BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 29 Iulie, 2006 - Published 12:53 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Voronin: 'Adevărata independență se plătește scump'
 
Voronin
Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, consideră că fenomenele politice și economice cu care se confruntă Republica Moldova în ultimul timp demonstrează, o dată în plus, că adevărata independență se plătește scump.

El a făcut această declarație la ședința de închidere a sesiunii de vară a Parlamentului de la Chișinău.

“Sfidările politicii externe deosebit de complexe cu care se confruntă în ultimul timp Republica Moldova ne demonstrează că statul nostru începe să devină independent abia acum. Acest proces se va încheia cu victorie doar în cazul în care vom ști să ne consolidăm toate forțele, să înregistrăm progrese substanțiale, să adoptăm decizii strategice corecte atât politice, cât și economice”, a spus Vladimir Voronin.

Pentru a face însă față acestor sfidări, a precizat el, autoritățile Republicii Moldova trebuie să adopte un nou mod de abordare a lucrurilor.

Echilibristică între est și vest

 Va trebui să acționăm în cel mai fin mod, respectând regulile, (...) utilizând din plin instrumentele juridice europene dar, totodată, fără a renunța la acele avantaje incontestabile care există în continuare în est.
 
Vladimir Voronin

„Va trebui să acționăm în cel mai fin mod, respectând regulile, (...) utilizând din plin instrumentele juridice europene dar, totodată, fără a renunța la acele avantaje incontestabile care există în continuare în est”, a menționat președintele Voronin.

În opinia sa unul din puținele avantaje ale Republicii Moldova este situația ei geografic㠖 aflarea între Uniunea Europeană și „imensa piață estică”.

Pornind de la aceasta, companiilor investiționale străine ar trebui să li se creeze condiții favorabile pentru a investi în Republica Moldova.

„Trebuie să preluăm, dar foarte atent, experiența acelor țări care nu s-au temut să extindă la maximum libertățile oferite companiilor locale, cât și celor străine pentru desfășurarea activității lor”, a spus Vladimir Voronin, afirmând că, după destrămarea URSS, țările baltice au fost cele care au jucat rolul de cap de pod pentru circulația capitalului între vest și est, dar acest rol se va sfârși în curând și locul va rămâne „vacant”.

„Noi putem și trebuie să preluăm acest rol”, a spus președintele Republicii Moldova.

„Este necesar să facem tot posibilul pentru ca piețele atât a UE, cât și a CSI să rămână pentru Republica Moldova niște piețe libere, accesibile pentru produsele noastre competitive. (…) Nu mai putem evolua conform modelelor general acceptate, pentru că celelalte țări nu sunt supuse unor teste geopolitice de supraviețuire atât de dure precum cele la care este supusă țara noastră. (...) Republica Moldova are astăzi o șansă unică de a ieși din actuala conjunctură externă mult mai puternică. (…) Suntem datori să folosim această șansă. În situația în care ne-am pomenit avem o singură cale – calea modernizării accelerate. Doar pe această cale vom asigura adevărata independență a patriei noastre și unitatea ei teritorială și civică”, a mai spus președintele Voronin.

Președintele nu a menționat relația încordată cu Rusia

Vladimir Voronin s-a întreținut recent cu Vladimir Putin la Moscova

Testele geopolitice dure la care se referea Vladimir Voronin par a fi nimic altceva decât relațiile încordate, din ultimul timp, cu Rusia din cauza conflictului transnistrean.

În discursul său, președintele Voronin nu a adus însă vreo acuzație acestei țări și nici nu a numit-o direct.

În urma embargoului introdus de Federația Rusă la vinurile moldovenești și georgiene, pe 27 martie, Republica Moldova și-a redus exporturile de vinuri cu 42% în primele șase luni ale anului curent.

În plus, Federația Rusă a majorat, de la 1 iulie, prețul la gazul furnizat Republicii Moldova, de la 110 la 160 dolari.

Unii experți afirmă că sancțiunile, introduse de Rusia ca urmare a presiunilor Chișinăului asupra administrației separatiste de la Tiraspol, ar fi adus economia Republicii Moldova în pragul unei crize.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a negat însă aceste afirmații, spunând că situația este într-adevăr dificilă, dar nu și ciritică.

 
 
LEGĂTURI
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>
 
  Ajutor | Contacte | Confidențialitate