http://www.bbcromanian.com

05 Martie, 2006 - Published 17:04 GMT

60 de ani de când Winston Churchill a avertizat asupra pericolului stalinist

Pe 5 martie 1946 Winston Churchill, cel care condusese guvernul britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, vorbea într-un discurs despre aşa numita "Cortină de Fier".

Era pentru prima oară când divizarea Europei - provocată de controlul sovietic asupra estului continentului - era descrisă astfel.

Iniţial, discursul domnului Churchill nu s-a bucurat de prea mult succes, însă - în anul următor - apelul lui la unitatea statelor democratice împotriva expansionismului sovietic devenise politică de stat in Marea Britanie şi în Statele Unite.

În plus, la scurtă vreme după acest discurs istoric, Cortina de Fier devenea o prezenţă fizică: sateliţii din estul Europei ai URSS ridicau garduri de fier ghimpat între ei şi vecinii din Europa de Vest.

'Cortina de Fier'

Aflat la Fulton, Missouri, în Statele Unite, pentru a primi un premiu onorific, Winston Chruchill rostea acum 60 de ani cuvintele istorice:

"De la Stettin la Marea Baltică, de la Trieste la Marea Adriatică, s-a pogorât o Cortină de Fier asura continentului. În spatele ei au rămas toate capitalele din vechile state ale Europei Centrale şi de Est: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia."

Winston Churchill folosise pentru prima dată termenul de "cortină de fier" într-o telegramă confidenţială adresată preşedintelui Statelor Unite, Harry Truman, în mai 1945 - la numai patru zile de la sfârşitul celui de-al doilea răboi mondial în Europa.

Winston Churchill era îngrijorat de intenţia URSS de a instala regimuri politice "prietene" în sud-estul Europei, în particular în Polonia.

Termenul "Cortină de Fier" fusese împrumutat de Winston Churchill, probabil fără să-şi dea seama, de la şeful propagandei naziste, Josef Goebbels, care făcuse predicţia că înfrângerea Germaniei ar fi condus la divizarea Europei.

În orice caz, conceptul de "Cortină de Fier" nu a intrat în vocabularul uzual până la discursul ţinut de domnul Churchill la Fulton, în SUA.

Pericolul stalinist

Acolo, el şi-a exprimat punctul de vedere asupra pericolelor pe care ar fi urmat să le înfrunte principalele democraţii ale lumii la sfârşitul războiului.

La ora respectivă Winston Churchill putea să vorbească mult mai pe şleau, întrucât nu mai era prim ministru.

Partidul său - Partidul Conservator - pierduse alegerile în favoarea Partidului Laburist care promitea renaşterea socială, naţionalizarea pe scară largă şi un program generos de asistenţă socială.

Dar, chiar şi ca lider al opoziţiei britanice, autoritatea domnului Churchill pe plan internaţional era de netăgăduit.

În orice caz, între cei veniţi să-i asculte discursul de la Fulton se afla însuşi preşedintele Truman.

Winston Churchill era - totuşi - unul dintre cei trei mari conducători aliaţi care câştigaseră cel de-al doilea război mondial.

Ceilalţi doi erau preşedintele SUA, Franklin Roosevelt şi liderul URSS, Iosif Stalin.

Mai mult: războiul declanşat de nazişti confirmase predicţiile domnului Churchill de la mijlocul anilor '30 când avertiza asupra pericolului unor dictatori ca Hitler.

Dar, la vremea la care îşi ţinea discursul de la Fulton, Winston Churchill era îngrijorat de un alt tip de dictatură.

El credea că pericolul venea dinspre singurul dictator rămas în viaţă la sfârşitul războiului: Stalin.

Contradicţii între aliaţi

Între aliaţi erau însă discuţii în contradictoriu în legătură cu soarta Poloniei imediat după război, întrucât nu părea să fie nici o ameninţare imediată - alegerile păreau să fie corecte.

În plus, aliaţii încă se agăţau de promisiunile făcute de Stalin la Yalta în legătură cu soarta Europei de Est.

Erau divergenţe şi în legătură cu divizarea şi controlul asupra Germaniei, precum şi în legătură cu insistenţele URSS care cerea compensaţii de război uriaşe din partea Germaniei.

Compensaţiile cerute paralizau aproape capacitatea de producţie a ţării, astfel că - în cele din urmă - aliaţii au fost obligaţi să-i hrănească pe germani, care altfel ar fi murit literalmente de foame.

Winston Churchill nu credea că Uniunea Sovietică era pregătită pentru expansiune teritorială pe calea războiului, dar estima că Moscova plănuia o expansiune fără limite a doctrinei comuniste.

