BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 22 Noiembrie, 2006 - Published 11:26 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Şcoala - cu sau fără simboluri religioase?
 
MEC speră să mute disputa din şcoli - în Parlament
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis să recomande Ministerului Educaţiei ca simbolurile religioase să nu mai fie afişate în şcoli în afara orelor de religie sau în afara spaţiilor destinate exclusiv învăţământului religios.

CNCD s-a pronunţat în această privinţă în urma unei cereri adresate de un profesor de filosofie din Buzău.

Ca reacţie, Ministerul Educaţiei afirmă - într-un comunicat - că, având în vedere importanţa şi caracterul special al deciziilor ce ar urma să fie adoptate, va supune hotărârea CNCD spre dezbaterea comisiilor de învăţământ din Parlament.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării recomandă, practic, Ministerului Educaţiei să elaboreze şi să pună în practică o normă internă prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice.

Pasarea responsabilităţii?

Preşedintele CNCD, Csabo Ferenc Asztalos, a declarat: “Am recunoscut relaţia dintre stat şi culte în România, nu am adus atingere recunoaşterii istorice a contribuţiei creştinismului la formarea poporului român, acum noi cerem ca statul, prin Ministerul Învăţământului, să-şi asume responsabilitatea în ceea ce se întâmplă în şcoli şi sub acest aspect.”

Cele mai multe simboluri religoase aparţin credinţei creştine majoritare

Ministerul Educaţiei pare însă a pasa responsabilitatea despre care vorbeşte domnul Astalos.

Într-un comunicat pe această temă, ministerul evită să îşi exprime clar un punct de vedere, afirmând că va cere ca recomandarea CNCD să fie supusă dezbaterii parlamentarilor din Comisiile de învăţământ.

Retragerea simbolurilor religioase din şcoli a fost cerută de Emil Moise, profesor de filosofie în Buzău, care salută decizia de azi a CNCD şi speră ca Ministerul Educaţiei să se conformeze recomandării făcute.

 Probabil că acesta este un prim pas înspre separarea statului de biserică.
 
Profesorul Florin Moise

“Este un rezultat extraordinar care probabil va schimba mult din istoria României, a declarat profesorul. Probabil că acesta este un prim pas înspre separarea statului de biserică. Ministerul Educaţiei va avea un singur lucru de făcut: să respecte recomandarea CNCD-ului. Altfel mă voi întoarce în instanţă pentru ridicarea autorizaţiei de funcţionare a Ministerului Educaţiei. Am avut un precedent, când am solicitat în instanţa din Buzău ridicarea autorizaţiei inspectoratului şcolar şi consecinţa a fost câştigarea procesului. Aşa spune legislaţia privind combaterea discriminării.”

Riposta BOR

Cele mai multe simboluri religioase existente în şcoli, îndeosebi sub formă de icoane, aparţin religiei majoritare în România, cea ortodoxă.

Constantin Stoica: 'să decidă comunităţile'

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, spune că în acest caz ar trebui să funcţioneze ceea ce el numeşte "o regulă democratică elementară".

“Aşa cum majoritatea trebuie să respecte drepturile minorităţilor tot aşa şi minorităţile trebuie să respecte drepturile majorităţii şi cred că nici Biserica, nici Ministerul Educaţiei nici CNCD şi nici o altă instituţie din această ţară un se poate implica în rezolvarea unei astfel de probleme care trebuie rezolvată de fiecare comunitate în parte.”

Părintele Stoica a adăugat că recomandarea CNCD aduce atingere libertăţii religioase stabilite prin Constituţie.

 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>