Maia Metaxa corespondenta BBC la Chişinău

Felicia Creţu este originară dintr-un sat de moldoveni, numit Tigheci, raionul Leova, sud-vestul Republicii Moldova şi provine dintr-o familie mixtă, moldo-bulgară. Mama ei, bulgăroaică, este din Coporani - unul dintre puţinele sate de bulgari din Basarabia, unde copiii acum fac carte în limba română. Majoritatea bulgarilor însă studiază în limba rusă.

"Mama dumneavoastră este prima tânără din sat care s-a căsătorit cu un moldovean."

"Da, şi a fost o poveste foarte frumoasă. Bulgarii, în acele perioade vroiau foarte mult să-şi menţină într-un fel, adică era o tendinţă de căsătorii în cadrul etniilor. Trebuia să se întâmple ceva extraordinar ca să fie o căsătorie mixtă. După maică-mea, în sat au mai venit încă două bulgăroaice. Şi mult timp ele au fost veneticele, ştiţi cum se spune la ţară."

"Dar cum au reacţionat oamenii din sat? Nu au fost vorbe? Ea a încălcat tradiţia, a rupt nişte bariere, practic."

"Nu, pentru că relaţia lor frumoasă cu comunitatea bulgarilor din sătucul acela, căci nu este un sat mare a fost foarte frumoasă de pe timpuri. În primul rând pentru că ei comunicau. Este un kilometru între sate, nu este departe. Sigur că este interesant. Este ceva, altceva."

Acum vă invit să facem o călătorie în sud-estul Basarabiei, în satul Tvardiţa, raionul Taraclia - o localitate cu vechi tradiţii şi obiceiuri bulgăreşti. Localnicilor le place să spună că trăiesc într-un stat în stat, pentru că au de toate aici, chiar şi televiziune, zic ei.

Mândria cea mai mare a locuitorilor acestui sat este însă Colegiul şi Şcoala de Arte din Tvardiţa. Aici vin copii din toată Moldova să înveţe, dar şi profesori să predea din Bulgaria. Am încercat cu câţiva dintre elevi să discut în limba română, dar fără succes.

Deşi pe alocuri eram înţeleasă, primeam răspunsuri în limba rusă. Aceasta spre insistenţa directoarei Şcolii de Arte de a mă convinge că toţi copiii bulgari ştiu şi înţeleg româna - limba majorităţii populaţiei, doar că mediul este de vină, de aceea ei nu o vorbesc.

Eugen studiază acordeonul. Este în clasa a patra la Şcoala de Arte.

Când eu cânt muzică bulgărească, o învăţ, de fapt. Cum să vă zic, sunt bulgar şi desigur îmi place mai mult muzică bulgărească, deşi îmi place şi altfel de muzică. Ea mă bine dispune. Pentru că tuturor bulgarilor le place muzica lor, limba lor.   Eugen

„Când eu cânt muzică bulgărească, o învăţ, de fapt. Cum să vă zic, sunt bulgar şi desigur îmi place mai mult muzică bulgărească, deşi îmi place şi altfel de muzică. Ea mă bine dispune. Pentru că tuturor bulgarilor le place muzica lor, limba lor.”

Alături, în sala de coreografie, clasa de dansuri a Colegiului, clasă absolventă. Elena este dansatoare şi doreşte să-şi continue studiile în Bulgaria. De fapt, mai toţi elevii de aici asta îşi doresc.

Ea se mândreşte că este bulgăroaică, dar crede că „în Moldova este prea mult naţionalism. Fiecare etnie încearcă să demonstreze alteia că este mai bună. De multe ori întâlneşti astfel de lucruri. M-am simţit uneori discriminată, când am mers la spital de pildă.”

Directoarea Colegiului de Arte spune că în fiecare an locurile bugetare la Colegiul din Tvardiţa sunt reduse. Aceasta descurajează mulţi copii talentaţi, indiferent de etnie, să-şi încerce norocul. „Ne-am dori să fie mult mai multe locuri la buget, desigur. În fiecare an scade numărul dansatorilor şi muzicienilor.”

Puţin mai la sud de Tvardiţa, un alt sat de bulgari – Valea Perjei, la fel din raionul Taraclia. Aici copiii învaţă în limba rusă, dar există o clasă experimentală, unde din clasa I, până într-a XII-a au învăţat doar în limba bulgară.

Înainte de a vorbi cu directoarea acestui liceu, am întâlnit în curte un grup de elevi chiar din această clasă experimentală. Îmi spun că au învăţat limba română intensiv. Dar iată reacţia lor atunci când le propun să vorbim în română:

„Nu, nu, vă rugăm, numai nu în română. Noi o cunoaştem, dar e dificil să o vorbim. Dacă vom învăţa la Chişinău, vom avea prieteni moldoveni şi vom comunica cu ei în română”, îmi spune o elevă în clasa a XII-a, iar alta adaugă: „limba noastră maternă este bulgara. Pe de altă parte noi suntem conştienţi că dacă nu cunoaştem limba băştinaşilor, atunci va fi mai greu să ne găsim un loc de muncă.”

