27 Iulie, 2007 - Published 14:33 GMT

Relaţia lui Răzvan Murgeanu cu Securitatea

Răzvan Murgeanu - viceprimarul capitalei - a declarat la BBC că în perioada în care era student a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. Răzvan Murgeanu spune că a semnat angajamentul din cauza presiunilor la care a fost supus de Securitate după a cumpărat valută de la un student străin care îi era coleg.

Viceprimarul Bucureştiului susţine că ar fi urmat să dea Securităţii informaţii despre străinii care îi erau colegi de facultate dar că ulterior nu a dat nici o declaraţie despre aceştia.

Declaraţia viceprimarului capitalei Răzvan Murgeanu a fost făcută în cadrul Interviului Zilei realizat de Mircea Zamfir.

BBC: Aţi fost văzut la CNSAS…

Răzvan Murgeanu: Mi-am cerut dosarul.

BBC: Puteţi confirma?

Răzvan Murgeanu: Da. Mi-am cerut dosarul…

BBC: E de urmărit sau de reţea?

Răzvan Murgeanu: Imediat vă spun. Când eram student…E o chestie foarte simplă, nici eu nu am ştiut despre ce este vorba, că ulterior am văzut, l-am cerut ca să mă lămuresc. Când eram student – asta e o chestiune dacă vreţi oarecum hilară, pentru că nu era vorba de securitate, de fapt – am fost cu un coleg de-al meu de grupă, să-mi cumpăr un casetofon de la un shop. Eu neavând valută, el având, eu am cumpărat valută de la el - el era student străin – m-am dus acolo şi când am ieşit ne-au luat frumos, ne-au băgat într-o dubă şi m-am trezit la secţia 1 într-un beci.

BBC: Câţi ani aveaţi? Ce an eraţi?

Răzvan Murgeanu: 20 de ani, anul I. Nu ştiu dacă împlinisem încă 20 de ani. Mi-am băgat nasul şi dom’le gata, ai pierdut facultatea… Am intrat într-o moară de genul ăsta….Lui i-au dat drumul, că era cetăţean străin, şi am rămas eu la beciul respectiv. Mă rog, nu ştiu dacă asta e o scuză, dar eram bombardat, eram destul de tânăr pe vremea aia…Ei mi-au spus că „dom’le, dacă ne ajuţi să-i depistăm pe ăştia, pe studenţii străini care fac nu ştiu ce, îţi dăm drumul”. Am semnat chestia asta, după care m-au căutat la facultate, după vreo două luni de zile…Şi eu am crezut că sunt de la miliţie…

BBC: Ce aţi semnat?

Răzvan Murgeanu: Un angajament. Şi am vorbit cu ăla şi am spus: „dom’le nu am ce să-ţi dau că sunt oameni cumsecade”. M-au fugărit vreo şase luni de zile pe chestia asta, mă tot invitau să mă duc nu ştiu pe unde. Eu le-am spus „dom’le, nu vă supăraţi, nu vin, nu vin”. Bun. Mi-am citit dosarul, ăla scrie acolo: nu vrea să colaboreze sistematic, nu vrea nu ştiu ce, propun să-l scoatem... Şi este scris acolo. Problema majoră a fost, eu nu mi-am dat seama atunci, eu ca un om...

BBC: Aveaţi 20 de ani. V-au dat nume conspirativ?

Răzvan Murgeanu: Da, mi-au dat un nume conspirativ. Nici nu ştiu ce nume conspirativ mi-au dat. Nu, dar vreau să vă spun, ca să-nţelegeţi. N-am dat nici o declaraţie nimănui, niciodată. Este scris acolo, pentru că ofiţerul ăla sau ce dracu era ăla a venit acolo şi a scris: “nu vrea să scrie, nu vrea să dea nimic, propun să-l scoatem din reţeaua informativă”. Deci este scrisă în dosarul meu chestiunea asta. Ba mai mult, mi-a făcut… Eu ajunsesem, terminasem facultatea – eu sunt un om activ – mă dusesem cu dosarul de partid să mă fac – că ăia mă tot puneau pe funcţii şi venea ăla şi spunea că nu se poate. Nu ştiam de ce, pentru că nimeni nu spunea de ce. Pentru că de fapt chestiunea asta mi-a rămas în dosar, pentru că nu am vrut să colaborez, şi acolo scrie, în mod evident.

BBC: Dvs. v-aţi ştiut ca o persoană care nu a dat niciodată relaţii.

Răzvan Murgeanu: Ca un om corect, bineînţeles. Eu dacă nu am scris nimic de nimeni în viaţa mea, păi cum era să gândesc eu…

BBC: Dar lumea acum o să vă întrebe dacă atunci când aţi fost numit în funcţie aţi declarat lucrul ăsta.

Răzvan Murgeanu: Păi eu am declarat că nu am făcut poliţie politică, pentru că nu am făcut. Nu am declarat de nimeni niciodată. E scris acolo.

BBC: Nu e mare diferenţă de cazul Muscă, domnule Murgeanu.

Răzvan Murgeanu: Nu, nu vă supăraţi. Eu nu am declarat de nimeni nimic. Eu nu am scris nimic de nimeni în viaţa mea.

