BBCRomanian.com

Scenarii sumbre şi fericite
Instituţiile internaţionale atrag atenţia că romii din Europa centrală şi de est trăiesc într-o sărăcie de 10 ori mai mare decât a populaţiilor majoritare din regiune. Speranţa de viaţă a romilor e cu 10-15 ani mai mică decât a est-europenilor.

UE şi Banca Mondială au lansat mai multe programe şi iniţiative menite să îmbunătăţească situaţia romilor. Ultimul episod al serialului "Romii" examinează câteva posibile scenarii de viitor – unele fericite, altele sumbre.

Bartolomej Gina are 12 ani iar profesorul lui de desen, Jan Saiko, lucrează de 20 de ani cu copiii romi din aşezarea de la periferia satului slovac Jarovnice. Părinţii lui Bartolomej sunt şomeri, au cinci copii de crescut şi viaţa în aşezare e dură. Pictatul copiiilor a adus însă comunităţii un dar neaşteptat: şi Bartolomej, şi alţi copii, au fost premiaţi la concursuri internaţionale, ocazie cu care au călătorit în Polonia, Ungaria şi Elveţia.

“Arta e materia mea preferată. Îmi place mult să desenez. Mi-ar plăcea să ajung pictor. Sper să reuşesc la arte plastice”, spune Bartolomej Gina.

Dar prea puţine sunt şcolile unde orele de desen schimbă ceva. De cele mai multe ori, înlocuiesc doar alte cursuri obligatorii în programele naţionale. Mulţi copii romi sunt fie trimişi la şcoli speciale pentru copii cu handicap, fie ţinuţi în clase separate unde nu li se cere altceva decât să stea cuminţi şi să deseneze.

Ian Hancock, directorul Arhivelor Rome din Austin, Texas, a vizitat mai multe comunităţi de romi din Slovacia cu mandat de la Departamentul de Stat american. Cum îşi văd romii înşişi viitorul? “Fiindcă puteam vorbi pe limba noastră, mi s-au spus lucruri pe care poate că oficialii slovaci nu trebuiau să le audă, explică Ian Hancock. M-am uitat la copiii strânşi acolo; mamele lor erau şi ele prezente şi am întrebat: ‘ce perspective de viitor au cei mici?’ Şi una dintre mame mi-a răspuns, în romani: ‘păi, fetele-or să se mărite repede, până s-ajungă la 15 ani, şi până-n 20 or să aibă copii, băieţii vor fi probabil la închisoare până-n 25 de ani şi, cam până-n 50 de ani, vor fi morţi cu toţii.’ Şi eu am zis: ‘vrei să spui că asta-i tot ce pot aştepta copiii ăştia de la viaţă?’. Şi ea a zis: ‘da’.

Între 5 şi 10% din romi ţin obiceiul căsătoriei timpurii. Cei din comunităţile tradiţionale, atrage atenţia Delia Grigore, etnolog. E vorba de o alianţă importantă social între două familii care decid să se încuscrească, de preeminenţa binelui colectiv - regulă în societăţile traditionale - şi, de fapt, de o logodnă prelungită, foarte asemănătoare cu o adopţie a micii, tinerei nore, numită terni bori.

Ioana Creţan e o liceană romă din Bucureşti pe care părinţii o încurajează să-şi facă o meserie înainte să se mărite. Ioana ar vrea să devină cosmeticiană

“Nora este o nouă fiică, mai ales dacă este foarte mică, dacă are 8 ani. Este, de fapt, o adopţie. Ideea este că fata se va adapta mai uşor într-o familie nouă dacă are 12 ani decât dacă are 30. Aşadar, ea este adoptată de familia viitorului soţ; devine pur şi simplu fata lor. Doarme în pat cu soacra, şi chiar există expresia: ‘doarme la spatele soacrei’; nici gând ca la câţiva ani să o pună să aibă relaţii sexuale cu copilul celălalt care îi va deveni soţ. Se stă într-o logodnă prelungită, până când se consideră că cei doi sunt pregătiţi pentru o nuntă adevărată. Nu spun că-i bine, nu spun că-i rău, încerc să-nţeleg ce gândire au oamenii ăştia: nu sunt barbari, aşa cum nici românii nu erau acum 50 de ani sau chiar acum, când în mediile rurale încă se mai practică căsătoriile la vârste mici.”

