BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 05 Decembrie, 2006 - Published 12:47 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Autoritățile Moldovei acuză din nou România
 
Filip Teodorescu
Ambasadorul Filip Teodorescu a fost convocat de Ministerul de Externe de la Chișinău
Ambasadorul României la Chișinău, Filip Teodorescu, a fost covocat la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova unde i s-a cerut să respecte întocmai "standardele diplomatice internaționale".

Într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Chișinău se spune că Ambasadorului României, "i-a fost atrasă atenția asupra comportamentului sfidător față de Republica Moldova și de autoritățile legitime ale țării de care a dat dovadă domnul Ion Caramitru, președintele Uniunii Teatrale din România, aflat recent la Chișinău".

Ținând cont de faptul că Ambasada României s-a aflat printre organizatorii evenimentului la care a participat președintele UNITER, adică Festivalul Național de Teatru, Ambasadorului Teodorescu i-a cerut să respecte normele diplomatice la evenimentele în care este implicată Ambasada României, se spune în comunicatul Ministerului de Externe.

Nici oficialitățile de la Chișinău și nici Ambasada României nu au oferit nici un fel de detalii suplimentare cu privire la acest incident, dar se pare că autoritățile comuniste din Republica Moldova au fost deranjate de un interviu acordat de Ion Caramitru ziarului "Jurnal de Chișinău".

Ion Caramitru și Partidul Comuniștilor

"E simptomatic că în niciuna din țările ex-sovietice nu a câștigat alegerile chiar partidul comunist, acest lucru s-a întâmplat doar în Republica Moldova. Să sperăm că acesta e ultimul strigăt al ursului care e pe cale de dispariție", afirma Ion Caramitru în acest interviu.

 E simptomatic că în niciuna din țările ex-sovietice nu a câștigat alegerile chiar partidul comunist, acest lucru s-a întâmplat doar în Republica Moldova.
 
Ion Caramitru, extras dintr-un interviu acordat la Jurnal de Chișinău

Totodată, el s-a arătat surprins de faptul că Ambasadorul României a fost convocat din cauza sa la Ministerul de Externe de la Chișinău.

"De câte ori m-am gândit la Moldova, de câte ori am vizitat Republica Moldova, decâte ori am fost invitat în Republica Moldova nu mi s-a reproșat nimic vizavi de vreo atitudine care să nu fie, în principal, pornită dintr-o dragoste nețărmurită față de oamenii care locuiesc acolo și față de limb ape care o vorbim și față de tradițiile ei și de identitatea locului."

"Nu pot să jignesc identitatea unui popor cu care mă simt frate și cu care chiar sunt."

"Singurul lucru pe care pot să-l spun cu mâna pe conștiință este că în mintea mea, în sufletul meu și în inima mea Republica Moldova este locuită de oameni cu care eu sunt frate."

"Sunt surprins de această luare de poziție care cred că are alte conotații decât cele strict referitoare la vreun abuz diplomatic sau de altă natură", a declarat la BBC Ion Caramitru.

Scandal diplomatic

Acest scandal diplomatic s-a produs pe fundalul unor acuzații de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova aduse României chiar de președintele Vladimir Voronin, într-un interviu publicat pe o pagină de internet.

 Sunt surprins de această luare de poziție care cred că are alte conotații decât cele strict referitoare la vreun abuz diplomatic sau de altă natură.
 
Ion Caramitru

El a afirmat într-un interviu publicat pe o pagină de internet că de 15 ani Bucurestiul încearcă să impună Chișinăului anumite reguli de joc, principii și puncte de vedere, însă Republica Moldova își poate asigura singură atât accesul la integrarea în Uniunea Europeană, cât și dezvoltarea democratică și economică fără să aibă nevoie de avocați impuși de dincolo de Prut.

Pe de altă parte însă, în același interviu, Președintele Voronin sublinia că Federația Rusă rămâne în continuare partenerul strategic al Republicii Moldova.



Așteptăm comentariile Dumneavoastră pe adresa rom.dept@bbc.co.uk

Basarabia...Este limpede ca lumina zilei, că aici, o gașcă de "politicieni" seamănă confuzia, zăpăceala generală și nesiguranța în rândurile poporului necăjit și sărac. Nu vedeți cu câtă emfază se umflă în pene un individ de talia lui Voronin atunci când sub numele lui apare titlul "Președinte al Republicii Moldova". Adică el e un fel de Vladimir Putin, George Bush ori Traian Băsescu...Și miniștrii...Și deputații...Acești indivizi au ajuns să explice poporului și lumii că albul nu e alb și negrul nu e negru...Că limba română nu e română, ci peste Prut ea devine brusc "moldovenească".
Ovidiu Sălceanu

Republica Moldova s-a declarat stat independent. Se pune întrebarea: de ce îi supără pe conducătorii lor opiniile unor locuitori ai României Mari, într-o lume în care libertatea de conștiință și de opinie este un drept consacrat. Ion Caramitru are și el dreptul la opinii personale. Aștept cu nerăbdare și cu plăcere ca Republica Moldova să adere la UE.
Sorin Dimitriu, București

Sunt tentat să-i dau dreptate domnului Voronin. 50 de ani n-am mișcat un deget pentru nefericita Basarabie. În acești ultimi 17 ani, cu excepția unor "ajutoare", n-am întreprins nimic, în afara unor discursuri arogante și jignitoare spuse de la înălțimea statutului nostru de "moștenitori legitimi" ai României Mari. Dacă Republica Moldova ține piept colosului rusesc, o face nu contând pe anemica noastră putere, ci pe, nu știu cât de solide, garanții americane și, poate, europene. Așa că mai ușor cu "drepturile legitime"....O porție de real politik ne-ar prinde bine!
Alexandru Jecu, București

Uitându-ne în trecut putem vedea că doar sovieticii au putut afirma că România a avut vreodată ceva împotriva Republicii Moldova! Luând în considerație că Vladimir Voronin s-a întâlnit de curând cu V.V. Putin și România a fost primită oficial în UE, am putea afirma că Vladimir Voronin acționează în detrimentul poporului din Republica Moldova și după indicațiile celor care în timpul existenței URSS au creat artificial un zid pe Prut pentru a efectua o izolare și o înstrăinare a Republicii Moldova de opțiunea europeană și apropierea de soviete și comuniști.
Sergiu P., Republica Moldova

 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>