BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 08 Iulie, 2005 - Published 15:28 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Romanipen-sistemul valorilor rome
 
Delia Grigore
Delia Grigore
Delia Grigore predă etnologie romă la Universitatea Bucureşti - Secţia Romani din cadrul Catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale; a publicat cărţi şi studii de antropologie culturală romă; conduce organizaţia ‘Amare Romentza’ – ‘Cu romii noştri’.

Într-un interviu BBC, Delia Grigore a trasat liniile de forţă ale Romanipen-ului.


Sistemul valorilor rome

Romanipen– “romitatea”, într-o traducere pur literală – este un sistem simbolic de valori şi coduri de conduită care definesc ce se cuvine, moral şi social, în viaţă, şi ce nu: legea tradiţională romani (adjectiv derivat din substantivul “rom”).

Termenul are o rezonanţă intelectuală şi abstractă. “Dacă ar fi să definesc acest ‘romanipen’, l-aş defini în trei cuvinte: phralipe, pakiv, baxt."

Phralipe (adesea ortografiat fără ‘h’) - înseamnă ‘frăţie, fraternitate’ şi evocă vechile valori ale întrajutorării, sprijinului colectiv. Dar – atrage atenţia etnologul - şi ale responsabilităţii colective: “Întotdeauna există şi un revers al medaliei. Pentru că nu poţi să ceri ajutorul unei comunităţi, dacă nu eşti şi responsabil de ce face ea. Odată ce eşti, ca individ, dependent şi protejat de comunitate, dacă faci o greşeală, nu răspunzi numai tu, ci întreaga familie, întregul neam, fraţii tăi. Toţi sunt întinaţi, ca să zic aşa, de greşeala ta. Este o lege clară în cultura tradiţională romani. Şi, în condiţiile astea te gândeşti de două ori înainte de a face ceva!”

“Sigur că acest lucru nu mai e respectat peste tot. Atâta timp cât sunt femei rome care se prostituează, care îşi vând copiii, suntem conştienţi că nu se mai respectă… Ştiu că există explicaţii, cum ar fi sărăcia, dar îmi dau seama că, într-un fel, lucrurile despre care vorbesc devin o valoare tot mai abstractă”.

Pakiv (pronunţat ‘pakiiu’, cu varianta ‘pativ’) - înseamnă onoare, credinţă în Dumnezeu, împăcare, încredere.

“Să fii om de încredere sau de onoare înseamnă foarte mult şi asta se întâmplă numai dacă respecţi valorile ‘pralipe’-ului, ale ajutorului reciproc şi ale responsabilităţii colective”, subliniază Delia Grigore.

Căldărăreasă din Vlaşca-Feteşti, în bucătăria ei de vară

Baxt (pronunţat ‘baht’) - înseamnă soartă, credinţa în destin.

“Această credinţă în soartă se leagă şi de credinţa dualistă romă, adică bine şi rău, Dumnezeu şi diavol”, explică Delia Grigore. “Romii cred că şi binele şi răul au fost lăsate pe pământ pentru echilibru. E o credinţă neconformă cu creştinismul oficial şi care s-ar putea să fie una din cauzele care a dus la marile persecuţii, inclusiv la robie.”

O mare semnificaţie în cultura anumitor grupuri de romi o are ‘taxtaj’, (pronţat ‘tahtai’, cuvântul înseamnă ‘pahar’); e vorba de un pocal de argint tradiţional care se moşteneşte numai pe linie masculină şi se foloseşte în ceremonii importante.

“Taxtaj poate fi un pandant al Graalului, există colinde rome în care se spune că în taxtai se strânge sângele Domnului”.

Căsătoriile timpurii

Statutul femeilor este adesea un subiect de îngrijorare, atunci când instituţiile sau presa iau în discuţie problemele sociale ale unor comunităţi rome. Există voci care afirmă că, dacă romii sunt de regulă cetăţeni de rangul doi în societatea de azi, femeile rome sunt cetăţeni de rangul doi la puterea a doua.

Care ar fi, într-o prezentare schematică, rolul femeilor în cultura tradiţională romă?

Femeia devine tot mai importantă pe măsură ce îmbătrâneşte şi are copii. Conduce toată familia, mai puţin pe soţ. Femeia bătrână care a procreat şi a “scăpat” (e “iertată, cum se spune în cultura tradiţională romanească) de această responsabilitate, capătă un statut deosebit.

Delia Grigore subliniază că, la ora actuală, doar 5-10% din romi păstrează obiceiul de a-şi căsători copiii de mici.

“Nora este o nouă fiică, mai ales dacă este foarte mică, dacă are 8 ani. Este, de fapt, o adopţie. Ideea este că fata se va adapta mai uşor într-o familie nouă dacă are 12 ani decât dacă are 30. Aşadar, ea este adoptată de familia viitorului soţ; devine pur şi simplu fata lor. Doarme în pat cu soacra, şi chiar există expresia: ‘doarme la spatele soacrei’; nici gând ca la câţiva ani să o pună să aibă relaţii sexuale cu copilul celălalt care îi va deveni soţ. Se stă într-o logodnă prelungită, până când se consideră că cei doi sunt pregătiţi pentru o nuntă adevărată. Nu spun că-i bine, nu spun că-i rău, încerc să-nţeleg ce gândire au oamenii ăştia: nu sunt barbari, aşa cum nici românii nu erau acum 50 de ani sau chiar acum, când în mediile rurale încă se mai practică căsătoriile la vârste mici.”