Este o chestiune spinoasă din perspectiva drepturilor copilului, e de părere directorul organizaţiei Romani CRISS, Costel Bercuş: “Nu suntem de acord cu acest lucru, pentru că el afectează dezvoltarea copilului şi în acelaşi timp blochează accesul lui la educaţie. Copilul devine mai degrabă un instrument pe care familia îl utilizează - n-aş zice într-un mod abuziv, pentru că nu există un abuz fizic asupra copilului, însă, psihologic vorbind, există un impact destul de mare. În acelaşi timp, Romani CRISS nu este de acord cu intervenţia violentă în tradiţiile romilor. Credem că trebuie generat un proces care să aducă schimbarea lor. Nu suntem de părere nici că obiceiul trebuie ocrotit, pentru că societatea s-a schimbat.”

Nimeni nu e hărăzit din grădiniţă sau şcoala primară - puşcariei, cu atât mai puţin un grup etnic întreg; mulţi au ajuns însă să creadă asta: şi romi, care o spun cu resemnare, precum interlocutoarea lui Ian Hancock din Slovacia, şi ne-romi, care-o spun cu indignare.

Vasile Ionescu e de părere că omul de pe stradă e suspicios faţă de romi din felurite motive, dar ar fi crucial ca autorităţile să aibă o atitudine responsabilă faţă de minoritatea romă: “Problema apare în clipa în care instituţiile care ne administrează pe toţi, ele însele, nu renunţă la stereotip deşi au datele cuantificate. Problema romilor a fost semnalată de Institutul pentru Calitatea Vieţii încă din 1992, printr-un celebru studiu, care spunea: ‘atenţie, dacă nu ne ocupăm acum, situaţia se va deteriora, vor exista pungi de sărăcie’, care presupun şi infracţionalitate şi câte şi mai câte nu presupun, fiindcă omul sărac ‘e-al doilea drac’, după cum zic românii. A luat cineva în seamă toată discuţia? Nimeni.”

Presupusele rate înalte ale infracţionalităţii în rândul romilor se leagă de fapte cu gravitate relativ mică; cei mai mulţi dintre politiştii intervievaţi au remarcat o proporţie covârşitoare de furturi de mâncare. Poliţia a încetat să mai facă publice statistici infracţionale în care se foloseşte criteriul etnic, în urma adoptării legii de combatere a discriminării. Comisarul şef Ştefan Câmpean, din Inspectoratul General al Poliţiei, declară că rata criminalităţii rome nu avea şi nu are nimic special – în pofida percepţiei generale cu totul opuse.

“Niciodată – spune dl Câmpean – nici când existau aceste statistici, nu puteai să faci o diferenţă şi să spui că populaţia de etnie romă depăşeşte rata generală a criminalităţii.”

Dar imaginea încrustată în conştiinţa publică e alta. Costel Bercuş e, ca activist pentru drepturile omului, un membru proeminent al societăţii civile, dar i se întâmplă să nu fie luat cu taxi-ul, fiindcă e asimilat unei subculturi etichetată drept “infracţională”. El povesteşte că a stat de vorbă cu mulţi taximetrişti care i-au spus: “când vine vorba de ţigani, am principiile mele.”

Vasile Ionescu consideră că stereotipul cel mai absurd e cel legat de culoare: “Lucram în învăţământ şi eram, fireşte, o persoană respectată, chiar iubită, mai ales de copii dar, când nu venea autobuzul trebuia să trecem printr-un sat, unde nu mă cunoştea nimeni şi unde copiii, de la gard, strigau: ‘Uite un ţigan! Ţigane-ţigaanee!’. A trebuit să mă obişnuiesc cu această idee. Partea cruntă e că nu toţi rezistă, asta le creează un tip de personalitate înfrântă, oameni care nu-şi pot afirma propria voinţă… E o armă dură.”

Viktoria Mohacsi este membră a Parlamentului European din partea Ungariei: “Mi-aduc aminte când tata şi mama vorbeau romani în şoaptă, ca să nu-i audă nimeni. Incredibil. La ei în casă! Unele familii au decis că e mai bine să renunţe la limbă. Dar asta nu-ţi rezolvă problema, fiindcă oamenii din jur te văd că eşti rom, şi nu are nici o importanţă dacă vorbeşti limba sau nu, dacă porţi fuste lungi înflorate sau nu, vei fi discriminat oricum. Iar oamenilor nu le pasă că tu-ţi pierzi limba sau tradiţiile.”

