BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 12 Iunie, 2006 - Published 16:02 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Acord în negocierile Turcia-UE
 

 
 
Turcia-UE, acord
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au ajuns la un acord privind închiderea primului capitol din negocierile de aderare cu Turcia, la care obiectase inițial Ciprul.

Compromisul include însă un avertisment că negocierile ar putea fi afectate pe viitor dacă Turcia nu recunoaște toate cele zece state care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, inclusiv Ciprul, și nu-și deschide porturile și aeroporturile vaselor și avioanelor din Cipru.

Drum 'dificil'

Este al doilea moment dificil de când a fost lansat procesul de aderare cu Turcia în octombrie trecut și puțini sunt cei care cred că va fi și ultimul.

La 3 octombrie, procesul de aderare cu Turcia a fost lansat la miezul nopții, după o zi și-o noapte de discuții aprige între miniștrii de externe europeni.

Atunci Austria era cea care bloca acordul. Acum, Austria se află la președinția Uniunii, iar blocajul a venit din partea Ciprului.

După mai multe ore de negocieri, cei 25 s-au pus de acord asupra unuui text care avertizează Turcia că dacă nu-și pune în aplicare pe deplin obligațiile deja asumate, acest eșec va afecta progresul global al negocierilor.

Este vorba de recunoașterea tuturor celor zece noi state membre, inclusiv Ciprul, și de deschiderea porturilor și aeroporturilor turce pentru vasele și avioanele din Cipru.

'Un prim pas'

Geoff Hoon, ministrul britanic al apărării
 "E un prim pas, dar n-am spus niciodată cât de lung va fi drumul.
 
Geoff Hoon

Ca și în octombrie, ministrul de externe turc, Abdullah Gul, a așteptat mai întâi să vadă poziția Uniunii Europene înainte de a lua avionul spre Luxemburg.

Un gest neobișnuit, pentru un candidat neobișnuit, întrucât Turcia este cea mai mare și dificilă țară candidată, singura care nu recunoaște unul din membrii clubului la care vrea să adere, ba chiar ocupă militar o parte din teritoriul acestuia.

Marea Britanie, cel mai înfocat susținător al candidaturii turce, s-a declarat mulțumită.

"E un prim pas", a spus ministrul pentru integrare europeană Geoff Hoon, "dar n-am spus niciodată cât de lung va fi drumul".

Primul pas e capitolul știință și cercetare, cel mai simplu din cele 35 pe care le are de negociat Turcia, pentru că există foarte puțină legislație europeană în domeniu.

În principiu, Ankara știe că procesul de aderare ar putea dura cel puțin un deceniu.

Dar din octombrie până acum, n-a făcut decât acest infim progres - cu evidente dificultăți.

Dacă mergem în același ritm, comenta un înalt oficial european, am calculat că negocierile ar putea dura exact 26 de ani și patru luni.

Dar criza e doar amânată. Ministrul grec de externe, Dora Bakoyannis, a spus că Uniunea Europeana i-a mai dat Turciei câteva luni pentru a-și îndeplini obligațiile.

Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a avertizat deja Ankara că riscă, după cum a spus el, ca trenul să deraieze la sfârșitul anului, dacă nu se văd progrese.

Într-un raport care va fi prezentat azi la întrunirea cu Turcia, Uniunea Europeană avertizează că ritmul schimbărilor s-a încetinit în ultimul an, că e nevoie de eforturi semnificative pentru implementarea reformelor și că, deși încălcările drepturilor omului s-au redus, ele persistă.

La sfârșitul anului, Comisia Europeană își va prezenta raportul annual privind Turcia, precum și o monitorizare specială asupra relațiilor cu Ciprul.

Dacă ambele continuă să fie negative, negocierile cu Turcia riscă să fie încetinite, sau chiar suspendate.

Pe de alta parte, Croația închide azi același capitol știință și cercetare și diplomații europeni cred că un al doilea - învățământ și cultură -- ar putea urma în curând.

 
 
LEGĂTURI
Este importantă aderarea Turciei?
03 Octombrie, 2005 | Știri
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>
 
  Ajutor | Contacte | Confidențialitate