|
Ion Antonescu și asumarea istoriei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Serialul "Ion Antonescu și asumarea istoriei" a ajuns la ultimul său program o discuție în care încercăm să răspundem întrebărilor trimise de dvs. Principalele teme de discuție: - România prinsă între Rusia și Germania, în timpul celui de-al doilea Război Mondial - trecerea Nistrului cauze și consecințe - Holocaustul și tratamentul diferit aplicat evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria și evreilor din Vechiul Regat - comparația Antonescu-Horthy - comparația Antonescu-Mannerheim - reacția viscerală - după cum o numește un ascultător - a multora față de relatarea faptelor regimului Antonescu Invitații BBC sunt istoricii Șerban Rădulescu Zoner, Dennis Deletant și Radu Ioanid. De asemenea puteți asculta și primele 3 episoade. Vi s-a părut echilibrată seria BBC despre regimul Antonescu? Ați aflat lucruri pe care nu le cunoșteați despre Antonescu? S-a schimbat ceva în părerile Dumneavoastră despre Ion Antonescu ca urmare a ascultării serialului BBC? Așteptăm răspunsurile Dumneavoastră pe adresa rom.dept@bbc.co.uk "Serialul" dumneavoastră cu Antonescu mi-a dovedit odată în plus că noi românii nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și că nu trebuie să ne bazăm decât pe noi. Spre deosebire de alte precedente prestații, D-l Radu Ioanid a fost de o corectitudine și de o seriozitate absolut exemplare la ultima desbatere despre Antonescu. Nu pot decât să salut profesionalismul său jurnalistic și rigoarea de care a dat dovadă pe planul strict istoric. Ceilalți 2 au fost, din păcate, mediocri. Serialul a fost binevenit în contextul în care se tot încearcă falsificarea istoriei de multe ori din necunoaștere și dintr-o analiză care nu este imparțială. Constituția R.F.Germania (țară în care trăiesc de circa 19 ani) la articolul 1, aliniatul 1 spune: DEMNITATEA OMULUI ESTE INTANGIBILĂ, INALIENABILĂ. Este știut că în anul 1949, când în zona de vest a răposatului Reich nazist a fost creată REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA (reîntregită prin reunificarea cu R.D.G. din oct.1990) poporul german a hotărât ca pe primul loc al priorităților dezvoltării viitorului stat sa se situeze DEMNITATEA OMULUI, DREPTURILE OMULUI. Este știut că cumplitul dictator ADOLF HITLER (care îl considera pe Antonescu printre cei mai buni prieteni, alături de Mussolini) și partidul său național-socialist au facut în primii ani până la începerea războiului și lucruri bune pentru poporul german, cum ar fi eradicarea șomajului de masă, construcția de autostrăzi, de mașini populare (Volkswagen), de radiouri pentru populație, revigorarea economiei germane și câte altele. Insă relele aduse de naziști germanilor și omenirii sunt de mii de ori mai mari ca cele bune. Și în primul rând, călcarea în picioare a demnității omului. Și Stalin a făcut lucruri bune pentru URSS, și Ceaușescu a făcut lucruri bune pentru România, și Antonescu în măsura posibilităților și a conjuncturii existente a făcut și lucruri bune pentru România. Dar toți cei de mai sus sunt egali (mai mult sau mai puțin, dar sunt) în fața istoriei prin faptul că au călcat în picioare demnitatea umană, OMUL. Indiferent de culoare, de rasă, de religie, de convingeri politice. Și de aceea nu au ce căuta între "Cei mai mari germani" sau "Cei mai mari ruși" sau"Cei mai mari români". Emisiunea sintetizează evenimentele groaznice ale perioadei vizate și prezentate și analizate în emisiuni anterioare, în care s-au subliniat cauzele tragediei umane. 1. Este de apreciat efortul BBC de a elucida acest episod al istoriei românilor, dar consider că trebuia făcut cu mult mai amănunțit din toate punctele de vedere. Personal nu am înțeles cum a avut loc incidentul de la Odesa, în schimb despre consecințele lui s-a vorbit în detaliu. Și acesta nu este singurul aspect neclar. Ar fi fost corect să se analizeze și cauzele antisemitismului de la acea vreme. Respectiv consider că unele aspecte au fost minimalizate. Ar fi corect ca cei care abordează problema Holocaustului antisemit să încadreze în termenul de "Holocaust" și teroarea bolșevica, si genocidul armenilor, și alte crime săvârșite împotriva umanității pe parcursul secolului XX. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||