Speranţa de viaţă a romilor e cu 10-15 ani mai mică decât a concetăţenilor lor est-europeni; sărăcia - de 10 ori mai mare decât a populaţiilor majoritare din regiune.

Viktoria Mohacsi crede că voinţa politică a instituţiilor europene, combinată cu voinţa politică a guvernelor central şi est-europene ar putea aduce o schimbare. Ungaria a ajuns un exemplu în materie – luând în serios problemele romilor din ograda de acasă şi trimiţând în Parlamentul European două reprezentante ale etniei. Vocea romilor se face auzită la Bruxelles: “Am foarte fericită când preşedintele grupului meu, grupul liberal, a spus: ‘Viktoria, cinstit vorbind, mă simt puţin ruşinat fiindcă nu ne-am ocupat înainte de problema asta.’ A fost cea mai fericită zi din viaţa mea, din cariera mea. Şi, de asemenea, sunt foarte mândră de ţara mea, Ungaria, fiindcă în foarte puţin timp, în câţiva ani, aici s-a schimbat atitudinea politică.”

Viktoria Mohacsi, care este expertă în educaţie, spune că instituţiile europene au două tipuri de politici în privinţa romilor: şanse egale pentru elevii dezavantajaţi şi resurse speciale pentru cei talentaţi, precum Bartolomej, din Jarovnice.

În România, şcoala 136 din cartierul bucureştean Rahova încearcă să aplice ambele tipuri de programe.

Dar când vine vorba de viitorul celor câtorva sute de elevi din şcoală, directorul Pavel Liviu se întunecă.

“Prima măsură pentru a face lumină sunt nişte locuri de muncă. Astea atrag după ele şi venitul la şcoală, şi venitul medicilor în zonă… Altfel, totul e o poveste, putem face un milion de programe şcolare, le vom transforma în programe sociale, o să le dăm să mănânce, o să facem lecţiile cu ei şi, după ora patru, când vor pleca acasă, se vor întoarce în casele lor unde părinţii îşi fac mereu grija zilei de mâine şi totul se va prăbuşi.”

Ţăranii romi din satul transilvănean Apoldu de Sus se plâng că nimeni nu vrea sa îi angajeze. În primul rând fiindcă sunt romi şi în al doilea rând pentru că “n-avem carte”. Unul dintre ei le sugerează autorităţilor “să facă în aşa fel încât ăştia care au şi ei patru clase să aibă posibilitatea să dea la fără frecvenţă. Să poată să termine opt clase, că oamenii se duc.”

Această atitudine e încurajată de o iniţiativă locală prin care romilor cu opt clase li se oferă un curs de afaceri. Absolvenţii primesc certificate care le permit să comercializeze lână.

Ilie Ciociu, lider local al Partidei Romilor şi cursant, spune că foarte mulţi romi din Apold au această îndeletnicire.

“La noi cară foarte mulţi lână şi nu aveam actul respectiv ca să putem umbla fără teamă, că te prinde pe drum Poliţia, Garda, întâmpinăm multe greutăţi. Ţi se confiscă marfa. Acum aşteptăm să dăm examen să ne putem lua actul respectiv, să umblăm fără teamă. Să urmăm şi noi drumul european, să nu creadă că umblăm pe bişniţă.”

În acelaşi timp însă, chiar şi cei care sunt ajutaţi să termine liceul sau facultatea rămân şomeri, spune Vasile Ionescu, expert în politici publice.

“Deşi a existat acţiune afirmativă şi au fost sute de studenţi romi care au terminat asistenţa socială, ei n-au fost angajaţi. S-a preferat angajarea unor asistenţi social cu curs de şase luni. Stupidă idee, de a lua aceste măsuri, a arunca pe piaţă sute de tineri studioşi şi a-i lăsa după aceea să plece în Spania la cules de căpşuni.”

