27 Iulie, 2007 - Published 14:33 GMT
Răzvan Murgeanu - viceprimarul capitalei - a declarat la BBC că în perioada în care era student a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. Răzvan Murgeanu spune că a semnat angajamentul din cauza presiunilor la care a fost supus de Securitate după a cumpărat valută de la un student străin care îi era coleg.
Viceprimarul Bucureștiului susține că ar fi urmat să dea Securității informații despre străinii care îi erau colegi de facultate dar că ulterior nu a dat nici o declarație despre aceștia.
Declarația viceprimarului capitalei Răzvan Murgeanu a fost făcută în cadrul Interviului Zilei realizat de Mircea Zamfir.
BBC: Ați fost văzut la CNSAS
Răzvan Murgeanu: Mi-am cerut dosarul.
BBC: Puteți confirma?
Răzvan Murgeanu: Da. Mi-am cerut dosarul
BBC: E de urmărit sau de rețea?
Răzvan Murgeanu: Imediat vă spun. Când eram student E o chestie foarte simplă, nici eu nu am știut despre ce este vorba, că ulterior am văzut, l-am cerut ca să mă lămuresc. Când eram student asta e o chestiune dacă vreți oarecum hilară, pentru că nu era vorba de securitate, de fapt am fost cu un coleg de-al meu de grupă, să-mi cumpăr un casetofon de la un shop. Eu neavând valută, el având, eu am cumpărat valută de la el - el era student străin m-am dus acolo și când am ieșit ne-au luat frumos, ne-au băgat într-o dubă și m-am trezit la secția 1 într-un beci.
BBC: Câți ani aveați? Ce an erați?
Răzvan Murgeanu: 20 de ani, anul I. Nu știu dacă împlinisem încă 20 de ani. Mi-am băgat nasul și domle gata, ai pierdut facultatea Am intrat într-o moară de genul ăsta .Lui i-au dat drumul, că era cetățean străin, și am rămas eu la beciul respectiv. Mă rog, nu știu dacă asta e o scuză, dar eram bombardat, eram destul de tânăr pe vremea aia Ei mi-au spus că domle, dacă ne ajuți să-i depistăm pe ăștia, pe studenții străini care fac nu știu ce, îți dăm drumul. Am semnat chestia asta, după care m-au căutat la facultate, după vreo două luni de zile Și eu am crezut că sunt de la miliție
BBC: Ce ați semnat?
Răzvan Murgeanu: Un angajament. Și am vorbit cu ăla și am spus: domle nu am ce să-ți dau că sunt oameni cumsecade. M-au fugărit vreo șase luni de zile pe chestia asta, mă tot invitau să mă duc nu știu pe unde. Eu le-am spus domle, nu vă supărați, nu vin, nu vin. Bun. Mi-am citit dosarul, ăla scrie acolo: nu vrea să colaboreze sistematic, nu vrea nu știu ce, propun să-l scoatem... Și este scris acolo. Problema majoră a fost, eu nu mi-am dat seama atunci, eu ca un om...
BBC: Aveați 20 de ani. V-au dat nume conspirativ?
Răzvan Murgeanu: Da, mi-au dat un nume conspirativ. Nici nu știu ce nume conspirativ mi-au dat. Nu, dar vreau să vă spun, ca să-nțelegeți. N-am dat nici o declarație nimănui, niciodată. Este scris acolo, pentru că ofițerul ăla sau ce dracu era ăla a venit acolo și a scris: nu vrea să scrie, nu vrea să dea nimic, propun să-l scoatem din rețeaua informativă. Deci este scrisă în dosarul meu chestiunea asta. Ba mai mult, mi-a făcut Eu ajunsesem, terminasem facultatea eu sunt un om activ mă dusesem cu dosarul de partid să mă fac că ăia mă tot puneau pe funcții și venea ăla și spunea că nu se poate. Nu știam de ce, pentru că nimeni nu spunea de ce. Pentru că de fapt chestiunea asta mi-a rămas în dosar, pentru că nu am vrut să colaborez, și acolo scrie, în mod evident.
BBC: Dvs. v-ați știut ca o persoană care nu a dat niciodată relații.
Răzvan Murgeanu: Ca un om corect, bineînțeles. Eu dacă nu am scris nimic de nimeni în viața mea, păi cum era să gândesc eu
BBC: Dar lumea acum o să vă întrebe dacă atunci când ați fost numit în funcție ați declarat lucrul ăsta.
Răzvan Murgeanu: Păi eu am declarat că nu am făcut poliție politică, pentru că nu am făcut. Nu am declarat de nimeni niciodată. E scris acolo.
BBC: Nu e mare diferență de cazul Muscă, domnule Murgeanu.
Răzvan Murgeanu: Nu, nu vă supărați. Eu nu am declarat de nimeni nimic. Eu nu am scris nimic de nimeni în viața mea.
