BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 09 August, 2006 - Published 11:27 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Vladimir Voronin despre ameliorarea relației cu Rusia
 

 
 
Voronin Putin
Președintele Voronin a declarat miercuri într-o conferință de presă că relațiile strategice dintre Republica Moldova și Federația Rusă au o perspectivă foarte bună și că în același timp Republica Moldova va persevera în opțiunea sa de integrare în Uniunea Europeană.

Vladimir Voronin a făcut această declarație la Chișinău la revenirea de la Moscova unde s-a întâlnit marți cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin.

Președintele Vladimir Voronin l-a citat pe omologul său, care a spus că "Rusia nu are nici un fel de interese în regiunea nistreană și că se pronunță pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova".

Despre asigurările date de Vladimir Putin

"Domnul Putin s-a exprimat așa, că el susține Moldova și vede Moldova, și vrea s-o vadă ca țără independentă, suverană, integră, neutră și prosperă. De fapt, de trei ori a repetat toate aceste noțiuni: suverană, integră, independentă, neutră și proseperă. Nici un fel de argumente, nici un fel de propuneri, nici un fel de solicitări legate cu interesele speciale a Federației Ruse în Transnistria. Absolut", a declarat Președintele Republicii Moldova".

 Domnul Putin s-a exprimat așa, că el susține Moldova și vede Moldova, și vrea s-o vadă ca țără independentă, suverană, integră, neutră și prosperă. De fapt, de trei ori a repetat toate aceste noțiuni: suverană, integră, independentă, neutră și proseperă.
 
Vladimir Voronin

Vladimir Voronin a precizat că o astfel de abordare a Federației Ruse deschide o nouă perspectivă de negociere a unui statut al regiunii nistrene și permite reluarea negocierilor în formatul de până acum.

Cu alte cuvinte, tratativele vor continua cu participarea Chișinăului, Tiraspolului, Rusiei, Ucrainei și OSCE, precum și a UE și SUA în calitate de observatori, atâta doar că Moscova va avea o poziție mult mai conciliantă.

Președintele Voronin a precizat că negocierea unui statut pentru Transnistria, se va desfășura în strictă conformitate cu o Lege adoptată anterior de către Parlamentul Republicii Moldova.

"Nu ne dăm noi într-o parte de la Legea Parlamentului adoptată în iulie 2005 referitor la principiile de bază a statutului Transnistriei. Vom merge pe aceste principii de bază, pentru că ele sunt cele mai normale nu din punctul de vedere că ne îndestulează de noi, dar din punctul de vedere clasic cum trebuie să fie prezentată autonomia unui teritoriu în cadrul unui stat. Nu renunțăm noi la aceste lucruri, categoric", a spus Vladimir Voronin.

Continuarea cursului pro-european

Dar înseamna oare că relansarea relațiilor moldo-ruse ar presupune și o schimbare semnificativă a cursului pro-european al Republciii Moldova?

 Nu mai este nici o schimbare a cursului, absolut. Cursul nostru de integrarea europeană, eu am spus, și repet este ireversibil.
 
Președintele Vladimir Voronin

"Nu mai este nici o schimbare a cursului, absolut. Cursul nostru de integrarea europeană, eu am spus, și repet este ireversibil. Și Federația Rusă și personal președintele Federației Ruse, niciodată, nici la o discuție, nici la o întrevedere nu a pus întrebarea că noi dacă dorim să fim mai mari prieteni sau mai apropiați cu Federația Rusă, terbuie să ne schimbăm cursul", a răspuns Președintele Voronin.

Președintele a mai spus că problemele cu caracter economic, inclusiv prețul la gazele rusești, vor fi soluționate de Comisia interguvernamentală moldo-rusă care își va relua în curând.

Dar potrivit spuselor președintelui Voronin, Federația Rusă, în persoana omologului său Vladimir Putin, are o atitudine foarte binevoitoare față de Republica Moldova.

Rămâne însă de văzut care sunt costurile a acestei schimbări de atitudine a Kremlinului față de Chișinău sau ce a oferit în schimb Președintele Republicii Moldova pentru relansarea bunelor relații moldo-ruse.

 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>
 
  Ajutor | Contacte | Confidențialitate