BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 21 Octombrie, 2004 - Published 11:24 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Iranul încă la ora ofertei
 
Centrala nucleară de la Busher
Centrala nucleară de la Busher
La Viena are loc o întrunire între principalele trei țări europene și reprezentanții Iranului, menită să rezolve disputa privind programul său nuclear.

Marea Britanie, Franța și Germania vin cu o serie de propuneri prin care vor să convingă Teheranul să-și suspende toate programele de îmbogățire a uraniului, oferindu-i în schimb posibilitatea de a cumpăra combustibil pentru centralele sale nucleare.

Potrivit unor informații scurse către presă, printre stimulentele care ar urma să fie oferite Iranului va fi și oferta de i se construi un reactor cu apă ușoară.

După un interval de o lună de zile, Agenția ONU pentru energia atomică urmează să decidă dacă Iranul se arată sau nu cooperant în privința programului său nuclear.

Iranul a mărit raza de acțiunie a rachetelor de tipul Shahab-3

Reprezentanții Teheranului au anunțat că își vor face cunoscute propunerile menite să aplaneze temerile legate de programul lor nuclear odată ce vor fi văzut în scris oferta europenilor.

Iranul a insistat însă aspra faptului că nu va ceda cererilor de a-și abandona programele de îmbogățire a uraniului, material fisionabil care poate fi folosit și la fabricarea armelor atomice.

Cele mai îngrijorate se arată de mult timp Statele Unite, care întreabă de ce are nevoie de energie nucleară o țară atât de bogată în petrol și gaze naturale.

Cu numai o zi înainte de convorbirile de la Viena, Iranul a testat o rachetă cu rază lungă de acțiune, o acțiune deliberată de forță, menită să-i întărească poziția la negocieri.

În cazul în care AIEA va decide, pe 25 noiembrie, că Iranul nu se arată cooperant, întreaga chestiune ar putea fi adusă în atenția Consiliului de Securitate, care ar putea decide impunerea unor sancțiuni.

 
 
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>