BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 19 Decembrie, 2005 - Published 16:32 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
În ce stadiu mai sunt dosarele decembrie 1989?
 

 
 
Bucureşti
În timpul evenimentelor din decembrie 1989 au murit, potrivit datelor oficiale, peste 1.100 de oameni şi peste 3.300 au fost răniţi. Dintre cei condamnaţi pentru reprimarea demonstraţiilor de protest din decembrie 1989, foarte puţini se mai află în închisoare. Printe aceştia, cei vinovaţi de incidentele de la aeroportul Otopeni, în care mai mulţi militari în termen au fost ucişi din greşeală, în schimbul de focuri care a avut loc între forţele care asigurau paza aeroportului şi trupele de la garnizoana Câmpina, trimise să îi ajute.

Maiorul Dumitru Drăghin, comandantul brigăzii care asigura paza, generalul Grigorie Ghiţă, comandantul trupelor de securitate şi căpitanul Ion Zorilă, comandantul dispozitivului de apărare au fost condamnaţi la 8 şi respectiv 6 ani de închisoare şi plata unor daune familiilor celor 53 de victime. Restul au fost eliberaţi sau au murit.

Din primul lot al procesului de la Timişoara, de 24 de persoane învinuite, doar şapte au fost condamnate la închisoare, restul fiind achitate.

Cei 7 au reuşit, din diferite motive, mai ales de sănătate, să amâne executarea pedepsei.

Printe ei, Ilie Matei, fost prim secretar PCR Timiş, şi Ion Corpodean, fost adjunct al şefului Miliţiei Timişoara.

Graţieri, eliberări, recursuri în anulare

Traian Sima, fost şef al Securităţii Timiş, condamnat la 10 ani şi Ion Deheleanu, fost şef al Miliţiei Timiş condamnat la 15 ani au executat o parte a pedepsei primite, dar singurul care a executat cea mai mare parte din pedeapsa primită este maiorul Iosif Veverca, fost şef al serviciului judiciar Timiş, care a fost condamnat la 15 pentru uciderea unei persoane în timpul revoluţiei de la Timişoara. Şi el a fost eliberat din motive medicale.

Radu Tinu, fost adjunct al Securităţii Timiş, a fost şi el acuzat de omor deosebit de grav şi a fost achitat, după ce a stat în închisoare 2 ani.

El a afirmat că principalul vinovat pentru reprimarea de la Timişoara a fost generalul Victor Stănculescu, fost pe vremea aceea, prim adjunct al ministrului apărării naţionale.

Acesta a fost trimis în judecată în decembrie 1997, împreună cu generalul Mihai Chiţac, fost comandant al Garnizoanei Bucureşti, sub acuzaţia de omor deosebit de grav.

În iulie 1999, cei doi au fost condamnaţi de Curtea Supremă de Justiţie la câte 15 ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri, împreună cu MApN, rudelor celor ucişi în decembrie 1989 la Timişoara, în total 72 de persoane şi rănirea altor 253.

În februarie 2001, procurorul general Tănase Joiţa a dispus suspendarea sentinţei, iar în martie 2004, Înalta Curte de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei de condamnare.

Din aşa numitul lot CEPEX, care îi cuprindea pe foştii membri ai Comiteului politic executiv al PCR din decembrie 1989, Nicu Ceauşescu, fiul fostului dictator, Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii, Tudor Postelnicu, fost ministru de interne şi Ioan Dincă, au fost condamnaţi la pedepse grele de 15-20 de ani de închisoare.

Ultimul a executat doar 5 ani din pedeapsă. Între timp, Nicu Ceauşescu a murit la Viena de cancer la ficat.

Ceilalţi membri ai CEPEX condamnaţi, au fost graţiaţi în martie 1994, printr-un decret al preşedintelui Ion Iliescu. Printre ei Ana Mureşan, Ştefan Andrei, Lina Ciobanu, Ludovic Fazekaş, Dumitru Popescu, Paul Niculescu Mizil sau Suzana Gâdea.

 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>