Felul în care se auto-susţin romii e adesea dispreţuit de populaţiile majoritare, fiindcă implică recursul la cerşit sau scormonit prin gunoaie. Pentru Elena, care are 54 de ani, căutatul în gunoi înseamnă 10 ore de muncă pe zi. Elena trăieşte la Sofia, în cartierul Hristo Botev, într-o casă fără apă curentă, unde a închiriat o odaie pe care o împarte cu 16 inşi, copii şi nepoţi : “Căutăm de mâncare prin lăzile de gunoi. Plec de-acasă pe la şase dimineaţa şi mă întorc la patru după-masă. Asta-i viaţa noastră. Nu am absolut nimic al meu. Casă – n-am. Toată viaţa am stat cu chirie. Dacă nu lucrez, n-am bani de chirie. Acuma a venit curentul electric şi n-am cu ce să-l plătesc”.

Viitorul Elenei? S-ar putea să-şi piardă acoperişul de deasupra capului şi să îngroaşe numărul crescând al romilor est-europeni evacuaţi din locuinţe şi împinşi în aşezări sau colonii de barăci improvizate pe la marginea oraşelor. Drepturile la locuinţă, servicii de sănătate, educaţie sunt prevăzute în strategii guvernamentale adoptate cu ani în urmă peste tot în Europa de Est, inclusiv în România. Nicolae Gheorghe este consilier OSCE în problemele romilor, la Varşovia.

“Comisia Europeană, Consiliul Europei şi OSCE au salutat adoptarea acestor strategii dar punerea lor în practică a fost în cel mai bun caz modestă. Nu se prevăzuseră fonduri, nu existau resurse instituţionale, aşa că, în prezent, ne-am înteţit presiunile asupra guvernelor est-europene, cerându-le să repună problema romilor pe agendă, alături de problemele serioase. Ceea ce înseamnă prevederi bugetare pentru toate acele iniţiative minunate pe hârtie, şi resurse instituţionale.”

Vasile Ionescu este expert în politici publice şi aminteşte că guvernul român s-a angajat să creeze, în administraţia locală, structuri instituţionale pentru problemele romilor. Unele nu s-au creat deloc. Altele – da, dar Vasile Ionescu atrage atenţia că în multe cazuri expertul rom a fost evitat când s-a acordat noul post din schemă.

“Pentru că e fata sau băiatul lui cutare, este pus într-un post să se ocupe de romi deşi nici nu cunoaşte despre ce vorbeşte şi nici nu-i suportă pe romi. Cele mai multe cazuri în România astea sunt. Adică sunt, de fapt, rasişti care lucrează pentru romi dar lucrează cu ură. E un fenomen pe care am fost îngrozit să îl constat.”

Un apel la depăşirea prejudecăţilor şi combaterea sărăciei romilor a fost lansat de instituţii şi personalităţi internaţionale printre care Banca Mondială, Comisia Europeană, Consiliul Europei şi miliardarul George Soros. La începutul lui 2005, liderii a opt state din centrul şi sud-estul Europei, inclusiv România, s-au angajat să pună în aplicare un nou plan de acţiune: deceniul includerii romilor.

Experţii în problemele romilor sunt de părere că reprezentanţii acestei comunităţi au progresat mult în crearea unor instituţii cu rol de parteneri în relaţia cu instituţiile internaţionale şi guvernele, astfel încât asemenea iniţiative să fie puse în practică.

Cât timp ar putea dura procesul de îmbunătăţire a situaţiei romilor? “Acum cinci ani, nici nu-mi trecea prin cap că voi lucra pentru guvern. Dar într-un an, totul s-a schimbat” - spune Viktoria Mohacsi, care a ajuns să lucreze pentru guvernul de la Budapesta şi pentru Parlamentul European – în câţiva ani. Dar construirea punţilor dintre romi şi “noua Europă” va fi un proces îndelungat, avertizează Nicolae Gheorghe.

“Dac-o să dureze doar o generaţie, ne putem considera norocoşi! 20-30 de ani nu-nseamnă mult. Din perspectivă istorică, avem de reparat sute de ani de marginalizare – ceea ce nu poţi face bătând din palme. Asta nu înseamnă să fim oportunişti şi inactivi: trebuie să ne luptăm pentru fiecare om în parte, pentru fiecare caz în parte de discriminare, de maltratare şi aşa mai departe. Dar, în acelaşi timp, avem mare nevoie ca societăţile est-europene să se maturizeze şi ca romii înşişi să se maturizeze. Trebuie să ajungem cetăţeni responsabili, care joacă aşa cum se cade jocul democratic, şi să fim parte a sistemului democratic.”

Serialul "Romii" se difuzează sâmbăta la ora 14 şi în reluare duminica, la ora 21.