BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 13 Aprilie, 2007 - Published 08:53 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Ministrul justiției nu va fi un 'Robin Hood'
 

 
 
tudor chiuariu
Tudor Chiuariu nu vrea să fie un "Robin Hood" al justiției românești
Noul ministru al justiției, Tudor Chiuariu, a promis că va continua reforma în justiție și le-a promis magistraților o colaborare diferită de cea de până acum.

Domnul Chiuariu a participat joi la prima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, de la preluarea mandatului.

"Vreau să vă spun foarte limpede că nu am venit aici să ne jucăm de-a Robin Hood. Eu cred că ar fi dezastruos ca după Ioana d'Arc, în justiția românească că mai avem și un Robin Hood!", a declarat Tudor Chiuariu.

"Convingerea mea intimă este ca trebuie să construim o justiție independentă, care să nu fie folosită ca instrument în lupta politică", a spus noul ministru.

Fostul ministru al justiției, Monica Macovei, a acuzat în repetate rânduri că unii membri ai CSM ar fi în conflict de interese, problemă semnalată de altfel și de Comisia Europeană.

Ministrul Chiuariu le-a spus membrilor CSM că nu va promova o reformă a justiției împotriva magistraților care ar fi similară cu "a arunca mecanicul din tren în timpul mersului".

Cum au primit magistrații mesajul noului ministru?

"Am înțeles că există toată disponibilitatea din partea dânsului pentru a avea o relație bună cu CSM", a declarat, după întâlnirea cu Tudor Chiuariu, președintele CSM, Anton Pandrea.

De aceeași părere e și judecătorul Dan Lupașcu - membru al CSM și fost președinte al Consiliului.

Domnul Lupașcu a spus, în plus, că sistemul judiciar românesc s-ar afla într-un impas ca urmare a felului în care ar fi fost făcută până acum reforma în domeniu.

"Aceasta cred eu că a fost greșeala capitală pe care a făcut-o ministrul Macovei".

dan lupascu
Dan Lupașcu critică abordarea fostului ministru, Monica Macovei, în reformarea justiției
"De altfel, pentru cine cunoaște adevărata stare de spirit din instanțe și parchete,concluzia nu poate fi decât una singură: s-a vrut reformă cu forța și s-a vrut reformă neînțeleasă, s-a vrut reforma impusă aproape exclusiv prin soluții legislative, socotite un fel de panaceu universal, soluții nediscutate, la care s-a ajuns fără o consultare reală a magistraților."

Fostul ministru, Monica Macovei, a avut mai multe dispute cu CSM în ceea ce privește reforma justiției.

Probleme cum ar fi cele legate de sancțiunile disciplinare aplicate de CSM sau de modul în care sunt organizate concursurile în magistratură au stârnit schimburi de replici și acuzații dure.

Cel mai controversat subiect: eliminarea eventualelor incompatibilități și conflicte de interese din CSM.

Doamna Macovei a avertizat că unii membrii ai Consiliului riscă să nu poată lua decizii corecte pentru că sunt și șefi de instanțe, motiv pentru care le-a cerut să aleagă între cele două funcții.

Ordonanța DIICOT

Tudor Chiuariu, a participat - tot joi - și la ședința senatorilor care au discutat așa-numita ordonanță DIICOT.

Documentul, intrat în vigoare la sfârșitul anului trecut, a stârnit numeroase controverse, organizațiile nonguvernamentale considerând că ar permite comiterea unor abuzuri din partea procurorilor de la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care au primit drepturi suplimentare.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, Tudor Chiuariu a cerut - chiar la învestirea în funcție - ca toate proiectele promovate în mandatul anterior și aflate pe ordinea de zi a Parlamentului să fie rediscutate de căte comisiile juridice, la dezbateri urmând să participe și un reprezentant al Ministerului Justiției.

Primul proiect care va fi supus rediscutării este ordonanța DIICOT.

Senatorii au decis cu numai două voturi împotrivă și două abțineri să retrimită proiectul pentru reanalizare la Comisia Juridică.

Va fi rediscutată în același timp și o propunere legistalativă privind suspendarea aplicării Ordonanței care permite procurorilor DIICOT să intercepteze convorbirile telefonice, corespondența electronică și elimină confidențialitatea conturilor bancare.

Ordonanța a iscat controverse și între fostul ministru al justiției, Monica Macovei și premierul Călin Popescu Tăriceanu.

 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>
 
  Ajutor | Contacte | Confidențialitate