BBC: Dar ați semnat angajamentul cu nume de cod conspirativ.
Răzvan Murgeanu: Domnule, deci hai să-ți spun ceva...Da, dar n-am făcut nimic.
BBC: Nu, că nu pe mine trebuie să mă convingeți. Eu spun că lucrurile acestea vor fi speculate extraordinar.
Răzvan Murgeanu: Domnule Zamfir, vreau să înțelegeți un lucru. Este hârtia făcută de ofițerul ăla, nu știu cum îl chema, care m-a căutat la facultate de câteva ori. Eu i-am spus n-am ce să-ți scriu, că nu știu. Îmi dădea o adresă și nu m-am dus niciodată. Și scrie acolo: Murgeanu nu a venit niciodată, nu a vrut să facă . Și a propus să Până la urmă toată tevatura asta s-a făcut Eu am fost fericit că am scăpat. Nu am dat nimic de nimeni niciodată, că doar nu eram nesănătos, că doar erau colegii mei. Și ce să spun despre ei, că făceau bișniță? Erau niște prostii. Niciodată nu aș fi făcut așa ceva, chiar dacă erau străini. Și nu am scris nici un rând de nimeni, ca dovadă că e scris acolo.
BBC: Colegiul nu v-a discutat încă, nu? Urmează, ce știți?
Răzvan Murgeanu: Deci eu am fost până acolo. Ei s-au uitat... Eu le-am zis să studiați.... Eu le-am cerut, domle. Marea majoritate erau chestii neoficiale, i-a bufnit râsul. Am mai avut o chestie neplăcută. Fostul meu coleg de cameră de la Porțile de Fier II m-a anunțat vezi că vreau s-o întind. I-am zis hai, întinde-o, dar lasă-mă să plec la București, că ăștia nu erau tâmpiți să creadă că eu nu știu că tu fugi. Și am plecat la București, ăsta a plecat în noaptea aia, eu m-am întors la București ca o floricică, și mi-au retras pass-ul, evident. Deci de peste tot am avut câte un șut d-ăsta în Pe chestii de genul acesta. Pentru că toată lumea știa: a, Murgeanu nu a vrut să ia să-i mai dăm noi niște bastoane în cap. Nenorocirea care este? Că m-am angajat după aceea la canalul Dunăre-București: inginerul Murgeanu. M-am remarcat, am făcut Am primit funcție importantă. După o lună și jumătate am fost dat de pe funcția importantă. De ce? Pentru că tovarășul Murgeanu avea un nenorocit de dosar în care ăia spuneau că nu vrea să facă nu știu ce și nu știu cum, drept pentru care mi-au mai tras o palmă-n cap. Și uite-așa am fost din palmă-n palmă până la Revoluție, când m-am dus să-mi risc viața pe acolo, nici acuma nu înțeleg de ce, dar probabil că avântul acela tembel din epoca de atunci Tocmai ca fiul meu să nu mai aibă problemele pe care le-am avut eu, cu ăștia care te fugăresc și te-ntreabă, ia zi-mi și mie de Zamfir ceva. Și zici dar nu știu nimic. Nu nu, ia zi-ne. Nu pot să vă zic. Nu? E, atunci scriem aici că nu poți și data viitoare nu mai ajungi să candidezi la primar. E simplu.
Vedeți dvs, toată lumea ne judecă. Eu nu am de ce să fiu judecat, ba din contră, dacă toți ar fi fost ca mine ar fi fost o mare problemă pentru ei. Probabil că ne legau, într-un final. A fost o mare chestiune. Pentru mine, vreți să vă spun, nici nu am băgat-o de seamă. Eram și sunt în fața oricărui individ pentru că nu am dat de nimeni nimic, în viața mea, și atunci sunt furat. Domle, bun, spuneți-mi și mie, dați-mi și mie unul Tocmai, că securistul ăla care venise să mă ia pe mine de gâlci pe la facultate, niciodată nu am fost undeva cu el. Am fost pe holul facultății. Domle, nu știu. Nu știi, nu vrei. Nu că nu vreau, nu știu, ce vreți, dacă nu știu de ăștia. Păi cum m-aș fi uitat eu în ochii colegilor mei sau ce erau ăia acolo dacă eu aș fi scris de unul Ionescu a zis că Ceaușescu e prost?. Cum m-aș fi uitat în ochii colegilor mei?. Sunt un om foarte cinstit, credeți-mă. N-aș fi făcut lucrul ăsta în viața mea. Dar e scris acolo. Spre norocul meu, ăla a scris acolo: nu vrea domle, ăsta e un nebun. Așa a scris: nu vrea, minte. Ați înțeles despre ce e vorba? Dacă ăia sunt niște oameni coerenți acolo, nu am ce probleme să am.