BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 24 Ianuarie, 2006 - Published 12:35 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Partidul Conservator fuzionează cu PUNR
 
Dan Voiculescu
Decizia Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, de a fuziona cu PUNR nu este văzută cu ochi buni de UDMR
Partidul Unităţii Naţiunii Române (PUNR), condus de generalul în rezervă Mircea Chelaru, se află în plin proces de fuziune cu formaţiunea lui Dan Voiculescu, Partidul Conservator (PC).

Apropierea dintre cele două partide a surprins prin faptul că PUNR, partid naţionalist, care a militat permanent împotriva UDMR, este acum la guvernare, prin intermediul Partidului Conservator, alături de formaţiunea care reprezintă minoritatea maghiară.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda se declară dezamăgit şi îngrijorat de fuziunea Partidului Conservator cu PUNR: "Cunoscând poziţia lor, eu cred că vor începe să influenţeze atât doctrina Partidului Conservator, cât şi modalitatea de exprimare a acestui partid. Cum şi aşa am avut probleme cu statutul minorităţilor, pe mine mă îngrijorează această fuziune".

Ghyorghy Frunda
 este inacceptabil ca în cadrul Coaliţiei să existe un partid de extremă dreapta
 
Ghyorghy Frunda, senator UDMR

Gyorgy Frunda afirmă că UDMR va cere ca, la nivelul Coaliţiei, să se discute ferm despre această fuziune, pentru că, spune el: "este inacceptabil ca în cadrul Coaliţiei să existe un partid de extremă dreapta".

PUNR derivă din Partidul de Uniune Naţională a Românilor din Transilvania, iniţial braţul politic al Uniunii "Vatra Românească". La conducerea partidului s-au perindat, rând pe rând, Radu Ceontea, Gheorghe Funar, Valeriu Tabără, iar în prezent Mircea Chelaru.

Momentul de apogeu l-a constituit participarea la guvernare alături de PDSR între 1994 şi 1996, dar apoi partidul a intrat în declin, mai ales după demisia lui Gheorghe Funar şi trecerea sa la Partidul România Mare.

Cea mai puternică organizaţie PUNR din ţară, cea de la Mureş, a anunţat că nu e de acord cu pierderea identităţii partidului. Şi totuşi, dacă decizia de fuziune cu PC va rămâne definitivă, liderii PUNR din zonă spun că nu vor urma linia trasată de la centru şi vor fuziona cel mai probabil cu PSD, cu care au semnat un protocol de alianţă încă de anul trecut.

O decizie în acest sens va fi luată miercuri, după cum a explicat preşedintele PUNR Mureş, Mircea Radu.

Mircea Radu a mai declarat că este greu ca PUNR să coabiteze fie şi la guvernare, cu UDMR. Nu o dată, liderii PUNR au cerut scoaterea Uniunii Maghiare în afara legii pe motiv că interesele UDMR ar reprezenta o ameninţare la adresa teritoriului Transilvaniei. O poziţie similară s-a văzut în ultima vreme şi la Partidul Conservator.

 Partidul Conservator încearcă oarecum în disperare să-şi rezolve situaţia
 
Alexandru Lăzescu, analist politic

Dar analistul politic Alexandru Lăzescu se îndoieşte că Partidul Conservator ar putea ocupa un spaţiu politic dominat deja de Partidul România Mare şi Partidul Noua Generaţie, al lui Gigi Becali.

Partidul Conservator încearcă oarecum în disperare să-şi rezolve situaţia ştiind că nu se va putea întoarce nici către PSD, şi probabil că nici de Alianţă nu se va putea lipi în vreun fel sau altul. Nu cred că Partidul Conservator este în situaţia de a face jocurile de această dată."

PUNR declară că are la ora actuală 53.000 de membri, dintre care aproape 380 de consilieri locali, 14 primari de comune, şase consilieri orăşeneşti şi trei consilieri judeţeni la Mureş.

 
 
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>