BBC Romanian

Multe sunt artele lumii, dar puţine la fel de aţâţătoare ca arta dansului din buric. E însă o artă care poate cădea în uitare. E şi motivul pentru care, una din faimoasele foste dansatoare de mare clasă din Egipt a cerut înfiinţarea unei academii, care să păstreze această veche tradiţie culturală a ţării.

Fluturându-şi veştmintele ca de odaliscă, Liza Laziza, o iraniancă prin naştere, se mişcă unduios, în studioul ei, sub care, la mare distanţă, curge, de veacuri, majestuos şi la fel de indiferent, Nilul.

Liza e una din marile dive ale lumii dansului din buric, venită la Cairo în urmă cu cinci ani, că să-şi vadă visul cu ochii.

Vroia să ajungă în ţara, unde, cu multe sute de ani în urmă, suflul fierbinte al deşertului s-a luat la întrecere cu dogoarea cafenelelor, în întunecimea sukurilor, acele labirinturi fără sfârşit de prăvălii şi case, cafenele unde se trăia, voluptuos, clipa, o eternă aşteptare tensionată, cu patimi aţâţate, rar ostoite - dansul din buric, tradiţie, alinare şi chemare din străfunduri.

Chiar şi pentru un ochi neexersat, dar cu apetit încă proaspăt, Liza Laziza ştie să ţină pironită privirea.

"Dansul din buric, aşa cum îl văd eu, se duce de râpă, în timp ce înainte era mereu în faţă. E ceva cât se poate de serios, la care particip cu întreaga mea fiinţă", spune Liza.

În anii când străinelor le era interzis să-şi mişte buricul în public, Liza a trebuit, ca să poată câştiga o pâine, să le înveţe pe alte fete meşteşugul atracţiei de deasupra şoldurilor. Acum, că o poate face ea însăşi, din nou, tare i-ar mai place să iasă din nou cu buricul în public, dar nu prea ştie pe ce scenă, şi dacă e demnă de ea.

"De o bună bucată de vreme, Egiptul e coloana vertebrală a dansului din buric. S-au dus însă de mult vremurile lui de aur, alta e acum lumea, alta e societatea, banii, nimeni nu mai învaţă tinerele fete să facă din om pară aprinsă. Totul cade în uitare", spune ea.

Una din studentele ei, trebuie că are vreo cincizeci de ani bătuţi pe muche, o femeie din Arabia Saudită. Nu c-ar vrea să iasă în public ferit-a sfântul, zice că vrea să înveţe misterele dansului pentru beneficiul soţului ei, şi, probabil, nu, şi al ei. Nu, nu, nu vrea să-şi dea numele, ar omorâ-o rudele.

Şi pentru ea, dansul de buric e vechi precum Egiptul: "tot aşa precum sfinxul, sau piramidele, e parte din cultura Egiptului şi ar fi o ruşine să piară", se tânguie ea.

Tot aşa precum sfinxul, sau piramidele, e parte din cultura Egiptului şi ar fi o ruşine să piară.

Pe valurile Nilului, un vaporaş alunecă tacticos, cu cei două sute de turişti care vor să cunoască misterele Egiptului, dintre care dansul din buric nu e cel mai de lepădat.

Momentul la care toţi bărbaţi privesc cu emoţie, cu transpiraţia aşteptată să curgă valuri şi cu zâmbete reciproce, vinovate, e atracţia nealterată a serii, dansul din buricul de 27 de ani, al unei egiptence pe nume Wafaa Fowzi.

Are şic, muşchii abdominali le zic bine pe corzile moi, dar nu are stilul Lizei Laziza.

Domnişoara Fowzi crede că Liza şi eleva ei saudită ar face bine să nu mai bage lumea-n sperieţi cu temerile lor de nimic: "nu mi-e mie teamă că dansul din buric n-are viitor. Nu o să moară el cu una cu două. E ancorat bine în cultura noastră, şi acolo o să stea."

Nagwa Fouad a fost odată una din marile dive ale artei. Nu are vârstă, ci doar eterna tinereţe a femeilor.

S-a retras, acum cinci ani. Ştie însă că arta care odinioară îi făcea pe faraoni mai prolifici îşi pierde subtilităţile musculare. Soluţia, o academie, unde să fie predate toate dedesubturile artei buricului.

"Ce vezi în ziua de astăzi, e doar o fâţâială, ceva turcesc. Ehe, dansul egiptean are rostul lui, adânc", spune ea, adăugând că e gata să-şi împărtăşească din experienţa şoldurilor.

Va fi ascultată chemarea ei? Sau o să se piardă în praful vremurilor, precum arta piramidelor, a îmbălsămării, a seducătoarei Cleopatra.