|
Siria: incendierea unor ambasade scandinave | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Sirienii au dat foc Ambasadelor Norvegiei și Danemarcei din Damasc în semn de protest față de publicarea unor caricaturi care îl înfățișează pe Profetul Mahomed. Protestatarii au atacat misiunea diplomatică a Norvegiei după ce incendiaseră deja Ambasada Danemarcei, în care se află și locuințele personalului diplomatic danez. Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a împiedica pătrunderea protestatarilor în cea de-a doua ambasadă, dar fără succes. În Iran, președintele Mahmoud Ahmadinejad a declarat că guvernul ar trebui să ia în calcul anularea contractelor comerciale cu țările în care au apărut caricaturile. Acestea au fost publicate inițial într-un ziar danez, în 2005, dar au fost republicate ulterior în mai multe țări europene și în Iordania. Unele desene îl reprezintă pe Profetul Mahomed ca terorist. În lumea Islamică este interzisă orice reprezentare a Profetului. Publicarea desenelor a condus la sancțiuni diplomatice, boicoturi și amenințări cu moartea în unele țări arabe. Unele ziare și-au apărat decizia de a publica desenele invocând libertatea presei. Și Biserica Romano Catolică a criticat caricaturile. Vaticanul a declarat că dreptul la liberă exprimare nu implică și dreptul de a jigni credințele religioase. Un purtător de cuvânt al Vaticanului a spus că trebuie să existe respect reciproc între națiuni dacă vor să trăiască împreună în pace. Secretarul general ONU, Kofi Annan, a făcut apel la calm și le-a cerut musulmanilor să accepte scuzele prezentate de ziarul danez care a publicat inițial caricaturile. 'Dumnezeu e mare' Sirienii au început să organizeze proteste în fața Ambasadei Danemarcei încă de la începutul săptămânii, când criza s-a intensificat și Damascul și-a rechemat ambasadorul de la Copenhaga. Sâmbătă, sute de protestatari au aruncat cu pietre și au pătruns mai întâi în ambasada daneză și apoi în cea norvegiană, aflată în apropiere. 'Cu sângele și cu sufletele noastre te vom apăra, O Profet al lui Dumnezeu', au scandat protestatarii în fața ambasadei daneze. Invocând numele Profetului și scandând 'Dumnezeu e mare', ei au dat foc drapelului danez și l-au înlocuit cu unul pe care scrie 'Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Mahomed este Profetul Său'. Conform agenției Reuters, ambasada daneză era închisă în momentul începerii acțiunii de protest, dar nu se știe dacă în incinta ei se aflau angajați. Reacția daneză Guvernul de la Copenhaga le-a cerut tuturor cetățenilor danezi din Siria să părăsească imediat această țară. Vineri, primul ministru al Danemarcei a făcut o nouă încercare de calmare a spiritelor, făcându-și publică poziția față de publicarea caricaturilor. Anders Fogh Rasmussen a spus că nu își poate cere scuze pentru acțiunile unui ziar, dar că este 'necăjit' de jignirea produsă. Caricaturile au apărut prima oară în ziarul danez Jyllands-Posten și au fost reproduse de ziare din Franța, Germania, Italia, Ungaria, Olanda și Spania care susțin că și-au exercitat dreptul la liberă exprimare. ziarul danez și-a cerut scuze pentru jignirea adusă musulmanilor, deși continuă să susțină că nu a încălcat nici o lege daneză prin publicarea desenelor. |
LEGĂTURI Despre caricaturile înfățișându-l pe profetul Mahomed03 Februarie, 2006 | Știri Premierul danez dă explicații în urma protestelor islamice03 Februarie, 2006 | Știri Controversa caricaturilor: noi proteste02 Februarie, 2006 | Știri Controversa caricaturilor care au revoltat lumea islamică01 Februarie, 2006 | Știri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||