|
Spitalele publică pe internet activitatea fiecărui medic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pentru prima dată, un spital din România publică pe internet activitatea fiecărui medic în parte. Situația arată că sunt medici care au făcut 300 de intervenții chirurgicale pe an, în timp ce alții 5 sau 6. Este o modalitate ca pacienții să-și aleagă astfel medicul pe care-l consideră mai bun. Mai ales că a doua etapă a acestei inițiative prevede ca pe internet să apară și gradul de complexitate al intervențiilor, dar și câte dintre ele au reușit. Numai că, după cum spun managerii unor spitale, indiferent de numărul operațiilor, medicii sunt plătiți la fel. Inițiativa de a face publică activitatea medicilor aparține Spitalului Universitar de Urgență București. Situația care poate fi făzută pe internet se referă la anul trecut. Managerul Spitalului Universitar București, profesor doctor Gheorghe Iana explică cum s-a ajuns în situația ca unii medici să facă sute de operații într-un an, iar alții doar câteva. "Sunt medici care sunt de găsit zilnic, de dimineața până seara, și atunci pacientul ajunge la el foarte ușor. Apoi, în lumea pacienților se duce vestea: "am fost la doctorul x și am fost mulțumit." "Dar daca eu mă duc la un medic pe care azi nu-l găsesc, mâine stau 3 ore în fața ușii iar el mă primește 5 minute după două zile...mă mai duc la el? nu mă mai duc", a spus profesor doctor Gheorghe Iana. De cele mai multe ori, medicii care nu au activitate în spital, au colaborări în altă parte. Însă, potrivit managerului Gheorghe Iana, sunt plătiți la fel, indiferent de performanța lor. Iar situația nu este singulară. Profesor doctor Dorin Sarafoleanu, de la Spitalul Sfânta Maria, spune că "în clinică sunt 9 medici. Din aceștia, 4 sau 5 realizează 300-400 de operații fiecare într-un an, iar ceilalți au 5 sau 6 operații." "Cei din urmă au vechime și au salarii mai mari decât cei care operează. Am vorbit cu directorul nostru și mi-a spus nu am nici o metodologie juridică să pot să-i sancționez la salariu", spune Dorin Sarafoleanu. Inițiativa de a publica pe internet activitatea medicilor din spitale urmărește, pe de o parte, să-l ajute pe pacient să-și aleagă medicul - în funcție de performanțele acestuia - iar pe de altă parte, să sesizeze Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Managerii spitalelor spun că legislația ar trebui modificată astfel încât medicii din spitale să fie plătiți asemeni celor de familie - în funcție de pacienți sau de serviciile medicale prestate. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||