BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 01 Noiembrie, 2006 - Published 14:52 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Combaterea pirateriei software pare să ia amploare
 

 
 
piraterie
Cei care vor distribui sau comericaliza în mod flagrant programe pirat riscă riscă amenzi de până la 1.900 de dolari
Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală și Business Software Aliance, alianța mondială a producătorilor de softuri, au semnat un protocol de colaborare pentru reducerea ratei pirateriei în acest domeniu și pentru respectarea dreptului de autor asupra programelor de computer.

Reprezentanta Business Software Aliance, Magda Popescu, a calificat semnarea protocolului drept un prim pas în vederea reducerii piraterii și aducerii pieței din Republica Moldova într-un cadru legal.

În plus, a spus ea, reducerea pitareriei de pe piața programelor de calculator va aduce beneficii nu doar producătorilor de software, ci și întregii economii naționale.

 Cu cât un producător local sau multinațional de softuri se simte mai sigur pe o piață, cu atât va investi mai mult pe piața respectivă.
 
Magda Popescu

“Cu cât un producător local sau multinațional de softuri se simte mai sigur pe o piață, cu atât va investi mai mult pe piața respectivă ceea ce înseamnă bine nu doar pentru el, dar înseamnă bine și pentru piața muncii de acolo pentru că oferă locuri de muncă și se știe că, în mod tradițional, în zona de IT veniturile sunt destul de mari și, de asemenea, pentru bugetul de stat pentru că o activitate legală profitabilă înseamnă și taxe și impozite pentru bugetul de stat”, spune Magda Popescu.

La rândul său, șeful direcției delicte transfrontaliere și informaționale din cadrul Ministerului de Interne, Viorel Chetraru, a încercat să spulbere neliniștea utizatorilor de programe de calculator, asigurându-i că semnarea protocolului nu înseamnă automat și organizarea de raiduri ale poliției în vederea depistării persoanelor sau companiilor ce folosesc programe pirat.

În Republica Moldova peste 90 la sută din cei care au calculator folosesc programe pirat

“În primul și în primul rând evenimentul de astăzi înseamnă inițierea unor măsuri propagandistice cu character de educare a societății, cu character de explicare tuturor utilizatorilor ce înseamnă un program de calculator, ce înseamnă respectarea drepturilor în ceea ce privește utilizarea acestor programe și care sunt consecințele în cazul în care aceste drepturi sunt inculcate prin utilizări ilegale”, spune Viorel Chetraru.

Viorel Chetraru a menționat însă că cei care vor distribui sau comericaliza în mod flagrant programe pirat riscă amenzi de până la 1.900 de dolari în cazul personelor particulare și 7600 de dolari în cazul companiilor.

Cum poate fi însă legalizată utilizarea de programe în condițiile în care în Republica Moldova peste 90 la sută din cei care au calculator folosesc programe pirat care sunt mult mai ieftine decât cele autorizate?

 Prin campania aceasta de mediatizare eu aș înțelege o campanie destul de lungă, destul de ponderată, cu eventuale măsuri cum au fost luate, de exemplu în România, unde procedura de legalizare a fost graduală.
 
Ștefan Novac

Reprezentantul Agenției pentru proprietate intelectuală, Ștefan Novac spune: “eu sper foarte mult că n-o să pornim cu represiile."

"Prin campania aceasta de mediatizare eu aș înțelege o campanie destul de lungă, destul de ponderată, cu eventuale măsuri cum au fost luate, de exemplu în România, unde procedura de legalizare a fost graduală."

"A existat o perioadă când se putea să devii utilizator legal de soft plătind doar un procent foarte mic din costul softului”, a declarat Ștefan Novac.

Efectele

Ce efecte va avea pentru piața softurilor din Republica Moldova semnarea protocolului privind reducerea ratei pirateriei?

“În primul rând, piața se dezvoltă destul de rapid și presupune o creștere a vânzărilor și, respectiv, și a veniturilor", spune analistul economic Anatol Câșlaru.

 În primul rând, piața se dezvoltă destul de rapid și presupune o creștere a vânzărilor și, respectiv, și a veniturilor.
 
Anatol Câșlaru

"Producătorii de soft intră pe piață livrând produse. Următorul pas ar fi deja centre de producere a softurilor, iar experinețe de producere a softurilor în Republica Moldova exist㠖 compania Endava, cu capital britanic, care are succese destul de mari și colaborează cu Mircosoft și cu bănci străine. Și mai există și situația privind modificările de pe piața Europei de Est", crede Anatol Câșlaru.

"România și Bulgaria, de pe 1 ianuarie 2007, vor deveni parte a Uniunii Europene ceea ce înseamnă o aducere a prețurilor, atât a prețurilor la mărfuri, dar și a costurilor de producere, la nivelul pieței unice europene, ceea ce înseamnă o creștere importantă a costurilor de producere a softurilor în aceste țări", mi-a mai declarat analistul economic.

"Republica Moldova, fiind o țară la hotar cu UE, prezintă mai multe perspective. În primul rând, oferă costuri reduse de producere și o proximitate geografică."

 Republica Moldova, fiind o țară la hotar cu UE, prezintă mai multe perspective. În primul rând, oferă costuri reduse de producere și o proximitate geografică.
 
Anatol Câșlaru

"Livrarea de produse soft pe piața europeană este foarte ușor de realizat de aici, fiindcă în Republica Moldova copsturile pentru un programator sunt de cel mult 1 000 euro, în Bulgaria și România sunt de două ori mai mari, iar pe piețele occidentale sunt și de 4 000 euro și atunci republica Moldova devine foarte atractivă în ceea ce privește producerea de softuri”, spune Anatol Câșlaru.

 
 
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>
 
  Ajutor | Contacte | Confidențialitate