Și vicepreședintele PSD Victor Ponta are rezerve cu privire la asumarea răspunderii, dar crede că - la fel ca și referendumul - acest gest ar putea face presiuni benefice asupra parlamentarilor să adopte mai repede legea votului uninominal, care bate pasul pe loc în comisia de cod electoral. "Prin asumarea răspunderii nu se poate face nici un fel de amendament. Deci e o lege fixă și atât și mă îndoiesc că se va reuși un proiect bun, mai ales la lipsa de profesionalism a actualului guvern și actualului ministru al justiției. Cred că până la urmă ambele mijloace de presiune sunt acceptabile dacă nu reușim alt fel. Esențial e un singur lucru: ca la anul pentru alegerile pentru parlamentul național să utilizăm sistemul de vot uninominal", a comentat Victor Ponta. Asociația Pro Democrația - care a propus sistemul de vot uninominal discutat în Parlament - nu crede că guvernul se va grăbi să își asume acum răspunderea, caz în care va fi prea târziu ca viitoarele alegeri să se desfășoare altfel decât pe liste, ca până acum. Dar un referendum nu ar rezolva nimic, a explicat directorul executiv Pro Democrația Ana Maria Moșneagu. "Un referendum nu obligă Parlamentul în nici un fel să adopte varianta aleasă de populație. Se poate foarte bine ca cetățenii să aleagă votul majoritar și de fapt, în Parlament să se schimbe cu cel mixt propus de noi. Un alt aspect ar fi legat de întrebarea care va fi pusă la referendum și din informațiile pe care le avem noi aceasta va fi 'Sunteți de acord cu votul uninominal?' sau 'Sunteți de acord cu votul uninominal majoritar?', deci alt sistem decât cel propus de Pro Democrația", a spus Ana Maria Moșneagu. Pentru ca votul uninominal să fie introdus la viitoarele alegeri ar trebui ca legea să intre în vigoare cu șase luni înainte, nu mai târziu. În acest interval ar trebui să se organizeze așa numitele circumscripții uninominale, cu totul diferite de cele existente acum. Într-un recent interviu președintele Traian Băsescu susținea că nici un partid politic, nici măcar Partidul Democrat, nu ar dori un vot uninominal. La rândul lor reprezentanți ai tuturor partidelor, mai puțin PD, l-au acuzat pe șeful statului că ar dori un referendum pentru votul uninominal doar ca să poată face campanie electorală Partidului Democrat pentru euroalegeri. | LEGĂTURI Noi divergențe privind votul uninominal16 Octombrie, 2007 | Știri Traian Băsescu: referendum privind modul de scrutin15 Octombrie, 2007 | Știri Sisteme de vot: Pro Democrația sau Băsescu - comparație29 August, 2007 | Știri Referendum pentru 'uninominal' odată cu euroalegeri?28 August, 2007 | Știri Băsescu dă un termen pentru votul uninominal04 Iulie, 2007 | Știri Cum funcționează sistemul de vot propus de Pro-Democrația?24 Mai, 2007 | Știri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||