BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 25 Ianuarie, 2007 - Published 16:58 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Time Out: număr special al revistei „Secolul 21”
 

 
 
revista „Secolul 21”
Miercuri, la Chişinău, a avut loc prezentarea numărului special al revistei bucureştene „Secolul 21” dedicat literaturii tinere din Basarabia.

Revista „Secolul 20” este probabil revista românească cea mai iubită de intelectualii basarabeni care au apucat vremurile de până la anii '90.

Este o istorie de dragoste începută cu mult înainte de schimbările aduse de destrămarea URSS şi forjată în vremuri teribile pentru intelectualitatea basarabeană.

Acum revista se numeşte „Secolul 21” şi a dedicat recent un număr special literaturii tinere din Republica Moldova.

„Există un fel de tristeţe pentru că oamenii români de cultură nu se apleacă cu suficientă atenţie asupra realităţilor de aici. Deci că scriitorii, creatorii basarabeni se simt oarecum neglijaţi", spune Adina Ledeanu, directorul publicaţiei.

"În România există un orizont de aşteptare în sensul unei cunoaşteri profunde, reale a ceea ce se întâmplă la Chişinău. Ni s-a părut că este necesar să venim unii spre alţii şi să facem acest gest de cunoaştere profundă a actului cultural, extins inevitabil asupra infuziei socio-politice din acest spaţiu”, spune doamna Ledeanu.

Scriitorul Emilian Galaicu-Păun vorbeşte despre ce ar putea descoperi cititorul basarabean într-o revistă dedicată literaturii din Basarabia.

„Cititorul basarabean are şansa de avedea o altfel de literatură basarabeană care se întâmplă alături de el, împreună cu el, dar asupra căreia nu are o perspectivă de distanţare. Ori, distanţarea înseamnă o anumită înţelegere, o anumită perspectivă de ansamblu", crede scriitorul.

"Are şansa să dea de o literatură perfect sincronizată cu ceea ce se întâmplă literatura română contemporană, are şansa să dea peste nişte nume care demult au intrat în circuitul de valori românesc."

"Are şansa să dea peste nişte teme la zi, aş atrage atenţia că textele selectate sunt foarte percutante. Nu sunt nişte căderi în estetic, sunt texte la zi şi sunt texte care prelucrează din punct de vedere estetic o realitate deloc, din punct de vedere estetic prelucrabilă”, crede Emilian Galaicu-Păun.

Scriitorul Cosmin Manolache este realizatorul numărului special „Chişinău – dimensiuni culturale” al revistei „Secolul 21”.

„Cred că este o încerca de a lăsa în urmă obsesii, eventual stereotipuri şi a revizita trecutul recent într-un mod recuperator”, îmi spune Cosmin Manolache.

„Dacă acest Secolul 21 dedicat fenomenului literar de aici ar fi apărut la începutul anilor 90, ar fi fost mai degrabă un „pod de flori” cu foarte multe nume care mai degrabă nu rezistă estetic, dar care în virtutea meritelor politice ar fi fost pe primele pagini", spune Emilian Galaicu-Păun.

"Din fericire, el vine la momentul potrivit în sensul în care mai mulţi autori de aici sunt bine mersi afirmaţi în ţară, au apărut în tot felul de antologii şi româneşti şi străine ca autori români, sunt traduşi în străinătate ca autori români. Dacă vrei este o primă oră de bilanţ, după care vor urma şi altele. Totul abia începe", spune el.

"Ce înseamnă să fii acum basarabean în literatură?, îl întreb.

"Înseamnă probabil să ai o dramă în plus, pe lângă drama scrisului. A fi basarabean înseamnă să ai un trac şi în faţa unei cortine pe care vrem sau nu vrem cineva se străduie să o coboare între noi înşine."

"A sparge această cortină, a fi pe piaţa ideilor şi pe piaţa cărţilor alături de un Cărtărescu, de Angela Marinescu, de Irina Mavrodin ca traducător înseamnă să institui o normalitate."

"Or nouă aici normalitate ne lipseşte cel mai mult, iar acest gen de lansări de carte instituie normalităţi pe metru pătrat. Avem o suprafaţă de 33 mii de kilometri, deocamdată, avem normalitate pe 10 metri pătraţi, dar care contează foarte mult în economia acestui spaţiu geo-politic”, îmi răspunde Emilian Galaicu-Păun.

 
 
Tudor ZbârneaTIME OUT
Când aţi fost ultima dată la muzeu? Problematica fenomenului.
 
 
Premiul EmmyTIME OUT
O emisiune despre cum copiii câştigă premii la care puţini maturi visează.
 
 
teatruTeatrul basarabean
Explicaţia vitalităţii neobişnuite dar şi detalii despre noile sale tendinţe.
 
 
Ion NegruTIME OUT
Marin Turea caută cultura în satele din Moldova şi găseşte căminul cultural.
 
 
rockTIME OUT
2 basarabeni + 1 canadian = „The Black Olives”
 
 
John DavisTIME OUT
Cum se vede lumea basarabeană prin ochii unui artist american.
 
 
arta şi politicaTIME OUT
Marin Turea de vorbă cu Vladimir Bulat despre artă şi politică şi distanţa dintre ele.
 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>