|
Urma pedofilului Mark Anthony Bianchi la Trebujeni | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pedofilie și Trebujeni: ce au în comun o deviație sexuală și un sat din Republica Moldova? Recent un juriu federal din Statele Unite a găsit vinovat pe Mark Anthony Bianchi de molestarea sexuală a mai multor minori din acest sat. Maia Metaxa a fost la Trebujeni să vadă ce urmări au avut escapadele pedofilului american. Femeie: S-a plimbat cu copiii pe drum, dar nici noi nu știam ce el dorește, ce vrea. Se uita pe colo, pe colo. Lua copiii, se ducea încolo, încoace. Reporter: În satul Trebujeni i se spune "americanul". Apariția lui în sat, ca de altfel a oricărui străin, adună zeci de priviri curioase și iscoditoare. Însă cazul Anthony Mark Bianchi a marcat, probabil, pentru mult timp localnicii. A bulversat pur și simplu mințile oamenilor din sat, pentru că unii dintre ei nu auziseră în viața lor de cuvântul "pedofil", darmite de implicațiile lui. Ion Răileanu (fostul primar): Prin anul 2004, în ajunul Anului Nou, ca deobicei (vorbește ironic)...eu fiind în postura de primar, eu ultimul aud noutățile. Ele derulează, toți le știu, iar spre sfârșit ajung și eu să le cunosc. A venit la mine șefa de studii și-mi spune că este venit un american de vreo trei săptămâni, patru. Este cazat la "Casa din luncă",...și că acest american iată-iată vroia să le bată în ajunul Anului Nou pentru că ele ar fi depistat printre copii, de la oameni că el invită acolo, la Benzin copii. Reporter: Fostul primar din Trebujeni, Ion Răileanu e cel care - după spusele lui - alertase autoritățile și poliția.
Reporter: Pot să vă întreb câți copii au trecut prin casa asta? Ion Răileanu: Nici eu concret nu știu, dar cândva erau aproximativ 15 la număr. Deci ce făcea el...pe urmă am aflat....am chemat deci părinții și le-am spus, i-am preîntâmpinat, șe zic: uitați-vă, mamelor, uitați-vă ce-i chestia, e ceva strașnic ce se petrece, eu nu pot să vă spun o sută de procente, însă dumneavoastră ar trebui să țineți seama. Și s-au supărat părinții, s-a supărat familia Benzin. Părinții mă batjocoreau. Când am văzut asta, le-am cerut scuze că i-am deranjat și le-am spus că mai mult n-am s-o fac, sunt copiii dumneavoastră, v-am vrut binele și nu vreau pur și simplu ca ei să contacteze cu chestiunile astea. Și cu aceasta s-a terminat. Reporter: Dar în 2007, Anthony Mark Bianchi, în vârstă de 45 de ani, patron de motel din Statele Unite a fost găsit vinovat de molestarea sexuală în estul Europei a unor minori în schimbul cadourilor și a unor sume de bani. Mai mulți băieți din Trebujeni au depus mărturie în fața instanței din orașul Philadelphia, spunând că Bianchi i-ar fi invitat la restaurant sau la bowling după care le-ar fi făcut avansuri sexuale. Un băiat a depus mărturie că Bianchi l-ar fi violat, iar altul a afirmat că a fost îmbătat și apoi molestat. Ion Răileanu: Și ce-i caracteristic, e că erau copii din clasa a șasea, de 12-13, cel mult 14 ani. Și toți aveau parcă ceva în comun...semănau cu fetițele, erau frumușei, oricum. Și eu atunci am rămas uimit practic. Să vă spun printre altele, eu nici nu știam ce e pedofilism, mă credeți? Nu știam. Ei, așa...știu mai multișcoare, dar nu înțelegeam toată problema definitivă. Și deci, i-am pus ultimatum ca în 12 ore să plece de pe teritoriu. El mi-a promis că se duce. El mi-a promis că se duce și a plecat. Dar totuși revine prin ianuarie.
Ala Benzin: S-a prezentat că e istoric, că vrea să facă cunoștință cu cultura, cu traiul oamenilor. Se minuna foarte mult de condițiile în care trăiau acești copii...pentru că aici venea copii din familii vulnerabile, care greu trăiesc. Iată în felul acesta, prin bani i-a momit. Și totuți vă spun că eu am fost în ultimile zile. Copilul a avut contact, a fost în convorbire cu el...copilul...înseamnă că în ultimile zile nici nu trebuia să se apropie de casa mea. E corect sau nu e corect lucrul acesta? Iată, dumneavoastră gândiți-vă. Reporter: Dar ce spuneți dumneavoastră, iată, când ați aflat că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, l-ați mai lăsat să stea aici? Ala Benzin: Nu! El deja avea bilet cumpărat. Când a ieșit în sat vorba aceasta, el a mai stat două zile, fiindcă biletul era cumpărat. Reporter: Băiatul despre care pomenește stăpâna pensiunii "Casa din Luncă", Ala Benzin, unde a stat americanul cât timp s-a aflat în Trebujeni, este Ion Gusin, condamnat în Republica Moldova la 20 de ani de închisoare, cel care a fost traducătorul și complicele lui Bianchi. Stăpâna pensiunii spune că era plecată din localitate, atât timp cât s-a aflat americanul în "Casa din luncă". Ala Benzin consideră însă că denunțarea americanului ar fi fost făcută cu scopul de a-i distruge pensiunea și nu de-a apăra drepturile copiilor sau tragerea la răspundere a lui Bianchi.
