BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 26 Octombrie, 2006 - Published 15:21 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Bucureștiul și-a început drumul în Europa cu stângul
 

 
 
Varujan Vosganian
Nu e exclus ca Varujan Vosganian să fie înlocuit
Desemnarea lui Varujan Vosganian în funcția de comisar european riscă să fie sortită de la început eșecului. Domnul Vosganian s-a întâlnit joi dimineață cu președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso fără nici un fel de publicitate și a plecat apoi de la Bruxelles fără a vorbi cu ziariștii. În schimb, după-amiaza, domnul Barroso a desemnat-o pe Meglena Kuneva, candidată din partea Bulgariei drept comisar european pentru protecția consumatorilor.

Nu e exclus ca domnul Vosganian, care e deja serios contestat de grupul socialist din Parlamentul European, să fie înlocuit.

Varujan Vosganian a sosit miercuri seară la Bruxelles, s-a întâlnit joi dimineață cu președintele Comisiei Europene și a plecat imediat după prânz.

O plecare descrisă de o sursă europeană drept intempestivă după o primire descrisă de altă sursă drept rezervată.

În schimb, Meglena Kuneva, care a venit la sediul Comisiei joi după amiază, s-a fotografiat la sfârșit cu domnul Barroso.

Acesta s-a declarat fericit s-o primească, și i-a acordat protofoliul pentru protecția consumatorilor, spunând că doamna Kuneva are calitățile profesionale și politice, angajamentul personal și experiența necesară pentru a îndeplini această sarcină.

Distincția e grăitoare, chiar dacă joi la prânz purtătorul de cuvânt al Comisiei Johannes Laitenberger evita să tragă o concluzie.

 Numirea comisarilor desemnați se face de acord comun între statele respective, adică Bulgaria și România, pe de o parte, și președintele Comisie, pe de alta.
 
Johannes Laitenberger

"Numirea comisarilor desemnați se face de acord comun între statele respective, adică Bulgaria și România, pe de o parte, și președintele Comisie, pe de alta", mi-a spus domnul Laitenberger.

"Consultările continuă, nu s-au încheiat încă, așadar în acest moment președintele nu va face nici un comentariu privind numele, portofoliile sau alte chestiuni legate de nominalizare."

"Președintele va face comentarii în momentul în care își va fi dat consimțământul și nu mai devreme, dar cât mai curând posibil", a încheiat domnul Laitenberger.

Potrivit comisiei, comisarul român rămâne încă să fie desemnat.

Dacă domnul Barroso nu și-a dat consimțământul până acum, comenta un înalt oficial european, înseamnă că fie îl mai verifica pe Varujan Vosganian, fie e o problemă.

Într-un comunicat dat publicității joi dimineață, grupul socialist - al doilea ca mărime din Parlamentul European - aprecia atitudinea europeană și implicarea politică a Meglenei Kuneva, avertizând în același timp că domnul Vosganian se poate aștepta la audieri dure.

Jose Manuel Barroso a desemnat-o pe Meglena Kuneva drept comisar european pentru protecția consumatorilor

Socialiștii nu dispută pregătirea profesională a domnului Vosganian, dar îi reproșează că nu e cunoscut pe scena europeană, fiind în schimb cunoscut - potrivit declarației - ca s-ar ar afla foarte la dreapta spectrului politic și pe ștatele de plată ale unor mari magnați.

E un avertisment care e luat în serios de președintele Comisiei Europene, după experiența umilitoare din 2004, când parlamentarii socialiști, și nu numai ei, au amenințat că nu-și vor da votul echipei sale.

Domnul Barroso a trebuit atunci să cedeze și să remanieze semnificativ comisia. "Acum", spune un diplomat european, "Barroso sufla și-n iaurt".

În plus, el nu datorează nimic României sau guvernului de la București, deci n-are motive să se lupte pentru impunerea domnului Vosganian.

Dat fiind ca atât domnul Vosganian cât și doamna Kuneva fac parte din grupul liberal, domnul Barroso nu poate conta nici pe un sprijin prea ferm în Parlamentul European din partea celui mai mare grup, creștin-democrații, sau al unor grupuri mai mici, precum ecologiștii.

 Din punct de vedere politic [...] e clar că un vot negativ ar indica o lipsă de încredere în candidat și într-un asemenea caz, președintele Comisiei ar trebui să ia serios în considerare opinia Parlamentului.
 
Comisia Europeană

Joi după-amiază, Comisia Europeană subliniază într-un comunicat că deși votul Parlamentului European nu e constrângător din punct de vedere legal, "din punct de vedere politic [...] e clar că un vot negativ ar indica o lipsă de încredere în candidat și într-un asemenea caz, președintele Comisiei ar trebui să ia serios în considerare opinia Parlamentului".

El i-ar putea cere comisarului demisia, i-ar putea schimba portofoliul sau retrage anumite îndatoriri.

Dar marja de manevra a domnului Barroso e redusă, pentru că singurul portofoliu care pare să fie în discuție e cel al culturii și multilingvismului.

Este posibil ca România să propună pe altcineva?

"Nimic nu e exclus", spune un oficial european din anturajul domnului Barroso.

Așadar, ar putea reveni în discuție ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, și el liberal dar cunoscut și respectat pe plan european, sau chiar Anca Boagiu, ministrul integrării, ceva mai puțin cunoscută dar care ar avea sprijinul conservatorilor europeni.

Pe acest fundal confuz, câteva lucruri sunt limpezi.

Ar putea reveni în discuție ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu cunoscut și respectat pe plan european,

Premierul finlandez Matti Vanhanen, care deține președinția Uniunii, și domnul Barroso au cerut devansarea votului de învestitură a comisiilor, programat de Parlamentul European la 4 ianuarie.

Ei spun că acesta n-ar fi legal pentru că tratatul de aderare prevede ca ambele țări să aibă comisari europeni la 1 ianuarie.

Liderii grupurilor prlamentare au decis acum ca audierile noilor comisari să aibă loc la 27 noiembrie la Bruxelles, iar votul de învestitură a fost reprogramat pentru 13 decembrie la Strasbourg.

Joi era în principiu data limită pentru numirea candidaților.

Deci, oricine va fi în cele din urmă comisarul din partea României, Bucureștiul și-a început drumul în Europa cu stângul.

 
 
Varujan Vosganian Vosganian respins?
Candidatura lui Varujan Vosganian la funcția de Comisar European e în dubiu.
 
 
Uniunea EuropeanăReacții europene
Reacțiile grupurilor din Parlamentul European față de candidatul român.
 
 
Varujan VosganianVarujan Vosganian
În vârstă de 48 de ani, Varujan Vosganian este doctor în economie din 1998.
 
 
Uniunea EuropeanăComisar european
Un comisar european trebuie să acționeze în numele întregii Europe și nu al unui stat.
 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>