BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 26 Iulie, 2006 - Published 16:01 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Cum învingem metastazele osoase
 

 
 
radiografie
Durerea osoasă în punct fix poate fi expresia apariţiei unor focare de dezechilibru
Osul este locul preferat de cuibărire pentu multe tipuri de tumori solide, iar apariţia metastazele osoase înseamnă cu siguranţă durere şi adeseori complicaţii: fracturi spontane sau compresiuni ale măduvei spinării sau ale unor nervi. Garanţia unor oase de calitate este dată de echilibrul dintre procesele permanente de resorbţie osoasă, întreţinute de celule specializate numite osteoclaste şi formarea de os nou, prin depunere de colagen şi mineralizare, la care participă osteoblastele.

Durerea osoasă în punct fix poate fi expresia apariţiei unor focare de dezechilibru: fie printr-un exces de distrugere sau osteoliză, ca în cancerele de sân, fie printr-o exagerare de sinteză de os nou, ca în cancerul prostatic.

Diagnosticul de metastază se face fie direct, prin evidenţierea osului sau a tumorii, fie indirect prin măsurători ale metabolismului osos sau tumoral.

Există o succesiune de explorări radiologice recomandate: de la scintigrafia osoasă şi radiografia standard, până la explorări mai complicate şi mai costisitoare cum ar fi tomografia cu emisie de pozitroni.

Debutul durerii nu coincide cu apariţia modificărilor osoase vizibile prin explorări radiologice

De multe ori însă, debutul durerii nu coincide cu apariţia modificărilor osoase vizibile prin explorări radiologice.

Durerea cauzată de metastaze trebuie combătută cu stăruinţă. Secretul reuşitei stă în evaluarea ei cu răbdare şi în administrarea continuă a medicaţiei antialgice, de la paracetamol la opiacee.

Uneori, radioterapia este suficientă. Alteori, alături de tratamentul simptomatic al durerii, e nevoie de tratament care să modifice dezechilibrele din remodelarea osoasă.

Mecanismele apariţiei metastazelor sunt pe cale de a fi descifrate. Studii recente arată că celule tumorale pleacă în oase şi rămân dormande uneori 10-20 de ani.
Evidenţierea lor în sange se poate face cu ajutorul unui fel de contoare dar nu presupune în mod necesar apariţia metastazelor osoase.

În ultimii ani, aplicarea unor scheme terapeutice complexe, a condus la rezultate din ce în ce mai bune astfel încât existenţa metastazelor nu implică în mod necesar pierderea speranţei.


Jurnalul Medical se difuzează în fiecare sâmbătă în transmisiunea de la ora 8.

 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>