Preotul Daniel Corogeanu cere să fie judecat de biserică.

Scrisoare adresată Preafericitului Patriarh Teoctist

Cu metanie până la pământ, ca fiu şi preot al Bisericii stramoşeşti, îmi cer iertare pentru tulburarea ce s-a pornit de la încercarea noastră nevinovată de a face tot ce ne-a stat în putinţă pentru a ajuta un suflet necăjit, greu încercat. Mila pentru suferinţa Irinei ne-a făcut să o primim în obşte, să o ajutăm doar după rânduielile prevăzute în Molitvenic şi în Biserica Ortodoxă Română.
Tulburarea se răsfrânge acum asupra clerului şi asupra întregii noastre eparhii.
Aş vrea să cuprind în această mărturie scrisă ceea ce nu am putut să fac atunci cunoscut, când am venit seara la Huşi, să mă mărturisesc PS sale , PS Ioachim, fiind episcopul care m-a hirotonit, pentru a afla în sfânta taină a spovedaniei cum s-au petrecut lucrurile.
În cazul Irinei Cornici, vă putem spune că mila pentru acest suflet necăjit a fost singurul motiv care ne-a facut să o primim pe lângă obşte.
Am aflat de tratamentul nepotrivit la care a fost supusă în spitalul în care a fost internată după ce a avut o primă mare încercare, o criză începută chiar la mânăstire, în aprilie, înainte de Sfintele Paşti. De spital nici nu mai vroia să audă, fapt confirmat şi de fratele ei, şi, pentru aceea, am încercat să-i dăruim un pic din pacea şi liniştea pe care le dăruieşte Biserica prin sfintele sale taine şi prin sfintele sale slujbe. (…)
A fost însă nevoie, fiindcă era violentă, de nestăpânit, să o imobilizăm pe o targă improvizată cu un suport la fel de improvizat şi pentru braţe (deci nici vorbă despre vreo legare de o cruce, aşa cum s-a acuzat ; targa se afla la procuratură şi poate fi vazută ; imobilizată, pentru a nu-şi putea face singură rău, aşa cum se întâmplă în asemenea cazuri.
Noi, eu, cel ce semnez după aceste rânduri, dar şi maicile din obştea mânăstirii nu am avut niciodată intenţia de a ne sustrage ascultării pe care o datorăm episcopului locului. PS Ioachim fiind cel care m-a hirotonit întru preoţie şi nici ierarhiei Bisericii noastre, dar presiunea televiziunilor, ziarelor, intervenţiile poliţiei şi presei au fost smintitoare şi pentru noi şi pentru credincioşii aflaţi de faţă.
Niciodată nu am considerat ascultarea de mai marele meu altfel decât obligatorie, după învăţătura Sfinţilor Părinţi. Am cerut Sfat Preasfinţiei Sale pentru aceea ori de câte ori în viaţa obştii căreia i-am fost duhovnic au apărut diverse probleme, pentru a nu face ceva după capul meu sau încălcând voia Preasfinţiei Sale.
Prin acest fapt, dimpreună cu acela ca PS Ioachim, episcopul care m-a hirotonit, nu semnase vreun act împotriva mea, la care se adaugă faptul că, în ziua hramului mânăstirii nu a fost primit nici un preot ca să slujească, am nădăjduit că greşeala mea nu-mi va fi socotită, că mai rau ar fi fost dacă, în împrejurările de atunci, îi lăsam fără Sfânta Litughie pe cei peste trei sute de credincioşi adunaţi la mânăstire de sărbătoarea Sfintei Treimi, şi care cu lacrimi au cerut sa nu întrerupem slujbele care se ţin de cinci ani neîntrerupt.
Ne vom supune judecăţii consistoriale pentru această neascultare. Mi-aş fi dorit din inimă să fiu chemat să dau întâi socoteală în faţa Bisericii, după a cărei lege şi rânduieli am slujit din clipa hirotoniei mele până astăzi.
Apelez la dragostea Preafearicirii Voastre de a fi cercetat de către Preasfinţia Sa, Ioachim, dimpreună cu ceilalţi reprezentanţi ai Bisericii, după canoanele Sfinţilor Părinţi şi, de voi fi găsit vinovat, voi primi să mi se aplice oricare dintre pedepse.
Vă cer iertare încă o dată şi îmi pare nespus de rău că, legat de mine şi de sfânta mânăstire Tanacu, s-a petrecut acest scandal care afectează clerul şi întreaga Biserică Ortodoxă. Nădăjduim însă că bunul Dumnezeu va face lumină şi se va descoperi şi va triumfa adevărul.

Considerându-mă al Preafericirii Voastre fiu duhovnicesc, cu fiiască supunere,

Daniel păcătosul