BBC: Dar aţi semnat angajamentul cu nume de cod conspirativ.

Răzvan Murgeanu: Domnule, deci hai să-ţi spun ceva...Da, dar n-am făcut nimic.

BBC: Nu, că nu pe mine trebuie să mă convingeţi. Eu spun că lucrurile acestea vor fi speculate extraordinar.

Răzvan Murgeanu: Domnule Zamfir, vreau să înţelegeţi un lucru. Este hârtia făcută de ofiţerul ăla, nu ştiu cum îl chema, care m-a căutat la facultate de câteva ori. Eu i-am spus “n-am ce să-ţi scriu, că nu ştiu”. Îmi dădea o adresă şi nu m-am dus niciodată. Şi scrie acolo: “Murgeanu nu a venit niciodată, nu a vrut să facă…”. Şi a propus să…Până la urmă toată tevatura asta s-a făcut… Eu am fost fericit că am scăpat. Nu am dat nimic de nimeni niciodată, că doar nu eram nesănătos, că doar erau colegii mei. Şi ce să spun despre ei, că făceau bişniţă? Erau nişte prostii. Niciodată nu aş fi făcut aşa ceva, chiar dacă erau străini. Şi nu am scris nici un rând de nimeni, ca dovadă că e scris acolo.

BBC: Colegiul nu v-a discutat încă, nu? Urmează, ce ştiţi?

Răzvan Murgeanu: Deci eu am fost până acolo. Ei s-au uitat... Eu le-am zis „să studiaţi...”. Eu le-am cerut, dom’le. Marea majoritate erau chestii neoficiale, i-a bufnit râsul. Am mai avut o chestie neplăcută. Fostul meu coleg de cameră de la Porţile de Fier II m-a anunţat „vezi că vreau s-o întind”. I-am zis „hai, întinde-o, dar lasă-mă să plec la Bucureşti, că ăştia nu erau tâmpiţi să creadă că eu nu ştiu că tu fugi”. Şi am plecat la Bucureşti, ăsta a plecat în noaptea aia, eu m-am întors la Bucureşti ca o floricică, şi mi-au retras „pass-ul”, evident. Deci de peste tot am avut câte un şut d-ăsta în…Pe chestii de genul acesta. Pentru că toată lumea ştia: „a, Murgeanu nu a vrut să…ia să-i mai dăm noi nişte bastoane în cap”. Nenorocirea care este? Că m-am angajat după aceea la canalul Dunăre-Bucureşti: inginerul Murgeanu. M-am remarcat, am făcut…Am primit funcţie importantă. După o lună şi jumătate am fost dat de pe funcţia importantă. De ce? Pentru că tovarăşul Murgeanu avea un nenorocit de dosar în care ăia spuneau că nu vrea să facă nu ştiu ce şi nu ştiu cum, drept pentru care mi-au mai tras o palmă-n cap. Şi uite-aşa am fost din palmă-n palmă până la Revoluţie, când m-am dus să-mi risc viaţa pe acolo, nici acuma nu înţeleg de ce, dar probabil că avântul acela tembel din epoca de atunci… Tocmai ca fiul meu să nu mai aibă problemele pe care le-am avut eu, cu ăştia care te fugăresc şi te-ntreabă, „ia zi-mi şi mie de Zamfir ceva”. Şi zici „dar nu ştiu nimic”. „Nu nu, ia zi-ne. Nu pot să vă zic. Nu? E, atunci scriem aici că nu poţi şi data viitoare nu mai ajungi să candidezi la primar”. E simplu.

Vedeţi dvs, toată lumea ne judecă. Eu nu am de ce să fiu judecat, ba din contră, dacă toţi ar fi fost ca mine ar fi fost o mare problemă pentru ei. Probabil că ne legau, într-un final. A fost o mare chestiune. Pentru mine, vreţi să vă spun, nici nu am băgat-o de seamă. Eram şi sunt în faţa oricărui individ pentru că nu am dat de nimeni nimic, în viaţa mea, şi atunci sunt furat. Dom’le, bun, spuneţi-mi şi mie, daţi-mi şi mie unul…Tocmai, că securistul ăla care venise să mă ia pe mine de gâlci pe la facultate, niciodată nu am fost undeva cu el. Am fost pe holul facultăţii. „Dom’le, nu ştiu”. „Nu ştii, nu vrei”. „Nu că nu vreau, nu ştiu, ce vreţi, dacă nu ştiu de ăştia”. Păi cum m-aş fi uitat eu în ochii colegilor mei sau ce erau ăia acolo dacă eu aş fi scris de unul „Ionescu a zis că Ceauşescu e prost”?. Cum m-aş fi uitat în ochii colegilor mei?. Sunt un om foarte cinstit, credeţi-mă. N-aş fi făcut lucrul ăsta în viaţa mea. Dar e scris acolo. Spre norocul meu, ăla a scris acolo: „nu vrea dom’le, ăsta e un nebun”. Aşa a scris: „nu vrea, minte”. Aţi înţeles despre ce e vorba? Dacă ăia sunt nişte oameni coerenţi acolo, nu am ce probleme să am.