BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 25 Octombrie, 2005 - Published 14:22 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Olli Rehn a prezentat raportul privind România și Bulgaria
 
Comisarul european pentru extindere
Comisarul Olli Rehn a prezentat raportul privind România și Bulgaria
Comisarul pentru extindere a subliniat progresele realizate de ambele țări, dar a spus că mai sunt multe de făcut pentru integrarea în 2007. În discursul ținut în Parlamentul European, comisarul pentru extindere Olli Rehn a subliniat că România a recuperat din întârzierile înregistrate în domeniile Justiției, competiției și adoptării legislației europene.

"Atât România cât și Bulgaria îndeplinesc criteriile politice pentru aderare, dar mai e nevoie de progrese în domeniile reformei administrației publice, reformei Justiției și luptei împotriva corupției la nivel înalt. Și în domeniul protecției minorităților mai sunt unele lucruri de realizat", a spus Olli Rehn.

"România a făcut progrese și în privința îndeplinirii criteriilor economice. S-a înregistrat o creștere economică susținută, numai anul trecut fiind înregistrată o rată de 8,3%. România va trebui însă să fie atentă în privința deficitului bugetar și a lărgirii bazei de colectare a veniturilor la buget", a adăugat comisarul european.

 Atât România cât și Bulgaria îndeplinesc criteriile politice pentru aderare, dar mai e nevoie de progrese în domeniile reformei administrației publice, reformei Justiției și luptei împotriva corupției la nivel înalt.
 
Olli Rehn

Sunt însă și domenii care produc îngrijorare. E vorba, în primul rând, de capacitatea României de a folosi fondurile europene.

E vorba apoi de funcționarea pieței interne. Au fost înregistrate unele întârzieri în domeniul veterinar și al siguranței alimentare, ca și în cel al controlului granițelor.

Cel de al treilea domeniu care a produs unele îngrijorări e lupta împotriva corupției, unde s-au înregistrat progrese, dar nu s-a reușit nici o condamnare într-un dosar de corupție la nivel înalt, e de părere Olli Rehn.

Comisia va monitoriza în continuare îndeplinirea criteriilor de aderare, a spus comisarul european.

 Sperăm că vor fi luate măsurile necesare pentru a ne convinge că nu va trebui să amânăm aderarea cu un an. Nu vom ezita să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, inclusiv clauza de amânare.
 
Olli Rehn

"Sperăm că vor fi luate măsurile necesare pentru a ne convinge că nu va trebui să amânăm aderarea cu un an. Nu vom ezita să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, inclusiv clauza de amânare", a adăugat Olli Rehn.

Comisia Europeană va continua să acorde sprijinul său celor două țări. Pentru 2006, spijinul financiar pentru România va fi de peste 1 miliard de euro, a anunțat Olli Rehn.

În privința parlamentarilor români care au statut de observatori în Parlamentul European, Olli Rehn a spus că speră ca aceștia să contribuie la îmbunătățirea percepției parlamentarilor europeni asupra României.

Raportul final asupra condițiilor care trebuie îndeplinite de cele două țări pentru a adera la 1 ianuarie 2007 va fi dat publicității în aprilie sau mai anul viitor, a spus comisarul pentru extindere în finalul discursului său.

 
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conținutul paginilor de Internet ce nu îi aparțin
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>