BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 09 Iunie, 2007 - Published 16:23 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Marşul Gay Fest a avut loc fără incidente majore
 

 
 
Minorităţi sexuale
Marşul minorităţilor sexuale a ajuns în faţa Palatului Parlamentului - foto: Matei Clej
Festivalul Gay Fest s-a încheiat la Bucureşti cu o manifestaţie a minorităţilor sexuale, la care au luat parte circa două până la trei sute de persoane.

Sute de jandarmi au asigurat protecţia manifestanţilor, care s-au deplasat până la Palatul Parlamentului, din capitală.

Pe parcurs, pe Bulevardul Unirii, au fost aruncate câteva pietre şi ouă dinspre trotuare, dar nimeni nu a fost atins.

Jandarmii au făcut câte două cordoane în jurul manifestanţilor, care au fost protejate şi de dubele blindate ale jandarmeriei.

În parcul Izvor jandarmii au operat câteva arestări - foto: Matei Clej

Trecătorii erau mai degrabă indiferenţi, dar unii dintre ei au huiduit şi i-au înjurat pe participanţii la marş.

La Piaţa Unirii s-au petrecut cele mai serioase incidente, când au fost aruncate pietre, iar jandarmii au folosit câteva cartuşe de gaze lacrimogene.

"De când particip la astfel de marşuri nu am văzut aşa o prezenţă a forţelor de ordine", a declarat la BBC Maxim Anmeghikian, originar din Republica Moldova, actualmente la o organizaţie non-guvernamentală cu sediul la Bruxelles, care apără drepturile minorităţilor sexuale.

El a remarcat profesionalismul jandarmilor, dar şi ostilitatea extremă a unor persoane de pe trotuare, care urmăreau coloana şi păreau organizaţi.

Marşul s-a terminat în apropierea staţiei de metrou Izvor, unde jandarmii i-au protejat pe manifestanţi care au plecat fie cu taxiuri, fie cu autobuze, fie cu metroul.

Acolo au fost operate câteva zeci de arestări, aproape toţi cei reţinuţi fiind tineri între 16 - 25 de ani, care aveau aparenţa unor membri ai unor galerii de fotbal.

Contra-manifestaţie

În cursul dimineţii de sâmbătă, a avut loc o manifestaţie organizată de Forumul creştin "Noua Dreaptă" împotriva promovării homosexualităţii, cu doar câteva ore înaintea marşului minorităţilor sexuale.

Noua Dreaptă a organizat la prânz o contramanifestaţie - foto: Matei Clej

Organizatorii contra-manifestaţiei de la amiază, numită "Marşul normalităţii" spun că susţin valorile familiei.

S-au scandat lozinci împotriva homoxualităţii, s-au spus rugăciuni, iar la capătul marşului, la poalele dealului Mitropoliei, liderul Noii Drepte, Tudor Ionescu a ţinut un discurs în care a spus că manifestanţii nu sunt împotriva homosexualilor, ci a homosexualităţii, care în opinia organizaţiei pe care o conduce ar constitui un păcat.

În acelaşi timp, poliţia a anunţat că a reţinut 14 persoane pro-gay care ar fi încercat să provoace dezordine la marşul organizat de Forumul Creştin Noua Dreaptă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei a anunţat că aceste persoane vor fi sancţionate contravenţional şi vor fi eliberate.

Gay Fest

Tema festivalului din 2007 este căsătoria sau parteneriatul civil - o temă care anul trecut a făcut ca mitingul minorităţilor sexuale să se încheie cu violenţe de stradă.

În viziunea Asociaţiei Accept, "adoptarea de legislaţiei în acest sens constituie un pas decisiv pentru afirmarea egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor".

Pentru a fi siguri că vor obţine autorizaţia pentru desfăşurarea marşului, organizatorii au cerut aprobarea autorităţilor Capitalei în urmă cu câteva luni.


Ce părere aveţi despre homosexualitate şi parteneriat civil?


 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>