|
Traian Băsescu: referendum privind modul de scrutin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Președintele Traian Băsescu a avertizat liderii politici că va convoca un referendum privind modul de scrutin în cazul în care nu va primi spre promulgare o lege privind introducerea scrutinului în circumscipții uninominale. "În cadrul consultărilor pe care le-am organizat în perioada 6-7 martie 2007 cu partidele politice parlamentare, acestea s-au angajat ca până la sfârșitul sesiunii parlamentare din iunie 2007 să fie adoptată o lege electorală, care să răspundă așteptărilor cetățenilor privind votul în circumscripții uninominale începând cu următoarele alegeri parlamentare." se spune în scrisoarea președintelui adresată premierului, președinților celor două camere ale parlamentului și liderilor partidelor parlamentare. "Constatând că acest demers nu a fost dus la bun sfârșit, am cerut, din nou, partidelor și Parlamentului, prin declarații publice, în lunile iulie și august 2007, să încheie până în octombrie 2007 procesul de elaborare a legii electorale." se mai spune în text. "În situația în care nu voi primi legea la promulgare până la data de 22 octombrie 2007, va trebui să îmi respect angajamentele publice și să emit decretul de organizare a unui referendum național pe tema votului uninominal, în baza articolului 90 din Constituție." Președintele Băsescu avertizează guvernul că schimbarea modului de scrutin prin ordonanță de urgență nu este satisfăcătoare, deoarece ar putea fi respinsă de parlament. Cum comentați avertismentul președintelui Băsescu? Așteptăm răspunsuri la rom.dept@bbc.co.uk Prestația și agățarea de putere ale actualelor instituții ale parlamentului și guvernului, îmi arată mai clar decât în anii precedenți, că România a încăput pe mâna unor grupuri oligarhice. Democrația și economia de piață sunt puternic distorsionate și numai schimbări majore ale regulilor pot aduce normalitatea. Votul uninominal cerut prin referendum de Traian Băsescu mi se pare o cale de a înlatura infractorii organizați în partide din parlament și guvern. Se pare că numai prin referendum va putea fi obligat Parlamentul României să adopte legea votului în circumscripții uninominale. Sunt total de acord cu modul de acțiune al președintelui Basescu și voi vota "DA" la acest referendum, adică PENTRU sistemul de vot uninominal. De un timp încoace, domnia sa tot avertizează. Ca să fiu sincer, dl Băasescu tot amenință încă din vară, dar se pare că politicienii noștri (cu foarte mici excepții) nu prea vor vot uninominal. Să sperăm că de data asta dl Băsescu se va ține de cuvânt și va forța trecerea prin parlament a legii votului uninominal. Intervenția prezidențială în vederea convocării unui referendum indică ineficiența parlamentului și câștig de puncte de popularitate pentru viitorul candidat la președinție Băsescu. |
LEGĂTURI Referendum pentru 'uninominal' odată cu euroalegeri?28 August, 2007 | Știri Dezbateri cu privire la votul uninominal16 Iulie, 2007 | Știri Băsescu dă un termen pentru votul uninominal04 Iulie, 2007 | Știri Parlamentul discută despre votul uninominal01 Martie, 2007 | Știri Consultări la Cotroceni pe tema votului uninominal26 Februarie, 2007 | Știri Scrutinul majoritar uninominal în Europa23 Februarie, 2007 | Știri Scrutinul uninominal - între mit și realitate11 Ianuarie, 2007 | Știri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||