'Relaţie specială anglo-saxonă'

Aşa că a îndemnat la prudenţă:

"În această perioada dificilă, nu este treaba noastră să intervenim cu forţa în treburile interne ale unor ţări pe care nu le-am cucerit în război. Dar nu trebuie să ne oprim din a susţine fără teamă minunatele principii ale libertăţii şi drepturilor omului, care reprezintă moştenirea comună a lumii anglo-saxone."

Prudenţa lui Churchill era determinată de două considerente principale.

În primul rând, Vestul nu putea face mare lucru pentru a opri instalarea controlului sovietic asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est, în care se afla deja Armata Roşie.

În al doilea rând, alianţa din timpul războiului cu URSS nu fusese suspendată încă.

În discursul său de la Fulton, domnul Churchill şi-a exprimat "adânca admiraţie şi respectul faţă de poporul rus" şi faţă de persoana pe care a descris-o drept "camaradul meu din timpul războiului, Mareşalul Stalin".

Cu toate acestea, sfatul dat de Winston Churchill democraţiilor de la acea oră mergea dincolo de nevoia de a disemina valorile democratice în jurul lumii.

El a cerut să se creeze "o relaţie specială" între cele două democraţii principale, Statele Unite şi Marea Britanie, prin alianţă politică şi cooperare militară.

În ciuda divergenţelor ocazionale, această relaţie a supravieţuit căderii Cortinei de Fier, produsă la sfârşitul Războiului Rece.

SUA: 'pilonul puterii mondiale'

Deşi domnul Churchill spera să păstreze Marea Britanie pe poziţia a treia între marile puteri mondiale, el era pe deplin conştient că rolul cheie în contracararea influenţei sovietice îl puteau avea doar Statele Unite.

De altfel, scopul principal al discursului său de la Fulton era să angajeze Washingtonul în această luptă, să-l alerteze pe preşedintele Truman faţă de pericolul sovietic şi să evite revenirea SUA la politica izolaţionistă din perioada interbelică.

"Statele Unite sunt pilonul puterii mondiale," spunea Winston Churchill în 1946. "E un moment solemn pentru democraţia americană. Statele Unite sunt principala putere a lumii, iar acestui lucru i se adaugă o responsabilitate enormă pentru viitorul omenirii".

Referirile la "Cortina de Fier" şi la expansiunea Uniunii Sovietice l-au revoltat pe Stalin.

El l-a comparat pe Winston Churchill cu Hitler şi a spus că este un "războinic" ce visează la dominaţia rasei anglo-saxone.

Discursul lui Churchill a fost publicat în presa sovietică abia în anul 1990.

Dar şi în Marea Britanie, şi chiar în Statele Unite, discursul a fost primit iniţial cu reţinere. Alianţa cu URSS din timpul războiului continua să aibă rădăcini puternice atât în rândul politicienilor, cât şi al publicului.

Noul guvern laburist britanic s-a disociat de acest discurs şi de politicile propuse în el de fostul premier.

Iar ziarul The Times comenta că "democraţiile occidentale şi comunismul au multe de învăţat reciproc".

Cu toate aceste, politicienii din SUA şi Marea Britanie, începeau deja să formuleze strategii politice bazate pe principii similare celor enunţate de Winston Churchill.

Războiul Rece

Dar aceste noi politici au fost adoptate de abia în 1947 - un an mai târziu. Atunci suflul îngheţat al Războiului Rece începuse deja să se facă simţit pe măsură ce Stalin îşi întărea controlul asupra noilor regimuri "prietene" din Europa Centrală şi de Est.

La mijlocul lui 1948 cele mai multe dintre prezicerile făcute de Churchill se adeveriseră:

Ultimele iluzii privind intenţiile lui Stalin se risipiseră odată cu formarea Cominformului, în 1947 - organizaţia de coordonare a regimurilor comuniste din Europa.

A urmat lovitura de stat comunistă de la Praga, din februarie 1948. Şi apoi, câteva luni mai târziu, a început blocada Berlinului - de către sovietici - care a condus la doi ani de aprovizionare pe calea aerului - de către puterile occidentale - a locuitorilor din Berlinul de Vest.

Cortina de Fier a rămas ferm în poziţie până în 1989 când - unul după altul - s-au prăbuşit toate regimurile comuniste din Europa.

Winston Churchill însuşi a spus despre discursul din martie 1946 că a fost cel mai mai important pe care l-a rostit vreodată.

Există şi voci care afirmă că poate mai important a fost discursul cel de la Zurich, ţinut câteva luni mai târziu, când Winston Churchill şi-a expus viziunea privind crearea unui Uniuni Europene pe care el a explicat-o drept "înfiinţarea unui fel de Statele Unite ale Europei".