BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 09 Martie, 2007 - Published 11:09 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Acord UE privind folosirea energiilor alternative
 
Summit UE
Președinți și șefi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene au decis la Bruxelles ca 20% din energia UE să provină din surse alternative.

Ei au acceptat o propunere înaintată de Germania al cărei scop era să determine statele membre să accepte ca în următorii 30 de ani să folosească în procent de 20% surse de energie regenerabilă, alternativă, nepoluantă, precum cea eoliană,
solară sau hidro.

Președintele Traian Băsescu, prezent la Consiliul European de la Bruxelles a vorbit despre obiectivele pe care și România și le asumă.

“Obiectivul major pe care și-l propune UE e să se infirme prin acțiuni ale statelor industrializate perspectiva de a avea o creștere de 5 grade a temperaturii medii și diminuarea creșterii temperaturii nu cu cinci grade ci numai cu două”, a declarat Traian Băsescu.

Anterior, liderii Uniunii Europene căzuseră de acord și în privința reducerii gazelor cu efect de seră cu 20% până în 2020, față de anul 1990.

Un obiectiv ambițios pe care Uniunea Europeană și l-a fixat în speranța că exemplul său va fi urmat și de statele în care nivelul de poluare este extrem de ridicat, în special de către Statele Unite ale Americii.

Rețineri

Acordul la care s-a ajuns vineri prevede că că modalitatea de atingere a acestui obiectiv - adică de obținere a 20% din energie prin surse alternative - rămâne la latitudinea statelor membre.

Președintele Franței, Jacques Chirac a propus să fie luată în considerare și energia nucleară

Obiectivul fixat de președinția germană a Uniunii Europene a fost privit cu reținere de Polonia, Slovacia, Bulgaria și Republica Cehă.

Aceste țări au spus că nu au banii necesari pentru a produce în procent de 20% energie nepoluantă și au cerut să li se fixeze obiective mai rezonabile.

În plus, aceste țări - cărora li s-a alăturat și Franța - au cerut ca energia nucleară să fie acceptată ca o alternativă.

România însă, prin vocea premierului Călin Popescu Tăriceanu, consideră rezonabilă ținta propusă de președinția germană a Uniunii Europene.

Uniunea Europeană ar urma să le atragă atenția statelor aflate pe lista marilor poluatori să ia la rândul lor măsuri pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon - vinovate de fenomenul încălzirii globale.

Apelul va fi adresat în special Statelor Unite, care refuză să respecte protocolul de la Kyoto privind reducerea gazelor cu efect de seră, document prin care Uniunea Europeană s-a angajat deja să reducă cu 8% aceste emisii până în 2012 deși produce doar 15% din dioxidul de carbon la nivel mondial.

 
 
Mori de vântEnergie curată
Un reportaj BBC din Navarra, unde sunt peste o mie de mori de vânt.
 
 
centralăClima în Europa
Modificarea climei ar putea conduce la reproiectarea sectorului energetic.
 
 
energieRaport UE
Uniunea pregătește planurile pentru a își asigura securitatea energetică.
 
 
LEGĂTURI
UE dependentă de importurile de energie
15 Decembrie, 2006 | Știri
Noua strategie energetică a României
23 Noiembrie, 2006 | Știri
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>