BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 18 Aprilie, 2007 - Published 16:55 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Scurt istoric al Închisorii de la Sighet
 

 
 
Sighetul a fost preferat de comuniști și pentru că era aproape de URSS
Motto: „Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție” - Ana Blandiana


Marius Uglea:
Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897 când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro Ungar.

Până în 1948 a funcționat ca închisoare de drept comun, apoi a devenit închisoare pentru deținuții politici.

Se poate considera că detenția politică la Sighet a început la 29 august 1948 când au fost aduși la închisoarea Sighet 18 elevi de la liceul Dragoș Vodă acuzați că au manifestat împotriva regimului comunist. Ei au fost ținuți acolo până în mai 1949.

Punctul culminant

Perioada 1950-1955: au fost aduși aproximativ 200 de foști demnitari, intelectuali, jurnaliști – elita intelectuală și politică care se opunea regimului comunist.

Printre cei care au murit la Sighet se numără Iuliu Maniu (5 februarie 1953) și Gheorghe Brătianu (24 aprilie 1953).

1950 – în noaptea de 5 spre 6 mai a fost adus primul lot de deținuți politici. Printre ei se aflau fostul ministru Constantin Argetoianu, sau istoricul Constantin C. Giurăscu - tatăl istoricului Dinu Giurăscu. El a stat acolo cinci ani și două luni și – după eliberare - a scris cartea de memorii, „Cinci ani și două luni în penitenciarul Sighet”.

În toamna anului 1950 au fost aduși aproximativ 45 de episcopi și preoți greco-catolici.

Între cei care au murit acolo se numără Episcopul greco-catolic Ioan Suciu, Episcopul Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu și Episcopul Durcoviciu.

1955 – după intrarea României în ONU, și după Convenția de la Geneva, Sighet a redevenit închisoare de drept comun și a funcționat ca atare până în august 1977 când a fost desființată.

Se știe că au mai fost cazuri - până la grațierea din 1964 – când au mai fost aduși acolo deținuți pe criterii politice.

3600 de fotografii ale unor foști deținuți tapetează culoarul de la parter

După 1977 a devenit un simplu depozit de materiale, administrat de primărie și încet, încet s-a părăginit.

În ianuarie 1993 Ana Blandiana a prezentat Consiliului Europei un proiect de transformare a fostei închisori într-un muzeu: „Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței”.

Lucrările au durat din aprilie 1994, când s-a înființat Fundația Academia Civică, până în 1997.

Pe 20 iunie 1997 au fost vernisate primele săli și tot atunci a fost inaugurat și un mic spațiu de rugăciune și reculegere în curtea mică a închisorii – construit ca un omagiu adus tuturor deținuților politici care au murit în închisorile politice din România în perioada regimului comunist.

În curtea mare se află grupul statuar numit „Cortegiul Sacrificaților”, realizat de sculptorul Aurel Vlad.

Geografia detenției în România comunistă

Intrarea în Muzeu se face prin „Sala hărților” care prezintă geografia detenției politice din România în perioada regimului comunist.

Din 6 martie 1945 (de la instaurarea guvernului Petru Groza) și până în decembrie 1989 în România au funcționat 230 de centre de detenție, lagăre de muncă forțată, centre de deportare și centre de anchetare a securității.

În județele și localitățile unde au existat asemenea centre s-au găsit și gropi comune.

Geografia centrelor de detenție politică din România

Cele mai multe centre de deportare se aflau în sud-estul României unde se lucra la Canalul Dunăre Marea Neagră.

Acesta a fost început la inițiativa lui Stalin, în baza unui proiect care exista încă de la începutul secolului al XIX-lea, pe fondul conflictului izbucnit, în 1948, între Tito – reprezentantul comunismului național – și Stalin – cu comunismul rigid, marxist – leninist.

În vara lui 1953 – după moartea lui Stalin, la 5 martie – s-au abandonat lucrările.

Majoritatea celor care au muncit acolo au fost deportați mai departe în URSS la minele Dombas, de cărbune.

O parte au fost deportați și în alte lagăre de muncă forțată din România, inclusiv în Maramureș, la minele de plumb de la Cavnic, Baia Sprie și Valea Nistrului.

Anca Toader: De ce a fost aleasă închisoarea de la Sighet ca sediu al "Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței în România"?

Marius Uglea: Deoarece aici a fost exterminată elita politică românească interbelic㠖 începând cu Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu și până la Episcopii Greco-Catolici care și-au găsit sfârșitul în această închisoare.

Sighetul a fost un loc preferat de comuniști pentru exterminarea elitelor politice și fiindcă se afla la mai puțin de doi kilometri de URSS (azi Ucraina). Nu s-a găsit nici un document care să ateste vreo evadare.