Ala Benzin: Și cum zice soțul: dacă suntem foarte buni, câte o dată nimerim în situații critice. Eu de multe ori am văzut lucrul acesta. Bunătate noastră și încrederea în oameni, se răsfrânge împotriva noastră. Foarte stresată am fost. Primele zile. Extraordinar. Pe parcursul anilor am văzut foarte multă murdărie din partea oamenilor care ne înconjoară. Și într-o oarecare măsură m-am liniștit: chiar dacă am făcut vreo greșeală a fost involuntară, negândită. Soțul întotdeauna spune: eu nici nu-mi pot imagina așa ceva. Reporter: Ați fost sau nu implicați în toată povestea asta? În sens că ați sunat băieții, copiii să vină aici la rugămintea americanului? Reporter: Dar satul vorbea că însuși proprietarii ar fi intermediari. Ala Benzin: Suntem primii oameni care am deschis pensiune rurală în Moldova. Activăm de cinci ani. Și cu părere de rău se vede că mai sunt și unele paranteze pe care noi nu le-am știut. Pur și simplu am fost educați în alt mod. Noi suntem generația anilor '50 și fiecare dintre noi știe care a fost educația noastră. Nu eram acasă, eram plecată de acasă. Era soțul singur și cred că bărbații o leacă nu sunt chiar atât de atenți ca femeile." A venit (n.r. americanul) de la agenție cu un om pe care-l știm. A fost cazat. Și să spun eu că am stat cu dumnealui...undeva, dacă nu greșesc două nopți, când am revenit acasă. Și în aceste două zile, ce am văzut eu la copiii aceștia...Pe urmă, pe parcursul anilor, niciodată nu m-am gândit că copiii din sat pot să vină cu atâta veselie, bucurie în ochi /.../ fără nici un semn de tristețe pe fața lor...niciodată nu m-am gândit că atât de ușor pot să primească aceasta. Cu timpul, de acum comparând și făcând analiză a anilor aceștia, eu totuși socot că mult, mult depinde de educația pe care o primim.
Am stat...atunci când am aflat în pripă, am stat de vorbă cu unii părinți. Toți absolut binevoitori l-au primit în casa lor, au vorbit cu el. Erau de partea americanului. Aflând despre situația care este venise un copil și insista să se întâlnească cu americanul eu pun mâna pe receptor și sun acasă părintelui și vorvesc cu părintele: "Dacă a mers deja zvonul prin sat...cum?" Răspuns: "Ce nevoie ai mata de copilul meu?". Reporter: La procesul lui Bianchi în Philadelphia au fost chemați ca martori opt copii din Republica Moldova: șase din Trebujeni și doi din Chișinău. Am fost la trei familii din cele șase din Trebujeni. Femeie (strigă la poartă): Fa, mă-ta e acasă? Da, doarme. Dar tata? Tot. Ia cheamă-i.
Reporter: Celelalte două familii pe care le-am vizitat, au refuzat să vorbească. Anthony Mark Bianchi a mai fost condamnat în Rusia pentru molestare sexuală de minori dar eliberat în urma unei amnistii. El este arestat din ianuarie 2006. Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău mulțumește autorităților din Republica Moldova pentru asistența promptă, potrivit unui comunicat de presă, în cazul delictelor de molestare sexuală a minorilor din Moldova și România, săvârșite de cetățeanul american Anthony Mark Bianchi. Reporter: Procurorul federal, Patrick Meehan, a declarat că "Agresorii sexuali reprezintă un pericol pentru societate, indiferent de țara pe care o aleg pentru a comite infracțiunile lor. Cazul dat este îndeosebi condamnabil dat fiind faptul că inculpatul viza copiii foarte vulnerabili, departe de vizorul sistemului nostru judiciar. Este îmbucurător faptul că jurații prin decizia lor au lansat un mesaj foarte elocvent de avertizare: americanii nu vor tolera concetățenii săi care se deplasează peste hotare pentru a-și urmări victimele." Reporter: La începutul lunii august, un juriu federal din Philadelphia, statul Pennsylvania l-a găsit vinovat pe Anthony Mark Bianchi pentru molestarea sexuală a cel puțin șase băieți, inclusiv în comuna Trebujeni, din Republica Moldova din toamna lui 2003 până în 2005. El a fost găsit vinovat pentru toate cele zece capete de acuzare. Bianchi riscă o pedeapsă cuprinsă între 24 și 30 de ani de închisoare. Condamnarea a fost programată pentru 1 noiembrie. Avocatul său a anunțat că va face apel. Reporter: Dar pe viitor veți mai avea oameni străini... Ala Benzin: Dar noi am și avut, în toți acești patru ani...foarte multă lume. Of, ce vă pot spune...astă frică este tot timpul în spate...De acum am aflat și partea negativă a turismului...cu părere de rău. Și trebuie să fim cu ochii în patru. Cunoașteți cazuri similare de pedofilie în România sau Republica Moldova? Comentarii la rom.dept@bbc.co.uk | LEGĂTURI American vinovat de molestare sexuală în Moldova04 August, 2007 | Știri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||