“În cultura tradiţională, binele individual (precum dragostea) nu e important. Important e binele colectiv. Familiile sunt cele care gândesc destinul individului, indiferent că e fată sau băiat. Dar cu atât mai mult dacă e fată - fiindcă e, totuşi, o societate patriarhală. Este o înţelegere între cele două familii care se vor încruscri. E mai mult decât o simplă căsătorie între doi indivizi. Este o întreagă alianţă între cele două familii.”

Cupluri sudate

Relaţiile dintre cei care devin soţ şi soţie ajung extrem de sudate, explică Delia Grigore.

Căldărărese din Săruleşti

“Soţul este ca un frate; ştiu că sună dur, dar după ce fata a petrecut 8-10 ani în familia soţului, îl vede ca pe un frate. Sigur, au copii împreună dar relaţia este mai durabilă tocmai fiindcă există această percepţie că soţul e ca un frate”.

“În lumea modernă, rata divorţurilor e foarte mare. Or, în familie tradiţionale rome, nu e aşa. Sigur, sunt cazuri în care soţul îşi bate soţia crunt sau o înşeală dar intervine familia, asemenea lucruri nu sunt acceptate. Percepţia generală e că la romi bărbatul are voie să comită adulter şi femeia nu. E complet fals. Orice bătrân ştie asta; adulterul nu e permis.”

“Şi soţul şi soţia aveau o anumită conduită, erau tot timpul 'monitorizaţi' de ambele familii. Bărbatul nu avea voie să se îmbete. Cuplul nu era independent şi poate sună rău, dar nu era nici independent să facă rele. Şi astfel se asigura continuitatea alianţei între cele două familii.”

Justiţia romă

Criss-ul a fost şi este foarte important, acolo unde mai funcţionează, pentru comunitatea tradiţională romani. Cei care făceau parte din criss, judecătorii, crissinitorii, erau şi sunt oameni de mare onoare şi de încredere pentru comunitate. Dacă integritatea le era pusă la îndoială de alţi membri ai comunităţii, în special de cei aflaţi în litigiu, imediat se apela la alţii, chiar din comunităţi îndepărtate.

“Justiţia tradiţională romă nu este una punitivă, cum este în justiţia modernă, unde se caută doar pedepsirea vinovatului mai ales dacă nu se pot recupera prejudiciile. La romi, importantă este, în primul rând, compensarea victimei şi reechilibrarea societăţii. Se încearcă de fiecare dată împăcarea părţilor, despăgubirea victimei de către persoana vinovată, urmată de o masă de împăcare.

Justiţia este distributivă - de multe ori ambele părţi au partea lor de dreptate şi de vină, în acelaşi timp. În general, reiese că toţi au şi dreptate şi toţi sunt şi puţin vinovaţi."

Judecata din interior vizează mai cu seamă cazurile de înşelăciune sau de certuri în familie.

Delia Grigore precizează că o persoană poate fi declarată ‘maxrime’ – (pronunţat ‘mahrime’) adică spurcată, impură - de către criss în cazurile de trădare sau pentru fapte foarte grave.

“Acest fapt duce la excludere. Asta nu înseamnă că eşti obligat să te muţi din comunitate. În schimb, nu mai eşti invitat la evenimentele comunităţii, fetele tale se mărită mai greu, deci devii un paria cultural. Poţi fi declarat ‘maxrime’ numai pe o perioadă şi apoi să fii iertat, depinde de gravitatea cazului. Mai sunt cazuri de acest gen dar din ce în ce mai puţine”.

Decizia criss-ului trebuie respectată de toată lumea. Se întâmplă însă ca oamenii să nu o respecte, să facă gălăgie, să se ia la bătaie.

“Aici pot interveni femeile vârstnice care fac un gest foarte interesant: îi pot ameninţa pe cei care se bat că îi spurcă prin uşoara ridicare a fustei. Şi asta e ca şi cum toţi cei prezenţi, vinovaţi sau nu, ar fi declaraţi ‘maxrime’. Şi-atunci toată lumea se linişteşte, fiindcă se feresc să fie spurcaţi, este ceva foarte grav să fii declarat ‘maxrime’.”

Stigma şi stima de sine

Cultura romă se bazează foarte mult pe imagine, pe ideea de ruşine. Ruşinea este cea care îi educă pe copii şi li se spune mereu: “să nu ne faci de râs, să nu ne faci de ruşine”.

Pe de altă parte, Delia Grigore atrage atenţia că romii au azi probleme identitare tocmai din cauza internalizării stigmei de sine. “Atât li s-a spus că sunt răi şi hoţi încât au ajuns să o creadă şi ei”.

Delia Grigore e de părere că în prezent sinele romilor trebuie “ajutat să crească puţin, fiindcă este un sine stigmatizat. Trebuie să-ţi spună cineva că nu e chiar aşa rău să fii rom, că te poţi realiza şi ca rom. Avem o origine nobilă, limba romani e de origine indiană, suntem dintr-un mare popor, am avut o istorie grea şi trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine ca să ne descoperim şi plusurile şi minusurile.”

“Nu îi poţi spune însă unui rom să fie mândru că e rom, dacă el moare de foame. Nu poţi avea programe culturale identitare, de creştere a stimei de sine fără să ai dezvoltare”, conchide oftând specialista în antrolopogie culturală.

 
 
66Romii - un nou serial BBC
Episodul 1: un mileniu şi jumătate de istorie.
 
 
66Romii: Holocaustul
Naziştii au urmărit exterminarea romilor calificându-i drept o rasă periculoasă.
 
 
66Serialul "Romii"
Episodul 2: Câmpurile morţii din Transnistria.
 
 
66Serialul "Romii"
Episodul 3: Supravieţuire culturală, cultura supravieţuirii.
 
 
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>