Limba noastră maternă este bulgara. Pe de altă parte noi suntem conştienţi că dacă nu cunoaştem limba băştinaşilor, atunci va fi mai greu să ne găsim un loc de muncă.

În scurt timp, vorbesc şi cu directoarea liceului, Ecaterina Petrova. Nici nu reuşesc bine să trec peste pragul uşii doamna directoare mă şi întreabă:

„În ce limbă vom vorbi? Ştiu limba română, dar nu la nivelul care trebuie. De aceea vom vorbi în rusă sau în bulgară. Cum facem?” Îi răspund că „se poate şi în bulgară, dar eu nu înţeleg bulgara.”

„Deci, mai bine în rusă?”, spune hotărât directoarea.
-Nu, în bulgară totuşi, cu traducere în rusă sau şi mai bine - în română.
-Aoleu, în română va fi complicat pentru mine. N-o cunosc bine, şi mă tem să nu spun ceva greşit, spune Ecaterina Petrova.

Până la urmă, din cabinetul directoarei se auzea un amalgam de limbi. Început de idee în română, sfârşit în bulgară şi traducere în rusă.

Motivul invocat de doamna directoare ar fi: „eu cred că fiecare om trebuie să ştie limba de stat. Dar vârsta mea, cred că…am nişte probleme de învăţat limba de stat. Dar totuşi mă strădui să vorbesc în limba de stat, să învăţ. Am, am multe probleme. Cred că am nevoie de mulţi ani s-o ştiu cum trebuie.”

Aşadar, bulgarii din Republica Moldova, care reprezintă 2% din populaţia ţării, locuiesc compact, ca şi găgăuzii, în sudul ţării. Au apărut pe aceste meleaguri, în mai multe valuri, în special după 1812. Cei mai mulţi locuiesc în raionul Taraclia.

Analistul politic Igor Boţan spune că: „bulgarii în Republica Moldova, mai ales în perioada sovietică nu au fost motivaţi să studieze limba română. Au studiat doar limba rusă şi acasă au vorbit limba bulgară, lucru care a condus la consolidarea acestor comunităţi relativ mici şi relativ închise.”

După proclamarea independenţei Republicii Moldova, bulgarii, spre deosebire de găgăuzi, au avut un comportament mai retras, spune Igor Boţan. Ei nu au participat la evenimentele de la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90.

Bulgarii în Republica Moldova, mai ales în perioada sovietică nu au fost motivaţi să studieze limba română. Au studiat doar limba rusă şi acasă au vorbit limba bulgară, lucru care a condus la consolidarea acestor comunităţi relativ mici şi relativ închise.   Igor Boţan

Dar atunci când au avut interesul, liderii locali au ştiut să consolideze populaţia pentru a-i susţine, mai adaugă analistul politic. În 1998, în noiembrie a fost adoptată legea privind noua organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova - trecerea la judeţe.

Raionul Taraclia urma să fie desfiinţat şi să treacă în componenţa raionului Cahul, deşi după cum afirmă Igor Boţan legea prevedea că Taraclia menţine statutul unui oraş subregional. Atunci etnicii bulgari au protestat.

„Protestul lor s-a manifestat prin faptul că liderii i-au convins pe cetăţenii de origine bulgară să nu participe la alegerile locale din mai, 1999, condiţia lor fiind ca să fie creat un judeţ aparte, judeţul Taraclia, pe principii teritoriale" spune Igor Boţan.

"Alegerile au fost organizate cu jumătate de an mai târziu. Deci, aceste localităţi relativ închise le-au permis liderilor locali să aibă o influenţă majoră asupra simplilor cetăţeni care le dau ascultare. Lucru de care aceşti lideri locali beneficiază foarte mult, mai ales în ceea ce priveşte organizarea businessului în localităţi. Evident influenţarea de mai departe a opiniei publice din aceste localităţi,” mai spune Igor Boţan.

Vine din destinul lor pe care l-au avut şi care nu a fost deloc uşor. O frică interioară şi o frică din asta intuitivă. De exemplu bunicul meu nu a fost luat la război pentru că a fost considerat duşman (n.r. provenea dintr-o familie înstărită).   Felicia Creţu

Dar de ce totuşi comunitatea bulgară pare mai închisă, mai reticentă şi mai conservatoare în comparaţie cu alte comunităţi etnice? Iată o opinie.

Felicia Creţu: „vine din destinul lor pe care l-au avut şi care nu a fost deloc uşor. O frică interioară şi o frică din asta intuitivă. De exemplu bunicul meu nu a fost luat la război pentru că a fost considerat duşman (n.r. provenea dintr-o familie înstărită)."

"El a stat la închisoare şapte ani la Magadan, într-o mină de aur. În ei s-a băgat frica atât de mult şi de aceea probabil în momentele acelea când se hotăra cu studiile şi cu limba, ei au ales limba rusă. Probabil şi dintr-o uşurinţă pentru ei, care nu a fost limba lor maternă pentru că a fost uşor de învăţat.”