BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 15 Noiembrie, 2006 - Published 07:13 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Biserica e de acord cu deschiderea dosarelor preoților
 
Preoți
Mai mulți înalți ierarhi și-au recunoscut colaborarea
În sedința de astăzi a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române urmează a fi luată în discuție modul în care biserica va putea să se implice în problema dosarelor de Securitate ale preoților.

Părintele Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a spus că problema trebuie analizată cu atenție, luând în considerare că Biserica Ortodoxă a fost instituția care a fost supusă, în perioada comunistă, unor mari presiuni.

"Sfântul Sinod și-a precizat public decizia pentru deschiderea dosarelor clericilor, aflate în arhiva fostei Securități. Probabil că va trebui analizată persecuția Bisericii în perioada comunistă pentru a înțelege foarte exact contextul și într-un astfel de context să se abordeze și această problemă a eventualei colaborări a unor reprezentanți ai Bisericii cu fosta Securitate", a spus părintele Constantin Stoica.

Mai mulți înalți ierarhi au recunoscut că au colaborat cu fosta Securitate.

Printre aceștia, Arhiepiscoul de Alba Iulia, Andrei Andreicuț, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu și unul dintre cei mai cunoscuți preoți ortodocși, preotul Iustin Marchiș de la biserica Stavropoleos din Bucureșți.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie a declarat că nu a colaborat cu regimul comunist însă, după o vizita la CNSAS, a recunoscut că a semant un anagajament cu Securitatea, dar ar fi fost obligat să facă acest lucru de miliția capitalei de la acea vreme.

 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>