Anca Toader: Sunt interesați oamenii de acest tip de memorie?

Marius Uglea: Da. Acest muzeu este recunoscut ca al treilea loc de păstrare a memoriei din Europa, alături de Memorialul de la Auschwitz și cel al debarcării din Normandia, în nord-vestul Franței.

Culoarul cu fotografii

Fotografiile care tapetează culoarul de la parter, reprezintă o parte dintre deținuții închiși în toate închisorile din România.

Sunt aproximativ 3600 de fotografii: intelectuali, politicieni, țărani care se opuneau colectivizării, preoți greco–catolici care refuzau să treacă la religia ortodoxă, preoți de alte religii.

Fotografiile sunt anonime și au putere de simbol.

La fiecare palier există câte 10 celule mici, de câte 2,5 metri, al căror scop era izolarea celor considerați foarte „periculoși” de regimul comunist.

Mai există și câte patru celule mari, unde erau închise grupuri: preoți greco-catolici, țărani care se opuneau colectivizării, grupul de elevi de la Liceul Dragoș Vodă din Sighet, etc.

Astăzi fiecare sală este organizată tematic prezentând câte un eveniment din perioada regimului comunist.

Iuliu Maniu

O sală de referință este a doua celulă pe dreapta - cea în care a murit fruntașul țărănist, Iuliu Maniu, la vârsta de 80 de ani, pe 5 februarie 1953.

Iuliu Maniu

Zidurile sunt autentice, dar podeaua e acum de ciment. Pe atunci era scândură de brad umedă, mucegăită.

Patul avea o stinghie de fier pe margine, pentru a-l împiedica pe deținut să stea prea mult șezând. Deținutul fie era întins, fie stătea în picioare.

Regimul penitenciar

Sunt mărturii ale foștilor deținuți că hrana din închisoarea Sighet era foarte sărăcăcioas㠖 în cea mai mare parte formată din terci (făină de porumb cu apă), sau arpacaș.

În perioada 1950 – 1954, când director era Vasile Ciolpan, sunt mărturii că acesta și-ar fi adus porcii de acasă și i-ar fi hrănit cu mâncarea deținuților.

Deținuții sufereau de frig întrucât nu exista un sistem de încălzire funcțional, în condițiile în care iarna temperaturile scad până la - 20C.

În „cabinetul medical” de pe lângă închisoare au lucrat medici "falși". Ei erau în majoritate dezertori din URSS și veneau cu diplome false.

Există dovezi că - indiferent de boala de care suferea deținutul - nu prescriau mai mult de o aspirină.

Muzeograful Marius Uglea spune că nu există dovezi palpabile – documentate – care să ateste că deținuții erau torturați în beciurile închisorii.

Regimul comunist nu a urmărit exterminarea bruscă a acestora prin bătaie, ci exterminarea prin uzură fizică și psihică.

Anca Toader: În ce măsură se poate spune că închisoarea de la Sighet este reprezentativă pentru ambele etape ale comunismului în România? Cu alte cuvinte represiunea a fost egală în timpul Regimului Dej și al Regimului Ceaușescu?

Marius Uglea: „Din punctul de vedere al regimului concentraționar din România, închisoarea de la Sighet a fost un punct de referință din perioada lui Dej.

Bineînțeles că au mai funcționat închisori și în perioada regimului Ceaușescu, însă nu de amploarea perioadei Dej.

Perioada Ceaușescu se împarte și ea în două: perioada de după 1965 până prin 1971 este mai „liberală”.

După 1970 Ceaușescu începe să dezvolte un cult al personalității unic în Europa de Est

Ceaușescu urmărea un comunism național, opunându-se stalinismului și întregului complex al URSS.

În 1968 s-a opus invadării Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, ceea ce a făcut ca România să intre în centrul atenției Occidentului.

Au avut loc celebrele vizite în România - din 1968 și 1969 - ale președintelui Franței, Generalul Charles de Gaulle și președintelui SUA, Richard Nixon.

În același timp, Ceaușescu a vizitat Marea Britanie, întâlnind-o pe Regină.

Dar după anul 1970 - când a vizitat China și Coreea de Nord - a început să pună la punct „mini revoluții culturale”, cu manifestări precum „Cântarea României”.

Este punctul în care începe un cult personalității unic la vremea respectivă în Europa de Est.

 
 
Închisoarea SighetArena
Argentina și România. Două țări, două dictaturi, două destine.
 
 
Fotografii ale militarilor împotriva cărra există dovezi că au încălcat drepturile omuluiESMA
Simbol al represiunii din timpul regimului militar din Argentina: 1976 - 1983.
 
 
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>